Măsuri nu tocmai fericite

Intru în anumite detalii tocmai fiindcă îmi pasă, haideţi să zicem, mai mult decât unui simplu călător; oare ce se mai întâmplă prin ograda Transurb-ului?!  Se pare că membrii conducerii au început să devină călăii celor pe care ar fi trebuit să îi sprijine! În ultimele zile s-au făcut tot felul de controale iar măsurile au fost nu tocmai fericite: colegii, rudele sau prietenii şoferilor care călătoreau în cabinele MAZ-urilor au fost daţi jos (contactări telefonice în urma cărora conducătorii au trebuit să se conformeze), lădiţele cu dublu rol din cabinele acestor maşini au fost „săltate” şi, în plus, din câte am asistat la o discuţie, am înţeles că nimic din ceea ce a promis conducerea Transurb-ului la ultima grevă nu a fost pus în practică. Prin urmare, şoferii gălăţeni privesc cu jind la colegii lor de la Bucureşti sau Brăila, unde lucrurile par ceva mai bune (din punctul lor de vedere, punct pe care într-o oarecare măsură îl susţin). Despre telefoane mobile nu mai discutăm... se ştie că dacă eşti prins la telefon şeful te sună (la aceelaşi telefon!!!) pentru a te mustra. Dar, pe de altă parte, au ieşit discuţii privitoare şi la bidoanele cu apă, sau la diferite unelte (precum cele de curăţat podeaua sau geamurile).

Înţeleg şi apreciez modul în care Transurb-ul a gestionat şi s-a ocupat până acum de imaginea sa. De la începutul anilor 2000 şi până în prezent am văzut multe lucruri frumoase, şoferi civilizaţi, cu bun simţ, răspunzând politicos călătorilor care necesită diferite informaţii (mai sunt şi excepţii dar destul de rare), o organizare şi distribuţie logică a maşinilor pe trasee, investiţii destul de bune (cine s-a luptat pentru achiziţionarea celor 30 de DAF-uri merită felicitat pentru alegerea făcută întrucât acestea dau clasă celorlalte mijloace de transport din parc) şi lista poate continua... Putem spune că Transurb-ul a evoluat în slujba gălăţenilor dar uităm un aspect important: şoferii sunt cei de care depinde buna funcţionare a „angrenajului” urban şi nu ar trebui ca oamenii din conducere să îi sufoce şi să îi streseze mai mult decât o face regimul rutier sau călătorii recalcitranţi! O parte din măsurile acestea le consider cam aiuristice întrucât ele nu sunt în slujba conducătorilor şi îi stresează mai mult:

-călătorii din cabină: e jenant să-ţi dai mama, tatăl sau fratele jos din cabină (e un aspect de bun simţ). Nu ştiu dacă oamenii care au făcut mare tam-tam pe acest subiect şi ar fi în locul şoferilor de mijloace de transport şi-ar da jos rudele... În plus, opt-nouă ore de tăcere e mai rău ca la pârnaie; chiar să nu schimbi o vorbă cu cineva cunoscut, o glumă, o bârfă?! Bine, o să ziceţi „regulamentul prevede...” dar nu vorbim şi despre părţile stresante ale acestuia?! Românul a fost mereu inventiv: vom ruga pe cei care se află în cabine să se întindă pe burtă atunci când dăm de câte un punct de control, este răspunsul ironic al unor colegi;

-bidoanele cu apă: săltate şi ele de-aiurea! Păi dacă unui om i se face rău în maşină şi necesită o gură de apă?! Extindem ideea şi la găleţi: dacă vre-un călător vomită pe podea (s-au întâmplat destule cazuri în ultima vreme), ce facem?! Retragem maşina pentru a o spăla în loc s-o curăţăm la capăt de linie?! Sper că ştiţi că se pierd ture din programul şoferilor, ture care „costă” la salariu!

Iată, acestea sunt marile probleme cu care se confruntă autobaza! În loc de a urma procesul civilizat şi rodnic de până acum, trecem pe... arătură. Este foarte posibil ca, înaintând pe-un asemenea ritm, să se pună de-o grevă! Şi cred că n-are rost să ne amintim de ultima, când anumite scaune s-au legănat îngrijorător!