Se afișează postările cu eticheta 2009. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2009. Afișați toate postările

miercuri, 4 martie 2020

Autobaza 4: ultimul popas al celor din urma Rocar-uri

La Autobaza 4 am fost o singura data, in vara anului 2009, pentru a-mi lua la revedere de la cele din urma mijloace de transport public local autohtone cu care am calatorit in anii de scoala, liceu si facultate. In acea perioada, serviciul de transport public local mai utiliza doar cateva "romanesti" la traseele conventie precum si la traseul 31 (Micro 19 - Barbosi), "romanesti" ce aveau sa fie si ele retrase la inceputul anului 2010. Doar cele doua Rocar-uri de Simon au avut viata mai lunga, ultimul - PNN - fiind retras in vara anului 2019 din postura de "Depanare".
Din cate stiu, Autobaza 4 a gazduit, pe vremuri, flota de camioane detinuta de fostul I.J.T.L. Aici insa mai erau trimise, ocazional, si autobuze in special pentru reparatii. Datorita unui litigiu castigat in instanta, Autobaza 4 a iesit din jurisdictia operatorului de transport public local in favoarea unei persoane care a revendicat terenul pe care se afla aceasta constructie. O parte din aceasta exista si astazi. 

Din flota de odinioara a Autobazei 4, operatorul de transport public local a ales si a intretinut o parte din masini pe care le-a folosit in diferite scopuri pentru serviciile necesare desfasurarii activitatilor din cadrul Autobazei 1 precum si Sectiei 3 Tramvaie. Despre acestea voi mentiona intr-un articol ulterior. 

Revenind la singura mea vizita de la sfarsitul lunii iunie a anului 2009 in cadrul Autobazei 4, pot spune ca incinta ce gazduia autobuzele fusese curatata de echipamente (intrucat procesul privitor la revendicarea terenului era rol si se banuia deja castigatorul). Mai erau doua bancuri de lucru care banuiesc ca ulterior au fost transferate catre o alta sectie a Transurb-ului. Cele din urma autobuze autohtone fusesera scoase la licitatie - cu anunt in cotidianul local "Viata Libera", conform procedurilor legale. Printre ele se afla si un "stranier", Isuzu-ul WZJ, singurul care a fost achizitionat de un operator privat in urma acelei licitatii, reparat si utilizat ulterior pentru transportul de persoane in mediul rural. Toate celelalte masini, achizitionate noi intre anii 1993 - 1996 au fost casate si vandute la pret de fier vechi. 

Iata si cateva fotografii pe care le-am realizat in cursul acelei vizite: 



duminică, 9 martie 2014

TZF – o altă bijuterie fabricată de Rocar

Lotul de TZ-uri a marcat istorie pe străzile urbei noastre… Cei patru membri au funcționat ireproșabil până-n ziua în care le-a venit decizia de pensionare. Trebuie menționat că două autobuze au fost utilizate deseori la traseele locale și mai rar la cursele convenție iar celelalte două au avut o repartizare opusă colegelor sale în ceea ce privește activitatea de transport local. Acestea din urmă au fost TZF și TZG.
Despre TZG am mai vorbit… TZF a fost și el unul dintre cele mai curate și mai întreținute Rocar-uri gălățene iar tehnic vorbind, a fost sănătos până-n ultima sa zi de activitate. Pentru postul de Asistență Tehnică au candidat MKG și TZG. Putea candida însă și el… Cu siguranță că nu n-ar fi dezamăgit!
Iată-l pe TZF în vara anului 2009, fotografiat în Autobaza 1 doar cu câteva luni înainte de retragerea sa la Autobaza 4 (de unde avea sa fie trimis la fier-vechi).
 


vineri, 7 martie 2014

Azi… ele nu mai sunt

… trecutul ne-a oferit lucruri utile, trainice…
În fotografia pe care o postez mai jos și pe care am realizat-o în vara anului 2009, industria și arhitectura amintesc de… aspecte care azi au ajuns amintiri: autobuzele românești, simple dar robuste precum și casele vechi care mor încet, din nepăsare sau în mod intenționat. Cu alte cuvinte, BZF – unul dintre cele mai bune și mai active “motorizate” Rocar 112 ale regiei noastre de transport local, pensionat în 2010 – precum și casa de la intersecția străzilor Traian și Eroilor, prăbușită doi ani mai târziu.