Se afișează postările cu eticheta Gerila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gerila. Afișați toate postările

duminică, 22 decembrie 2013

Azi, Moșul a ales Galațiul!

Copiii cuminți și silitori au avut astăzi ocazia să se întâlnească, să discute și să fie premiați de Moș Crăciun! Bătrânul bărbos, cu costum și scufie roșie, și-a lăsat sania de nouă reni putere la periferia urbei noastre și a apelat la unul dintre autobuzele Den Oudsten, deținute de societatea de transport local.
Inițiativa aparține Centrului de Inițiativă Comunitară Galați care împreună cu sponsorul principal, IML Motoare și cu susținerea Transurb S.A. a reușit să ofere o duminică de neuitat prichindeilor noștri.
Moșul și-a făcut apariția în terminalul din Micro 19 cu puțin după ora 10; micuții îl așteptau emoționați, la fel și presa locală... Doamna director Genica Totolici – o prezență mereu deosebită! – alături de unul dintre inițiatorii acestui eveniment au oferit un interviu înainte de… prima cursă pe itinerariul traseului 102.
În intervalul 10 – 13:30 și 16:00 – 19:30, Moșul a cunoscut mulți copii, le-a ascultat poeziile și le-a oferit cadouri într-un cadru tipic Sărbătorilor de Iarnă.
Superbă inițiativă, superbe rezultate, felicitări tuturor celor care au contribuit la acest eveniment!
 






duminică, 23 decembrie 2012

Duminica dinaintea Crăciunului

Iniţiativa Comunitară din Galaţi, cu susţinerea Transurb-ului, a reuşit s-aducă CRĂCIUNUL în sufletele tinerelor suflete gălăţene!
LSO a fost astăzi, la datorie, încă de la 10 ale dimineţii! Şi va fi, şi-n cursul acestei după-amieze, pe traseul 102, spre bucuria copiilor!
Moşul a ales un Den... Alb cu roşu, funcţionare perfectă, sărbătoare mondială şi demnitate locală!
Superb ales momentul! LSO s-a bucurat de-o mulţime de tineri pasageri în cursul primei sale ture iar Bătrânul abia a făcut faţă solicitărilor!
SINCERE FELICITĂRI TUTUROR CELOR IMPLICAŢI ÎN ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!



LATER EDIT:
În cursul acestei după-amieze am avut ocazia să călătoresc şi eu, pentru câteva staţii cu Autobuzul Moşului. Ceea ce vă pot spune, de la faţa locului: superbă organizarea! Decor de basm, un Moş iscusit, colinde interpretate de-un grup de tineri talentaţi... mulţi copii şi multe cadouri!