Păcat ar fi să nu recunoaştem că autobuzele DAB nu şi-au făcut pe deplin datoria... Unii, „din domeniu”, le-au considerat echivalentul vestic al DAC-urilor noastre, 112 type; alţii le-au ridicat în slăvi şi... pe bună dreptate!
De când le-am avut pentru prima oară în regimul nostru local, de când am călătorit pentru prima oară cu ele, am înţeles – majoritatea – că aceste autobuze caracterizează o perioadă de tranziţie, şi anume aceea dintre „lâncezirea de la început de deceniu” şi „promisiunile unei noi organizări”. Da, recunoaştem (fără pic de ironie, pe bune)... Aşa a fost!
Rolul DAB-urilor a fost preluat de MAZ-uri şi DAF-uri... dar asta nu înseamnă că ingineria daneză n-are un ultim cuvânt de spus! Transurb-ul foloseşte 13 dintre cele 20 de autobuze DAB, achiziţionate în 2007. Majoritatea la speciale.
Asta nu înseamnă că n-avem şi DAB-uri care continuă să bifeze ture în regimul local; DWM (cel mai activ şi mai foit DAB din ambele loturi achiziţionate de Transurb), DWO („asamblat” pentru trasee), FPV („răsfăţatul” tuturor „gălbejitelor vestice”), FRD („barbarul” cu un RK major şi... suficient) sunt „eroii” care ne poartă deseori, la destinaţie.
Pe lângă acestea, mai apar ajutoare precum DWP, FPU, FRA şi FRC... dar destul de rar, datorită sarcinilor încredinţate singurului şofer titular „din dotare” (per tură).
În prezent, am pierdut patru DAB-uri şi încă trei aşteaptă deciziile celor „în drept”... Toate trei au probleme cu motorul. Acestea sunt: DWK, FPY şi FRE.
FPY e ultimul din acest trio... DWK şi FRE au cedat în vara acestui an (mai întâi FRE, pe urmă colegul său). Toate aşteaptă... rezultatul final; cine moare şi cine merge mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu