Ploaia de astăzi a dovedit că oraşul nostru poate
face concurenţă Veneţiei. În multe zone ne-am fi putut deplasa cu
ligheanul… pardon, gondola printre maşinile “înecate”. Au fost ambuteiaje,
copaci căzuţi pe carosabil, cabluri desprinse din racordurile de pe stâlpi… S-a
intervenit, poate nu cu promptitudinea pe care ne-am fi dorit-o, dar s-a
intervenit şi asta contează.
O parte din mjloacele de transport în comun au avut
întârzieri în grafice, în special cele care au ajuns la Inelul de Rocadă (pe
urcarea spre Micro 19, între Kaufland şi Blocurile Privilege, era… lac de
acumulare).
De asemenea, pentru câteva curse, strada Ionel
Fernic nu a putut fi străbătută de autobuzele traseelor 11, 18, 22, 26 şi 34,
tot din cauza inundaţiilor. Varianta alternativă a vizat direct Drumul de
Centură (cu trecere prin dreptul Talcioc-ului). Astfel, prima staţie după “Micro
13” a fost… “Traian Vuia” – staţie ce ar fi trebuit să fie a treia după “Complex
Ionescu” şi “Str. Ionel Fernic”.
Un alt necaz s-a înregistrat pe strada Gheorghe
Asachi, acolo unde tramvaiele au zis “pas” în zona Flora, şi ea inundată şi
imposibil de străbătut.
Reluarea circulaţiei tramvaielor spre Micro 19
precum şi revenirea autobuzelor pe strada Ionel Fernic a avut loc în jurul
orelor 21, după ce ploaia s-a mai domolit iar telefoanele de la Dispeceratul
Transurb-ului au solicitat ajutorul celor responsabili.
Ne
cerem scuze tuturor călătorilor care au aşteptat în ploaie autobuzele, troleibuzele
sau tramvaiele societăţii noastre de transport local. Însă… unele aspecte nu depind
doar de implicarea, dorinţa şi ambiţia noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu