Stau şi mă întreb cât de complicat este să asfaltezi
un amarât de drum de aproximativ 500 de metri, între Gara Barboşi şi Cartierul
Barboşi.
De când traseul de autobuz nr. 31 a fost
prelungit până în inima cartierului menţionat, drumul a fost „nivelat” cu
pământ şi... praf de pietre însă „reţeta modestă, menită să dea impresia riveranilor
că aleşii urbei mai fac câteva ceva şi pe la periferii”, nu a rezistat decât
pentru câteva ploi şi ninsori.
În aceste condiţii, autobuzele traseului 31 au
fost nevoite să întoarcă de multe ori în Gara Barboşi – fostul terminal până la
care „ţine” şi asfaltul. Cum se zburleşte vremea, amărâtul acela de drum care
străbate Barboşiul devine impracticabil iar oamenii tot speră, la fiecare patru
ani, că poate cei pe care îi votează vor rezolva – printre alte doleanţe
formulate – şi problema drumului spre Gară.
Până atunci, se încearcă o nouă soluţie.
Tot... modestă, deci tot de scurtă durată: muşuroaiele de
cârtiţe. Iar asfaltul
rămâne un vis pentru locuitorii Barboşilor.
De astăzi, la prânz:
