Este primul tramvai ZGT din cele unsprezece achiziţionate de Transurb care rulează în regimul de transport local de la mijlocul acestei luni. În perioada care a trecut de la achiziţie şi până la debutul in slujba călătorilor gălăţeni, acesta a suportat câteva intervenţii minore la care s-a adaugat cosmetizarea integrală, respectând schema de culoare originală.
Sper să nu supăr pe nimeni; pe 830 l-am văzut mai demult surprins în câteva fotografii realizate pe tărâm olandez şi nu arăta prea bine din punct de vedere estetic (îndoituri, zone chituite într-un mod grosolan sau acoperite cu brazde de vopsea de-o nuanţă diferită cu cea originală...). Astăzi dimineaţă, când l-am văzut (şi fotografiat) pentru prima oară, am avut impresia că fostul 830 tocmai a ieşit pe porţile uzinei: aspect superb, funcţionare silenţioasă - semn că personalul Transurb-ului însărcinat cu repararea şi menţinerea tramvaielor a făcut din nou o treabă excepţională!
03.07.2012 – primul contact cu depoul de pe Magistrală:
27.09.2012 – de pe Asachi pe Siderurgiştilor:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu