Se afișează postările cu eticheta grindina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta grindina. Afișați toate postările

sâmbătă, 11 august 2012

În drum spre Cantemir

Ieri noapte a plouat şi la cum s-a înfăţişat vremea în cursul acestei după-amieze, am avut impresia că ne vom mai bucura de-o rafală care să domolească temperaturile nebune din ultima perioadă. N-am avut noroc deşi spre seară, cerul a căpătat nuanţele prevestitoare ale unei furtuni de vară şi câteva fulgere sporadice dar spectaculoase ne-au luminat drumul spre cartierul Dimitrie Cantemir.
Iată-ne predând ştacheta MAZ-ului de la 17; vântul s-a pornit ca din senin şi până să revenim înapoi, în oraş, am crezut că vom fi năuciţi de grindină şi ploaie. A fost doar o alarmă falsă însă efectele speciale au rămas surprinse în imagini demne de consemnat:


luni, 16 iulie 2012

Trafic urban supus de puterea naturii

Totul a început dintr-odată, în jurul orei 16:30... Nori negri, ameninţători, s-au strâns deasupra oraşului însă cu siguranţă că nici unul dintre călătorii urbei noastre nu se aştepta la ceea ce avea să urmeze.
Sub asediul grindinei răsunând înfricoşătoare pe caroserii şi-n geamuri, majoritatea mijloacelor de transport au tras pe dreapta. Copacii căzuţi din Complexul Francezi şi de pe bulevardul Coşbuc au impus devierea temporară a traseelor 10, 12, 19, 29 şi 34... Astfel, 10, 19 şi 29 au mers pe Brăilei fără nici o abatere iar 12 şi 34 au adoptat ca soluţie secundară, strada Română...


Conform informaţiilor primite, tramvaiele au circulat normal. Traficul troleibuzelor a fost însă oprit, în mare parte din cauza ghirlandelor precum şi a reclamelor agăţate între stâlpii ce susţin reţeaua de alimentare. Poate că promovarea pancardelor publicitare nu va mai fi permisă în vecinătatea reţelei de alimentare a mijloacelor de transport... Şi poate că ghirlandele vor fi postate doar în preajma sărbătorilor, pentru a se evita un alt episod de genul celui înregistrat astăzi.
Cu câteva minute după ora 17, turnul Autobazei 1, alerga pe Brăilei pentru a rezolva din probleme...

În locul troleibuzelor paralizate în trafic, s-au introdus autobuze... Maşinile de la 105 au trecut la 102. Mai greu a fost la 104, unde a fost necesară introducerea de mijloace de transport suplementare.


Troleibuzele au revenit la datorie după aproape două ore. Vă asigur că s-a făcut tot posibilul pentru ca perioada de absenţă a troleibuzelor să fie cât mai scurtă cu putinţă!