Se afișează postările cu eticheta licitatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta licitatie. Afișați toate postările

miercuri, 4 martie 2020

Autobaza 4: ultimul popas al celor din urma Rocar-uri

La Autobaza 4 am fost o singura data, in vara anului 2009, pentru a-mi lua la revedere de la cele din urma mijloace de transport public local autohtone cu care am calatorit in anii de scoala, liceu si facultate. In acea perioada, serviciul de transport public local mai utiliza doar cateva "romanesti" la traseele conventie precum si la traseul 31 (Micro 19 - Barbosi), "romanesti" ce aveau sa fie si ele retrase la inceputul anului 2010. Doar cele doua Rocar-uri de Simon au avut viata mai lunga, ultimul - PNN - fiind retras in vara anului 2019 din postura de "Depanare".
Din cate stiu, Autobaza 4 a gazduit, pe vremuri, flota de camioane detinuta de fostul I.J.T.L. Aici insa mai erau trimise, ocazional, si autobuze in special pentru reparatii. Datorita unui litigiu castigat in instanta, Autobaza 4 a iesit din jurisdictia operatorului de transport public local in favoarea unei persoane care a revendicat terenul pe care se afla aceasta constructie. O parte din aceasta exista si astazi. 

Din flota de odinioara a Autobazei 4, operatorul de transport public local a ales si a intretinut o parte din masini pe care le-a folosit in diferite scopuri pentru serviciile necesare desfasurarii activitatilor din cadrul Autobazei 1 precum si Sectiei 3 Tramvaie. Despre acestea voi mentiona intr-un articol ulterior. 

Revenind la singura mea vizita de la sfarsitul lunii iunie a anului 2009 in cadrul Autobazei 4, pot spune ca incinta ce gazduia autobuzele fusese curatata de echipamente (intrucat procesul privitor la revendicarea terenului era rol si se banuia deja castigatorul). Mai erau doua bancuri de lucru care banuiesc ca ulterior au fost transferate catre o alta sectie a Transurb-ului. Cele din urma autobuze autohtone fusesera scoase la licitatie - cu anunt in cotidianul local "Viata Libera", conform procedurilor legale. Printre ele se afla si un "stranier", Isuzu-ul WZJ, singurul care a fost achizitionat de un operator privat in urma acelei licitatii, reparat si utilizat ulterior pentru transportul de persoane in mediul rural. Toate celelalte masini, achizitionate noi intre anii 1993 - 1996 au fost casate si vandute la pret de fier vechi. 

Iata si cateva fotografii pe care le-am realizat in cursul acelei vizite: 



duminică, 16 decembrie 2012

A sosit ŞI rândul LOR...

Un midibuz Isuzu, două DAB-uri, două KT-4D-uri şi o T4D sunt scoase la licitaţie, în data de 27 decembrie a acestui an. Pentru ele, este „ultimul dans” dinaintea pensionării oficiale, când tot ce mai contează sunt doar amintirile, imortalizate în materiale foto şi video.
Pe „ambiţiosul” XDM precum şi pe danezele DWJ şi FPZ, cei interesaţi le pot găsi în Autobaza 1. Tramvaiele KT 1320 şi 1350 se află în cadrul depoului de pe Magistrala C.S.G. iar colegul T4D e găzduit de depoul de lângă Bariera Traian, unde a slujit în ultima vreme ca mijloc de manevră. Numărul său este 1317, fost 0075... fost 7. El este ultimul supravieţuitor al lotului din Magdenburg, adus în urbea noastră în 1996.
Prin urmare, între eficienţă, valorificare şi... un strop de istorie, ne pregătim să mai închidem un paragraf din istoria regiei noastre de transport local. Aşa ne cere timpul...


joi, 17 mai 2012

O ultimă şansă

În data de 23 a acestei luni va avea loc o licitaţie organizată de S.C. Transurb S.A. în care eroii sunt câteva din mijloacele de transport care au servit traseele urbei noastre. Este vorba de o parte din autobuzele DAB, midibuzele Isuzu precum şi tramvaiele KT-4D.
Isuzu-urile sunt singurele care au o nouă şansă de a servi din nou călătorii... DAB-urile şi tramvaiele KT-4D reprezintă, în primă fază, doar o sursă de valorificare a echipamentelor şi a structurilor de calitate excepţională.
Autobasculanta YIF aparţine de Autobaza 1 iar „trăgătorul” 66-TRE (de la depoul de tramvaie) are încă o inimă bună pentru sarcini dificile; se pare că tot greul va cade pe cel de-al doilea trăgător, GL – 72 – TRE...  
Din punctul meu de vedere, afaceriştii veritabili ar avea de câştigat de pe urma acestei licitaţii. Rămâne de văzut câţi vor realiza acest aspect şi câţi se vor implica...
Până atunci, iată oferta Transurb-ului, publicată la data de 5 mai în cotidianul local „Viaţa Liberă”:


sâmbătă, 2 iulie 2011

O nouă licitaţie

Transurb-ul mai renunţă la două midibuze din rândul veteranilor: este vorba despre WZO (descompletat) şi WZN, ambele trase într-una din halele de la Autobaza 4 (unde au fost găzduite şi Rocar-urile). Informaţii despre licitaţie găsiţi în anunţul de mai jos, aparţinând cotidianului „Viaţa Liberă”.
Dacă WZN şi WZO nu-şi vor găsi cumpărători vor ajunge la casare, conform procedurii standard. De la WZO s-a luat una dintre fuzete, necesară unui alt Isuzu aflat la reparaţii (YRE).