Astăzi l-am
avut invitat pe Den-ul LAH la ședința foto. LAH face parte din ultimul
lot de autobuze Den Oudsten B96 achiziționat de societatea noastră de transport
local și marchează o prezență constantă atât la trasee cât și la cursele
convenție. Cei din Haga și-l amintesc ca fiind HTM
190, număr pe care acesta și l-a păstrat în regimul de
activitate gălățean de dragul celor pasionați de mijloacele de transport
motorizate și totodată interesați de corespondența identităților de
înmatriculare.
Den-urile
care în prezent rulează în cadrul urbei noastre ne-au obișinuit cu un
comportament tehnic foarte bun precum și cu un grad de confort sporit. În acest
sens, invitatul nostru reprezintă încă un exemplu capabil să ne susțină
părerile pozitive.
LAH nu a făcut până acum probleme
personalului de reparații și întreținere al Autobazei 1. Este genul de mașină ambițioasă,
care nu-și trădează kilometrii adunați până acum și care beneficiază de doi
titulari preocupați atât de soarta ei cât și de cea a călătorilor pe care îi
transportă. Iată unul dintre profesioniștii mulțumită căruia ajungem mereu cu
bine și în timp optim la destinația dorită:
Profesionalismul
acestor titulari precum și respectul pentru meseria lor se reflectă în
autobuzul cu care-și efectuează serviciul: deplasare sigură și elegantă la
traseu, salon și cabină mereu curate, amabilitate, respect și corectitudine
față de călători.
Să vedem și
dovezile:
-exteriorul:
-salonul:
-cabina:
LAH (HTM 190) este unul dintre cele mai bune!
RăspundețiȘtergere