Se afișează postările cu eticheta taxatoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta taxatoare. Afișați toate postările

joi, 23 februarie 2012

Din nou despre posturile de distribuţie a biletelor

În cursul anului trecut, pentru a veni în sprijinul călătorilor, Transurb-ul a amplasat câteva gherete în staţiile de unde nu se puteau cumpăra bilete. Timpul a trecut iar gheretele au rămas abandonate, ba, mai mult, Transurb-ul a introdus serviciul de autotaxare pe toate traseele deţinute (cumpărarea biletelor de la şofer). Sub aceste aspecte, am crezut că rostul acelor gherete s-a pierdut. Ei bine, recunosc că m-am înşelat: lunile scurse până acum au marcat birocraţia necesară obţinerii avizelor pentru racordul acestor gherete la operatorul electric!
Cu siguranţă că această acţiune ar fi durat mai mult dacă n-ar fi existat persoane dedicate, eficiente, care să se implice pentru a obţine rezolvarea. Prin urmare, în cursul acestei săptămâni s-au efectuat racordurile electrice şi în cursul următoarelor zile, punctele de distribuţie a biletelor vor fi la dispoziţia călătorilor!
Vă spun, cu toată sinceritatea, sunt multe lucruri bune pe care Transurb-ul doreşte să le implementeze pentru a-şi îmbunătăţi serviciile dar, de cele mai multe ori, politica şi modul încâlcit de aplicare al legilor în vigoare fac ca acestea să se materializeze cu oarecare întârzieri.    
Mai jos: ghereta din staţia Romtelecom, fotografiată în cursul acestei dimineţi: observaţi racordurile.


marți, 17 ianuarie 2012

Schimbare de plan

În urma plângerilor efectuate de călători, plângeri care, majoritatea, s-au concentrat după intervenţiile ample ale personalului de la Control Trafic featuring Jandarmeria, conducerea Transurb-ului a decis, pe la mijlocul lui 2011, postarea de noi gherete în staţiile mijloacelor de transport. Câteva exemple... Ghereta de la Bănci, cea din faţa Muzeului de Artă, cea de la Spitalul Judeţean... Nici acum acestea nu s-au integrat în circuitul de distribuţie al biletelor/abonamentelor fiindcă o nouă idee, mult mai practică din punct de vedere a rentabilităţii economice a societăţii de transport local a fost aceea de a „trece” serviciul de eliberare a biletelor în grija şoferilor.
Aşadar, mergând după principiul multifuncţional al prezentului şi anume acela în care salariatul cel mai bun este cel care poate face cât mai multe lucruri deodată, gheretele rămân fără stăpân iar călătorii presează şoferii aducându-le astfel un plus de stres. Au apărut deja, pe geamurile cabinelor mijloacelor de transport afişe care roagă călătorii să cumpere bilete de la conducătorul auto doar la urcarea în staţii, tocmai pentru a nu distrage atenţia acestuia pe parcursul călătoriei...
Viitorul vorbeşte – deocamdată indirect – despre o nouă măsură, şi anume aceea de amplasare a unor automate de bilete în saloanele mijloacelor de transport. Până atunci însă, şoferii care rulează la traseele cu flux mare de călători continuă să jongleze cu... stresul şi atenţia distributivă iar gheretele... dacă tot nu vor mai fi folosite, ar trebui retrase din staţii şi fie păstrate pentru utilizări/înlocuiri ulterioare, fie vândute (cei de la panificaţie ar avea mare succes cu ele). Cert este că dacă aceste... „cutii” continuă să şadă inutil în dreptul staţiilor, lipsa de cultură a unora îşi va spune, mai devreme sau mai târziu, cuvântul. În acest sens, dau ca exemplu incidentul de săptămâna trecută când cabina telefonică din staţia Romtelecom (Bănci) fusese împinsă şi sprijinită peste ghereta de bilete.