duminică, 25 decembrie 2011

PNO la datorie (şi) de Crăciun

Spuneam, într-una din postările anterioare, că după o reparaţie capitală a motorului, PNO a revenit la locale şi convenţii cu mult chef de viaţă. Abia astăzi am reuşit să-l fotografiez după marea sa revenire, şi asta fiindcă programul lui de funcţionare este diversificat: de la un traseu intră la speciale, apoi revine în circuitul urban dar la o altă linie... iar uneori, între aceste schimbări, ia o mică pauză în autobază (treaba asta de numeşte ranforsare (R)).
Astăzi, PNO a ieşit, pe tura 1, la traseul 11. E bine ca Rocar-ul să aibă măcar unul dintre reprezentanţi la trasee şi-n această Zi de Sărbătoare. Asta ca măcar cei care cunosc ultimele realizări ale uzinelor bucureşte să-şi amintească de... „ce-am fi putut avea şi noi şi ce progrese în materie de transport local am fi putut face”!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu