De două săptămâni ne confruntăm cu temperaturi
tropicale şi implicit cu indici de disconfort termic. O călătorie cu mijloacele
de transport în comun este un veritabil test de anduranţă având în vedere
faptul că în saloanele acestora, temperatura şi umiditatea înregistrează valori
mult mai mari decât în mediul liber.
Din păcate, nu există sistem de aer condiţionat în autobuzele,
troleibuzele sau tramvaiele cu care ne deplasăm în prezent dar se are în vedere
faptul ca, la următoarele achiziţii, mijloacele de transport să fie echipate cu
astfel de dispozitive. Mulţi călători se întreabă de ce Transurb-ul a optat
pentru achiziţia de S.H.-uri... E simplu: acesta a trebuit să aleaga cea
mai bună soluţie având în vedere fondurile primite şi totodată necesarul de
maşini care să susţină desfăşurarea activităţii sale. Vă amintesc că Primăria n-a
considerat până acum transportul local un serviciu în care să investească
pentru rezultate pozitive. În epoca de aur, se reparau mijloace de transport
prin „importul pieselor şi echipamentelor de la cele casate” iar acum, avem
echipe de profesionişti care caută ca din puţinul disponibil să facă fapte mari
– şi anume să trimită zilnic, la trasee, autobuze, troleibuze şi tramvaie
pregătite corespunzător pentru serviciul călătorilor.
Vă amintiţi de autobuzele DAC şi ROCAR, producţie
autohtonă? Nu v-aţi văitat de căldură nici măcar atunci când a fost
îngrămădeala specifică orelor de vârf, stimaţi călători. Şi stim de ce:
majoritatea geamurilor din saloanele mijloacelor de transport aveau deschidere
largă. Dar uzina ROCAR nu mai există... Am lăsat-o să se prăbuşească, noi,
naţie de inconştienţi tăcuţi dar cu pretenţii. Iar acum trebuie să ne mulţumim
cu importuri – noi sau S.H. – care să fie cât mai apropiate de cerinţele
noastre.
„Dinastia de foc” a început cu DAB-urile daneze, în
2007. Au fost autobuze trainice, comode, sigure dar... saune în sezonul
estival. Apoi au venit MAZ-urile, mult mai aerisite însă... nu la fel de
aerisite precum DAC-urile „strămoşeşti”. Următoarele achiziţii au fost olandeze:
Den Oudsten B96, Berkhof SB 250... şi ele zgârcite în privinţa A.C.-ului. Iar din
această primăvară mai avem Wright Commander-urile: fâşneţe în trafic, muncitoare,
elegante, eficiente... dar sufocante pe timp de caniculă.
„Olandezele” au primit geamuri cu deschidere
laterală... câte două pe fiecare parte – măsură locală – însă nu e suficient. Depinde
de serviciul de transporturi din Primarie, de optica precum şi de interesul
acestuia vis-a-vis de necesităţile călătorilor. In prezent se fac eforturi pentru dotarea mijloacelor de transport cu sisteme de aer conditionat chiar daca acest proces este costisitor.
Amintiri dintr-o generatie apusa: iată
salonul „ventilat” al unui DAC 112:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu