Aşa cum se stabilise încă de joi, mai precis de când instanţa a respins recursul formulat de concurenţa Tancrad-ului, azi au demarat lucrările de infrastructură prin care se intenţionează modernizarea celor patru străzi: Asachi, Frunzei, Stadionului şi Oţelarilor.
Primul segment închis pentru modernizare îl constituie strada Frunzei.
Aşa cum s-a mai precizat, de astăzi, tramvaiele 5, 7 şi 39 urmează cursul străzii Anghel Saligny până la intersecţia cu strada Asachi.
Înainte de intersecţie, aceste tramvaie fac staţie iar călătorii care intenţionează s-ajungă în cartierele Micro 18/19/20 urmează să se urce în midibuzele şi autobuzele care rulează la traseul provizoriu.
Distanţa dintre cele două staţii? O aruncătură de băţ...
Trebuie menţionat că traseul provizoriu nu are număr de identificare: se numeşte simplu, Micro 19 – Stadionul Oţelul.
Midibuzele şi autobuzele traseului provizoriu opresc prima dată în dreptul Spitalului de Pediatrie. Aici coboară călătorii pentru a se urca în tramvaiele care pleacă spre Micro 39, Piaţa Centrală sau Bazin.
Următoarea staţie este cea de la Bingo, unde, până acum opreau doar microbuzele private ale rutei 63.
Aici este capătul de linie al traseului provizoriu unde, după cum am specificat, se urcă pasagerii care vin dinspre Micro 39 sau Piaţa Centrală şi care doresc s-ajungă in Micro 19. În acest fel se evită aglomeraţia (specifică orelor de vârf şi nu numai) şi se stabileşte un flux ordonat în ceea ce priveşte transportul de persoane.
La traseul provizoriu sunt şase maşini la orele de vârf şi patru între aceste ore. Astăzi dimineaţă, serviciul a fost asigurat, în perioada de trafic intens, cu patru midibuze (trei Prestij şi un Isuzu) şi două Den-uri. Mai apoi au rămas doar cele patru midibuze; Den-urile (LSI şi LTE) au fost trimise la alte itinerarii.
O tură completă la traseul provizoriu are alocată 25 de minute iar frecvenţa dintre maşini este de aproximativ 6 minute. Ruta urmată este: Bingo Europa (Asachi) – Prelungirea Brăilei – Inelul de Rocadă – Brăilei – Sala Sporturilor (Stadionului) – Oţelarilor (capăt de linie) – Stadionului – Brăilei – Inelul de Rocadă – Siderurgiştilor – Asachi.
De asemenea, toate staţiile deservite de tramvaiele rutelor 5, 7 şi 39 (exceptându-le pe cele de pe strada Frunzei) sunt respectate de mijloacele de transport ale rutei provizorii. Staţia de la Grandly este făcută înainte de intersecţia Prelungirii Brăilei cu Asachi. Următoarea oprire este la Sala Sporturilor, în staţia unde opresc privaţii şi autobuzele traseului 10. Urmează staţia de la Bloc O şi pe urmă cea de la Casata (unde a fost până acum staţia de tramvai). Ultima staţie este după trecerea de pietoni din zona inferioară a capătului de linie al tramvaielor (înainte de ramificaţie). De aici, midibuzele întorc direct în staţia de plecare (pe tur).
Specific faptul că în timpul pe care l-am petrecut în zona de... „transbordare” a călătorilor, organizarea a fost exemplară; oamenii nu au avut de aşteptat mai mult de două minute sosirea mijlocului de transport de legătură, semn că planul întocmit de Transurb privind această corelare a fost bine gândit şi este bine aplicat. Încă odată, deşi sunt persoane care caută (prin indiferenţă sau interese personale) să pună beţe-n roate Transurb-ului, angajaţii acestei societăţi ştiu cum să se descurce în situaţii dificile!
E timpul să ne implicăm pentru susţinerea transportului local. Semnaţi petiţia: http://www.petitieonline.ro/petitie/modificari_pentru_imbunatatirea_infrastructurii_transportului_local_din_galati-p65739055.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu