vineri, 19 iulie 2013

O nouă revenire în rândul tramvaielor Duewag ZGT!

Personalul care activează în cele două depouri de tramvaie şi-a pus tot talentul, priceperea şi ambiţia pentru a readuce la viaţă unul dintre ZGT-urile care de aproximativ trei ani nu mai servise publicul călător. Este vorba despre fostul olandez 807, actualmente cunoscut sub identitatea 1256.
S-a lucrat, ca de obicei, cu multă atenţie şi meticulozitate. Şi ceea ce contează cel mai mult, s-a lucrat în echipă. Reparaţiile au necesitat ceva timp însă rezultatele sunt pe măsura aşteptărilor: ieri, 1256 a ieşit în Probe iar astăzi dimineaţă a efectuat câteva ture la traseul 39; comportament tehnic ireproşabil şi un strat nou de vopsea, care-l respectă pe cel original şi-l face pe eroul nostru să pară proaspăt ieşit pe porţile fabricii.
Eu l-am surprins pe 1256 în depoul de pe Magistrală, acolo unde i se făceau ultimele pregătiri... De mâine, acesta va funcţiona... „cu normă întreagă”, alături de colegii săi.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu