joi, 11 octombrie 2012

Şedinţa foto de astăzi: GL-72-PMG

Sau „PĂPUŞIK”, după cum obişinuiam s-o alint eu până ieri...
Înainte de prezentarea propriu-zisă aş dori să notez câteva cuvinte despre acest autobuz cu care am călătorit deseori şi din interiorul căruia am efectuat numeroase materiale foto şi video.
Până în cursul zilelor trecute acesta a beneficiat de doi titulari care şi-au dat tot interesul pentru a-l menţine într-o formă excepţională pe circuitul local.
Se ştie că MAZ-urile sunt nişte autobuze capricioase; foştii conducători ai lui 72 au avut însă răbdarea necesară de a ajunge la „acel armistiţiu dintre om, maşină şi promovare exemplară în regimul de transport urban”. E drept, au existat divergenţe între titulari, aşa, ca-n orice viaţă de om, cu bune şi cu rele, însă rezultatele au fost mereu de necontestat: politeţea şi profesionalismul în relaţia cu călătorii şi-au spus mereu cuvântul, într-un mod elegant, care a impresionat pe mulţi...
Ei bine, de la începutul acestei săptămâni, cei doi eroi ai noştri au fost nevoiţi s-o abandoneze pe Păpuşică. Sper doar ca noii ei titulari s-o trateze cu aceelaşi respect, responsabilitate şi profesionalism.
Fotografiile pe care le postez mai jos au fost realizate în noaptea dinaintea predării, la traseul 11, în terminalul din Piaţa Centrală.
E trist... dar n-ai ce face: viaţa merge mai departe.
-exteriorul:




-salonul:
















-cabina:







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu