miercuri, 28 august 2013

Un ochi râde, altul plânge


Noi, călătorii, ne bucurăm că s-a reluat activitatea tramvaielor spre Micro 19. Cu alte cuvinte, traseele 7 şi 39 au fost reactivate şi, în prezent, sunt deservite integral prin transport ecologic. După mai bine de-un an de joncţiuni între electricele şi motorizatele Transurb-ului, iată ziua mult aşteptată, ziua când lucrurile s-au limpezit dintr-odată în transportul local: călătorii silenţioase, tramvaie curate, silenţioase şi pregătite corespunzător pentru o deplasare sigură, civilizată! O da, ne-a plăcut! Şi deşi mulţi dintre noi, dezamăgiţi de-alungul timpului de politică, birocraţie şi interese, ne-am arătat cârcotaşi luni, 26 august, înainte de a călători pe tronsonul proaspăt renovat de cei de la Tancrad.
Pe de altă parte... Circuitul destinat tramvaielor mai înregistrează – din această vară – o pierdere: legătura spre „Poarta Est C.S.G.”. Mai precis, traseele convenţie 1, 3, 6, 6b şi 43 precum şi linia publică numărul 46, cu plecare din I.C. Frimu. Motivele principale: închiderea viaductului spre fostul mare colos siderurgic precum şi restrângerea activităţii din cadrul acestuia, cauzată de incapacitatea dezvoltării (sau măcar a menţinerii!) pieţei de desfacere. Înainte cu aproximativ două luni de închiderea viaductului, traseele 1 şi 3 erau deservite atât de tramvaie cât şi de midibuze (funcţie de numărul de angajaţi care intrau/ieşeau din schimburile de la C.S.G.)
Nu se ştie când va fi reparat viaductul. De fapt, nici nu se ştie dacă va mai fi reparat vreodată (actuala conducere a C.S.G.-ului nu doreşte să se implice în nici un proiect de modernizare!). Iar dacă totuşi va fi... serviciul tramvaielor spre combinat va rămâne incert, dat fiind faptul că activitatea siderurgiei gălăţene moare de la o zi la alta.
Traseele convenţie pe care le deserveau tramvaiele au fost... contopite în serviciul special al motorizatelor. Iată un exemplu: 607 (GL-39-PMG) la traseul 3 (Micro 19 – Poarta Est C.S.G.) este pregătit să ducă spre serviciu... schimbul III. Fotografia a fost realizată în preajma staţiei de la Cozamin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu