Locuitorii din cartierul Fileşti şi-au dorit un
traseu de autobuz care să le asigure legătura cu oraşul… Şi aşa a reapărut linia 25. (zic “reapărut”
fiindcă în trecut am mai avut o linie 25
care circula la sfârşitul săptămânii între Centru şi Bazinul Nou)
Noul format al liniei 25 a fost între periferia cartierului
menţionat anterior şi Micro 40. Apoi, capătul de la periferia Fileşti-ului a
fost mutat la Tastrom 2. 9 mai 2016 – “Ziua Z” în transportul public local – a
adus o prelungire a liniei 25, din Micro 40 până la Shopping City. Iar
acum, cu susţinerea Primăriei Municipiului Galaţi, suntem aproape de a mai
îndeplini o dorinţă locuitorilor din Fileşti: prelungirea traseului de la Tastrom 2 la Pista
Betonată din inima cartierului.
Rugamintea e mai veche, e drept… dar nu a fost uitată şi nici ignorată! S-a ţinut cont de ea, s-a analizat şi astăzi… astăzi s-a ieşit pe teren ca să se efectueze măsurătorile necesare pentru mutarea terminalului în locaţia solicitată.
Aş dori să menţionez faptul că locuitorii din Fileşti au contribuit la
curăţarea spaţiului unde îşi doresc să fie amenajat noul terminal al lui 25.
Iar autobuzul cu care s-au efectuat astăzi măsurătorile necesare a stârnit
curiozitate şi speranţă.
Detalii…:
-înainte de plecare, cu mijlocul de transport
desemnat pentru analiză;
-la Shopping City;
-pe Calea Smârdan, via Fileşti;
-Statia de Betoane;
-Tastrom 2;
-Pista
Betonată – terminalul propus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu