joi, 7 aprilie 2011

N-ai bilet? Uneori, norocul îţi poate surâde

În ultima vreme, controalele în mijloacele de transport s-au mai diminuat... iar încasările pentru bilete au mai scăzut la unele puncte de vânzare. Haideţi s-o punem pe seama abonamentelor (e presupunerea călătorului civilizat, care nu se urcă în autobuz/troleibuz/tramvai fără a-şi plăti călătoria).
Desigur, mai există printre noi, pasagerii, şi samariteni: mi s-a întâmplat, de câteva ori, ca o persoană care coboară din mijlocul de transport să-mi ofere biletul perforat. Mai există apoi şi varianta cu „găsitul gratuit” care constă în „recuperarea” biletelor deja „ştanţate” în interiorul saloanelor... pe banchete, pe ramele geamurilor şi chiar pe protecţia rezervoarelor (la autobuzele MAZ). În caz de pericol, ai de unde să... „împrumuţi” dar asta, doar dacă ai „bulan”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu