vineri, 28 decembrie 2012

Şedinţa foto a KT-ului 1327

Debutul acestui tramvai pe plaiurile gălăţene a avut loc în anul 1998, cu primul său număr de parc: 78. Sistemul de înregistrare din 2007 i-a atribuit, pentru câteva luni, o nouă identitate - 0099 după care a urmat cea pe care o afişează şi astăzi: 1327.
A trecut aproape un deceniu şi jumătate de la prima tură a lui 1327 (se spune că pe traseul 39). De atunci şi până-n prezent, acesta a urmat atât rute electrice care astăzi au ajuns nostalgice amintiri precum şi linii ce continuă să existe.
1327 nu a fost (şi nu este) un tramvai mofturos, care să facă zile negre personalului celor două depouri; el a necesitat ceva intervenţii, le-a primit, şi... iată-l în continuare dornic de deplasări pe traseele care au mai rămas în Galaţi.
În prezent, acesta este unul dintre veteranii ce se prezintă mereu îngrijit şi care, cu sprijinul profesioniştilor conduşi de domnul inginer Culiţă Paraschiv şi de domnul inginer Herepean, oferă călătorilor condiţii sigure de transport.
-exteriorul:






-salonul:
















-cabina:






4 comentarii:

  1. O mica-mare intrebare: unde sunt consemnate informatiile pe care le oferi in postari, unde este sistemul de inregistrare de care amintesti? cine le tine sirul? si de ce li se mai schimba numarul de inregisitrare?

    RăspundețiȘtergere
  2. Informatiile sunt consemnate de unitatile de activitate ale regiei noastre de transport (sediu, depouri, autobaza...) Ca pasionat in domeniu, cunosc si eu o parte din acestea (obtinute prin colaborarea cu personalul regiei)si le ofer aici, tuturor celor interesati.

    Sistemul de inregistrare de care am mentionat este la: http://transportlocalgalati.blogspot.ro/2012/03/statistica-parcului-de-tramvaie-al.html iar sirul este tinut de persoanele aflate in domeniu.

    Prima numerotare a fost stabilita de I.J.T.L./R.A.T.U./Transurb pentru tramvaiele si troleibuzele detinute. A doua numerotare/inmatriculare a fost cea din 2007, cand s-au inventariat toate "masinile cu deplasare limitata sau redusa". Aceasta a fost o actiune "colectiva" intrucat, pe langa tramvaiele si troleibuzele regiei de transport au fost "inventariate" si utilajele altor firme si societati (buldozere, excavatoare, cisterne,...). A treia numerotare a avut loc in 2008, a avut aceelasi scop dar a vizat un domeniu mai extins (conform informatiilor primite au mai fost incluse cateva categorii de masini), sistem care se aplica si-n prezent.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc de info.
    Un an nou 2013 dupa cum ti-l doresti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc. La fel si dumneavoastra!

    RăspundețiȘtergere