Gazda
noastră, Duewag-ul ZGT 1534, a fost din nou prezent la capătul de linie
din Micro 19 pentru a susține și totodată oferi materiale noi în ceea ce
privește evenimentul pe care l-am lansat în ziua de 1 Decembrie - și dezvoltat ulterior cu ajutorul prietenilor
pasionați.
Iată, am
ajuns la… penultimul episod. Am promis că în fiecare week-end vor fi nouătăți;
și ne-am ținut de cuvânt: cea mai recentă surpriză a fost marcată de un set de “capturi”
pe care eu le-am extras din două filmări realizate de Richard
Lomas și promovate – ulterior – de Dave Spencer: tramvaiul
gălățean în 1993 și în 1996.
Expoziția s-a bucurat, din nou, de succes;
bunici, nepoți, adulți curioși, tineri și somități locale, dornice să completeze
câteva episoade din istoria urbei noastre s-au prezentat în salonul lui 1534. Printre
invitați - alaturi de prezența deosebită a domnului Costel Gheorghiu - doresc să-i menționez pe Terry Lawson și soția dânsului, Daniela Lawson,
doi prieteni vechi și speciali!
Bineinteles ca a fost un alt week-end incredibil!
RăspundețiȘtergere