In anii comunismului aveam autobuze autohtone
şi puţine piese de schimb. Povestea a ţinut, oarecum chinuită, până la
falimentarea Rocar-ului… Au fost speranţe îngropate de interse, au fost
colaborări ce n-au fost niciodată înţelese de politicienii de carton. Şi aşa
s-au ajuns la deceniile de import a S.H.-urilor. Fiecare regie de transport
local a trebuit să supravieţuiască şi să se descurce cu fondurile alocate. Multe
dintre ele n-au rezistat; unele au dispărut, altele au fost privatizate.
La Galaţi, profesioniştii s-au adaptat, au
luptat şi au găsit acea potecă spre un viitor mai bun. DAB-urile daneze au
reprezentat prima soluţie pe timp de criză. Apoi a venit colaborarea olandeză –
cea care continuă să ne susţină şi astăzi, prin mijloacele de transport
furnizate: B96, Berkhof, Wright Commander…
Viitorul ne promite autobuze şi troleibuze noi
dar până atunci vom continua să apreciem şi să promovăm ceea ce avem. E o
perioadă complicată ce se apropie de sfârşit – cu veterani şi boboci încercaţi
de stres şi oboseală.
Mult a fost, puţin mai este:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu