Anul 1980 a
marcat la Galați achiziționarea primelor autobuze articulate românești: modelul
DAC 117, inspirat după “legenda” Ikarus 280.
În anul menționat, proaspăta I.J.T.L. (în urmă cu mai puțin de-un an, E.T.O.
devenise I.J.T.L.) s-a ales cu 6 loturi însumând 35 de motorizate cu burduf. Printre
acestea se afla și cel care a primit numărul de parc 794…
Primele
scheme de culoare au fost simple: roșu până sub geamurile din salon și alb în
completare precum galben cu dungă albă sub geamuri. 794 a avut schema cu roșu…
În 1984,
regimul comunist a trecut la economia de carburanți. Soluția ce avea să
înlocuiască motorina era… gazul metan. În următorul an, autobuzele articulate au
primit trei butelii de gaz metan pe caroserie iar autobuzele scurte au fost
dotate cu două butelii. 794 le-a purtat pe ale sale până când a fost
pensionat, în 1989.
Câteva luni
mai târziu, s-a renunțat la sistemul de alimentare cu gaz metan (se spune că a
fost considerat periculos deși nu-mi amintesc să se fi petrecut vre-un incident
local din cauza sa) și s-a revenit la motorină. Cine își mai amintește țevile
galbene, cu robinet, din spatele cabinei șoferului – pe partea stângă?!
Mulțumită domnului director al serviciului de exploatare din cadrul
societății noastre de transport local, Constantin Graur, am reușit să
obțin o fotografie cu fostul 31-GL-794, într-o frumoasă primăvară, pe când acest
mijloc de transport deservea o cursă rapidă la traseul 11 (Parc C.F.R. – Gara Fluvială).
Vă mai amintiți opririle? Dacă nu, vi le amintesc eu: Parc C.F.R. – Apollo – 6 Martie – Modern –
Gara Fluvială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu