Se afișează postările cu eticheta PNO. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PNO. Afișați toate postările

duminică, 23 martie 2014

Donatoarele

În ceea ce privește activitatea mijloacelor de transport de capacitate mare din cadrul Autobazei 1, avem în prezent, trei mașini pensionate, care donează piese – în limita posibilităților – pentru colegii aflați în serviciu.
Rocar-urile au rămas cu un singur reprezentant: este vorba de PNN cel care a preluat funcția de Asistență Tehnică de la defunctul TZG. Colegul său de lot (și generație) PNO caută să-i susțină activitatea:

 
Afirmam, într-un material anterior, că “blondele motorizate daneze” mai au trei reprezentanți în regimul de transport local; FRE, chiar dacă ne-a părăsit, mai are o singură dorință - aceea de a sprijini sarcina colegilor pe care îi știe din tinerețile petrecute în Copenhaga:


 
Albele olandeze cu vipușcă roșie” au și ele un susținător care s-a sacrificat și continuă să se sacrifice pentru reputația Den Oudsten: fostul 104 pe care noi, gălățenii, îl cunoaștem sub identitatea LTB. Majoritatea pieselor și echipamentelor sale au contribuit la menținerea în serviciu pentru o parte din trupa de B96 care a primit contract pe tărâmurile gălățene…
 




luni, 16 decembrie 2013

joi, 12 decembrie 2013

Necaz matinal

În cursul acestei dimineți, MAZ-ul 1404 a cerut “time-out” la plecarea din stația de la “Trei Star”. Serviciul de Asistență Tehnică (Depanare) asigurat de ROCAR-ul PNO a intervenit, ca de obicei, cu promptitudine.
 



sâmbătă, 7 decembrie 2013

Ambițioasele noastre “românești motorizate”

Când spun “românești motorizate” mă refer la cele două bijuterii create de ROCAR și care au mai rămas în serviciul regiei noastre de transport local. În altă ordine de idei, modelul 412, cu reprezentanții PNO și PNN.
În prezent, PNO este funcțional. El deservește serviciul de Asistență Tehnică precum și, uneori, cursele speciale. Iată-l surprins în cadrul Autobazei 1, după ce inimoșii mecanici l-au pregătit și verificat corespunzător pentru activitățile prestate:

 
PNN se află deocamdată într-una din hale acuzând probleme cu transmisia. Din câte am observat, se lucrează la el:





vineri, 13 septembrie 2013

PNO promite revenirea


Se pare că în viitorul apropiat, PNN nu va mai fi singurul Rocar de Simon funcţional al regiei noastre de transport local: mecanicii Autobazei 1 lucrează deja la remedierea „geamănului” PNO. Sunt convins că efortul şi priceperea lor vor face ca cele două bijuterii autohtone (singurele pe care le mai avem de la ROCAR) să continue să servească pasagerii.
Mai jos, PNO fotografiat în Autobaza 1, aşteptând să revină în hale pentru noi intervenţii şi sincronizări:




sâmbătă, 3 august 2013

O surpriză în amurg


În această seară, Rocar-ul PNN a profitat de faptul că serviciile sale nu sunt cerute pentru funcţia de „Asistenţă Tehnică” şi a dat câteva „brazde” la traseul 12.
Prezenţa legendei Rocar deSimon devine tot mai rară în circuitul nostru de transport urban;  PNO încă mai aşteaptă pompa de injecţie iar PNN caută să fie... bun la toate:


duminică, 24 martie 2013

Dragoste şi respect

Ultimul model de autobuz autohton pe care l-a achiziţionat regia noastră de transport local este, în prezent, şi ultimul care continuă să ne amintească despre acele lucruri elegante, sigure şi stabile pe care le înfăptuia Rocar-ul bucureştean.
PNN şi PNO au fost iubite din prima lor zi de serviciu pe plaiurile gălăţene, atât de călători cât şi de titulari. Iar acest sentiment continuă să dăinuie şi astăzi, la mai bine de-un deceniu de la debut, când condiţia lor tehnică, confortul şi siguranţa oferită călătorilor s-au menţinut aproape neschimbate.


luni, 18 martie 2013

S-a întors şi PNO!

Personalul de întreţinere şi reparaţie al autobazei 1 i-a oferit Rocar-ului PNO două bucurii:
-un motor funcţional, reglat cu precizie şi...
-şansa de rămâne în serviciul călătorilor după ce, în primă fază, fusese propus pentru postul de „Asistenţă Tehnică”.
Astăzi a fost prima zi de lucru a lui PNO după... „medical”. Dimineaţă, el a primit traseul 102 căruia, sub priceperea şi experienţa titularului său, i-a făcut faţă fără nici o problemă!










luni, 10 decembrie 2012

„Galbenele daneze”: încă un episod fundamental în istoria transportului local gălăţean

Îmi aduc aminte de sfârşitul anilor 70, când în Galaţi a început epoca autobuzelor articulate cu produsele Ikarus 280. Au trecut aproape doi ani până când urbea noastră a adoptat varianta autohtonă – DAC 117, profund inspirată din modelul menţionat. O parte dintre Ikarus-uri au apucat anii 90. Altele au răposat în a doua jumătate a anilor 80, datorită lipsei acute de piese precum şi a cârpelilor efectuate din economia epocii de aur... Simbolul lor a fost purtat însă până în prima jumătate a anilor 2000! Pereţii separatori dintre cabinele şoferilor şi saloane precum şi multe alte echipamente de natură tehnică au fost preluate, la casarea Ikarus-urilor, de către autobuze mai tinere din parcul R.A.T.U.
Astăzi, după atâtea decenii, episodul se repetă dar cu alţi protagonişti. DAB-urile au fost achiziţionate în anul 2007 şi au reuşit să scoată transportul local gălăţean dintr-un moment de impas. O parte dintre ele ne-au părăsit dar nu fără a lăsa, în urmă, elemente care să amintească de faptul că au deservit traseele noastre locale. Astfel, o parte din piesele şi echipamentele lor au ajuns fie la colegii de lot rămaşi în serviciu, fie la alte modele de maşini aflate în parcul Autobazei 1. Cele mai „expresive” sunt:
-DWN şi DWP din rândul DAB-urilor aflate în circulaţie (geamuri preluate de la colegii de lot care nu mai există), DWO (motor de la DWR);
-MKO şi MKN din rândul Prestij-urilor (banchete preluate de la danezele casate);
-UEE, UMN, VOD, VOE, CIK din rândul Cobrelor (elemente de închidere a cabinei precum şi componente tehnice);
-PNO şi PNN din rândul Rocar-urilor – cele mai recente achiziţii – ambele adaptând echipamente pentru cabinele lor...



Alături de reprezentanţi precum DWM, DWO, FPV, FRC, FRD sau FRE, istoria DAB-urilor daneze merge mai departe pe plaiurile noastre natale. Iar echipamentele pe care mijloacele de transport aflate în serviciu le-au împrumutat de la eroii noştri răposaţi insistă să marcheze un episod important din ceea ce regia noastră de transport local marchează pentru oraşul nostru.

joi, 4 octombrie 2012

TZG rămâne în funcţia de Asistenţă Tehnică

Se spune că după ce ultimul Rocar 112 va fi pensionat, locul său în ceea ce priveşte serviciul de depanare va fi luat de Rocar-ul deSimon PNO. Acesta din urmă a luat deja primele lecţii în cursul lunii trecute, în perioada în care TZG a fost pregătit pentru un nou ITP.
Aşadar, postul de Asistenţă Tehnică va fi, în continuare, asigurat de ultimul Rocar 112 rămas în serviciul Transurb-ului până cel puţin la sfârşitul primăverii lui 2013. Până atunci, PNO îşi continuă activitatea la locale precum şi la cursele convenţie.
Mai jos:
-după trecerea I.T.P.-ului, în Autobaza 1:

-ieri dimineaţă, pe bulevardul Coşbuc:

sâmbătă, 8 septembrie 2012

PNO: azi la şedinţă foto

În cursul materialelor anterioare am mai postat câteva fotografii cu exteriorul respectiv interiorul acestui mijloc de transport; iată însă c-a venit timpul pentru o prezentare foto, „de la cap la coadă” – cum se zice, popular vorbind.
Ocazia s-a ivit în cursul acestei dimineţi, la terminalul din Gara C.F.R.; Rocar-ul PNO este unul dintre veteranele parcului auto deţinut de Autobaza 1. A debutat în 1997, la traseul 11 (pe atunci Micro 40 – Grădina Publică) şi continuă să deservească şi astăzi, alături de „geamănul” PNN, toate liniile destinate mijloacelor de transport de medie şi mare capacitate, precum şi cursele speciale.
O vorbă din popor spune că... „găina bătrână face zeama bună”, vorbă care iată că se confirmă în cazul lui PNO: după aproape 15 ani de seriviciu în folosul urbei, autobuzul e „sănătos tun” iar condiţiile oferite călătorilor sunt excepţionale!
Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt; haideţi să vedem câteva fotografii, pentru început cu exteriorul acestui Rocar de Simon, marcând o colaborare reuşită între români şi italieni:
-PNO şi-a păstrat schema de culoare originală; a fost vopsit de două ori, integral, în cursul activităţii sale, o dată din cauza vechimii, a doua oară, datorită autocolantelor unei reclame... Iată-l azi, prezentabil ca-n primii ani de serviciu:



În salon, lucrurile amintesc de... jumătatea anilor 90 dar într-un sens pozitiv:
-izolaţia s-a păstrat în condiţii excepţionale, la fel şi barele de susţinere, podeaua şi banchetele;
-sistemul de iluminare interioară este activ integral;
-sistemul de iluminare pentru accesul la uşi este activ parţial:







Cabina a primit câteva elemente noi, prin care a fost separată de salon; comportamentul lipsit de respect al unor călători a impus o astfel de măsură. Nu e vorba de cine ştie ce modificări: un geam, un cadru metalic, o bară, o mochetă... o perdeluţă discretă şi o învelitoare pentru scaunul şoferului... Sunt modificări ce vorbesc de interesul foştilor/actualilor titulari faţă de maşina pe care şi-au efectuat/îşi efectuează serviciul: