Se afișează postările cu eticheta 818. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 818. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Cei din urmă, nerăbdători pentru debut

Din ultimele două loturi de tramvaie Duewag ZGT pe care regia noastră de transport local le-a achiziţionat în cursul acestei veri, au rămas trei eroi care aşteaptă să primească undă verde pentru marile aventuri urbane: este vorba despre ex-RET 805 (1527), ex-RET 818 (1529) şi ex-RET 823 (1532). Dintre acestea, cel din urmă pare să fie următorul debutant care se va familiariza cu gălăţenii.
Între timp a ieşit şi fostul RET 835. Sau, conform noii sale identităţi – 1535. Din punct de vedere tehnic cât şi din cel care priveşte siguranţa şi comoditatea călătorilor se prezintă excepţional iar în următoarele săptămâni va fi cosmetizat în schema de culoare originală.
Deocamdată, depoul din Barieră are alţi „pacienţi” pe... „linia întâi”: 1257, 1532 şi 1534. În cel mai scurt timp posibil, datorită priceperii şi promptitudinii celor care se ocupă de ele, acestea vor reveni în slujba călătorilor, sigure, comode şi elegante.



marți, 3 iulie 2012

Încă şase pentru Galaţi!

Astăzi, în interiorul depoului de pe Magistrala C.S.G. a fost descărcat cel din urmă lot de tramvaie Duewag ZGT 6, format din 6 bijuterii – pe care le amintesc în ordinea descărcării: ex-RET 818, 828, 815, 820, 830 şi 823.
Domnul inginer Herepean m-a invitat din nou pentru a asista şi implicit a imortaliza acest eveniment; din păcate, am ratat „introducerea”; eram prins cu alte treburi prin oraş dar asta nu m-a împiedicat să-mi fac timp pentru pasiunea mea: prin urmare, m-am înfăţişat alături de oamenii pe care îi respect şi-i apreciez pentru dedicaţia şi profesionalismul lor în cel mai scurt timp cu putinţă.
„La faţa locului” aveam să-l surprind pe fostul activist olandez 828 în cursul descărcării...




A urmat 815...


Şi mai apoi 820:




Desfăşurarea evenimentelor l-a implicat pe 830...



... şi pe 823:



Mă bucur că azi am asistat – încă odată – la o echipă minunată, aflată în slujba urbei noastre, o echipă guvernată cu responsabilitate şi eficienţă! Experienţa vorbeşte de la sine – domnii ingineri Paraschiv şi Herepean s-au aflat în toiul acestei acţiuni şi au avut grijă ca evenimentele să se desfăşoare prompt şi în deplină siguranţă!
Personalul depoului de tramvaie de pe „Magistrală” a dat din nou dovadă de promptitudine şi profesionalism. A fost, ceea ce în poveşti s-ar numi „echipa fantastică”!




Există oameni dedicaţi meseriei lor, există oameni care pun suflet şi-şi respectă indeletnicirea...!
CINSTE LOR!
Prezentarea video a celui de-al doilea lot de tramvaie ZGT6 descărcat la depoul de tramvaie de pe Magistrală este aici: http://www.youtube.com/watch?v=j-gaZOtLoPU