În „Epoca de Aur”, rentabilizarea
transportului local pentru I.J.T.L. Galaţi a început în prima jumătate anilor ’80
prin introducerea unor trasee scurtate ale celor existente între orele de
vârf... Un astfel de exemplu a fost linia 41 (Micro 40 – Poarta Est C.S.G.), forma scurtă a liniei 1
(B.J.A.T.M. –
Poarta Est C.S.G.)
Treptat, regresul activităţii industriale a
oraşului a suspendat formele scurte ale traseelor locale. S-a renunţat la 41 iar 1 a supravieţuit
până în luna martie a acestui an când a fost şi el desfiinţat din cauza
numărului de călători tot mai redus.
Se spune că roata se învârte; şi ceea ce am
pierdut în trecut, se poate Întoarce în prezent. Traseul 41 reprezintă un astfel de
exemplu. Însă, nu ca o suplinire ci ca o variantă solitară.
După
ani şi ani, în această după-amiază, în bucla de întoarcere din Micro 40 (Piaţa
General Berthelot) cu KT-4D-ul 1326:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu