miercuri, 2 octombrie 2013

DWN - ca de obicei, strălucitor!


În cursul acestei dimineți am avut ocazia să realizez prezentarea uneia dintre cele mai îngrijite autobuze DAB ale regiei de transport local: noi l-am botezat DWN iar danezii și-l amintesc sub identitatea 2908… 

Din cele douăzeci de DAB-uri achiziționate în două loturi, în cursul anului 2007, doar 4 au mai rămas active. DWN este singurul supraviețuitor al primului lot… Profesionalismul precum și interesul titularilor, susținute de mecanicii Autobazei 1 au făcut ca acest mijloc de transport să se păstreze în condiții optime de funcționare și să promoveze totodată un aspect plăcut, îngrijit.

Prezentul rămâne de partea eroului nostru; actualul titular își exercită meseria ca la carte, atât în ceea ce privește relația cu mijlocul de transport cât și-n cea cu călătorii… Avem, așadar, un autobuz pregătit excepțional din punct de vedere tehnic, mereu curat și aspectos, condus într-un mod plăcut și totodată sigur pe străzile urbei noastre, un autobuz ai cărui călători – până și cei mai pretențioși – sunt tratați într-un mod civilizat, politicos.

DWN nu-și arată vârsta; modul în care se prezintă în circuitul nostru local dă clasă multor… tinerei!

-exteriorul:









-salonul:
















-cabina:







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu