Midibuzul care
ni se dezvăluie astăzi, în paginile acestui blog, face parte din cel de-al
doilea lot de Cobre achiziționat de regia noastră de transport local la
începutul deceniului trecut. I se spune CKW iar particularitatea sa este constituită de cele
două dungi roșii din zona frontală (dungi rămase din vremurile în care promova
reclama pentru Seat)…
Eroul nostru
a debutat – precum toate Cobrele – la traseul 102 după care a primit acceptul
de a deservi și alte itinerarii precum 9, 11b sau 104… După anul 2007, odată cu
retragerea majorității ROCAR-urilor 112 și 312B, CKW s-a bucurat de un grad maxim de
libertate pe traseele cu flux mediu de călători (rutele aglomerate au căzut în
grija DAB-urilor).
Până în
prezent, CKW
este mașina care și-a făcut mereu datoria, așa cum a putut mai bine; a trecut
și prin perioade dificile însă, ambiția personală susținută de titulari precum
și de profesionalismul mecanicilor din Autobaza 1 au păstrat-o în serviciu,
sigură și eficientă.
Orice erou se
mândrește cu cicatricile lui. În cursul activității sale, CKW a strâns ceva “semne”… Asta
înseamnă să fii mereu prezent în jungla traficului local, junglă prin care
circulă tot felul de indivizi certați cu legislația, obosiți sau gâdilați de
prea multă adrenalină…
Ședința foto
s-a desfășurat în incinta Autobazei 1. CKW fusese spălat și verificat corespunzător
pentru ieșirea în regimul de transport local. Din punct de vedere tehnic –
conform celor mai recente deplasări pe care le-am realizat cu eroul nostru –
notez un comportament excepțional. Felicitări celor care se ocupă de starea lui
de sănătate! Aspectul exterior este mereu îngrijit iar salonul continuă să
ofere condiții foarte bune de transport: comoditate, majoritatea elementelor
originale se află în locațiile originale, izolație optimă, sistem de iluminare
a salonului activ integral, geamuri și trape de aerisire funcționale, aeroterme
active pe timpul sezonului rece… Plus doi titulari tineri, responsabili, corecți
și politicoși.
-exteriorul:
-salonul:
-cabina:
O alta particularitate este si nr. de parc scris cu albastru.
RăspundețiȘtergere... vizibil doar din laterale.
RăspundețiȘtergere