Se afișează postările cu eticheta autobuze. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autobuze. Afișați toate postările

luni, 26 martie 2012

Jurnalul lucrărilor pe tronsonul Asachi – Oţelarilor: Ziua 1

Aşa cum se stabilise încă de joi, mai precis de când instanţa a respins recursul formulat de concurenţa Tancrad-ului, azi au demarat lucrările de infrastructură prin care se intenţionează modernizarea celor patru străzi: Asachi, Frunzei, Stadionului şi Oţelarilor.
Primul segment închis pentru modernizare îl constituie strada Frunzei.




Aşa cum s-a mai precizat, de astăzi, tramvaiele 5, 7 şi 39 urmează cursul străzii Anghel Saligny până la intersecţia cu strada Asachi.






Înainte de intersecţie, aceste tramvaie fac staţie iar călătorii care intenţionează s-ajungă în cartierele Micro 18/19/20 urmează să se urce în midibuzele şi autobuzele care rulează la traseul provizoriu.






Distanţa dintre cele două staţii? O aruncătură de băţ...


Trebuie menţionat că traseul provizoriu nu are număr de identificare: se numeşte simplu, Micro 19 – Stadionul Oţelul.


Midibuzele şi autobuzele traseului provizoriu opresc prima dată în dreptul Spitalului de Pediatrie. Aici coboară călătorii pentru a se urca în tramvaiele care pleacă spre Micro 39, Piaţa Centrală sau Bazin.


Următoarea staţie este cea de la Bingo, unde, până acum opreau doar microbuzele private ale rutei 63.




Aici este capătul de linie al traseului provizoriu unde, după cum am specificat, se urcă pasagerii care vin dinspre Micro 39 sau Piaţa Centrală şi care doresc s-ajungă in Micro 19. În acest fel se evită aglomeraţia (specifică orelor de vârf şi nu numai) şi se stabileşte un flux ordonat în ceea ce priveşte transportul de persoane.
La traseul provizoriu sunt şase maşini la orele de vârf şi patru între aceste ore. Astăzi dimineaţă, serviciul a fost asigurat, în perioada de trafic intens, cu patru midibuze (trei Prestij şi un Isuzu) şi două Den-uri. Mai apoi au rămas doar cele patru midibuze; Den-urile (LSI şi LTE) au fost trimise la alte itinerarii.






O tură completă la traseul provizoriu are alocată 25 de minute iar frecvenţa dintre maşini este de aproximativ 6 minute. Ruta urmată este: Bingo Europa (Asachi) – Prelungirea Brăilei – Inelul de Rocadă – Brăilei – Sala Sporturilor (Stadionului) – Oţelarilor (capăt de linie) – Stadionului – Brăilei – Inelul de Rocadă – Siderurgiştilor – Asachi.
De asemenea, toate staţiile deservite de tramvaiele rutelor 5, 7 şi 39 (exceptându-le pe cele de pe strada Frunzei) sunt respectate de mijloacele de transport ale rutei provizorii. Staţia de la Grandly este făcută înainte de intersecţia Prelungirii Brăilei cu Asachi. Următoarea oprire este la Sala Sporturilor, în staţia unde opresc privaţii şi autobuzele traseului 10. Urmează staţia de la Bloc O şi pe urmă cea de la Casata (unde a fost până acum staţia de tramvai). Ultima staţie este după trecerea de pietoni din zona inferioară a capătului de linie al tramvaielor (înainte de ramificaţie). De aici, midibuzele întorc direct în staţia de plecare (pe tur).







Specific faptul că în timpul pe care l-am petrecut în zona de... „transbordare” a călătorilor, organizarea a fost exemplară; oamenii nu au avut de aşteptat mai mult de două minute sosirea mijlocului de transport de legătură, semn că planul întocmit de Transurb privind această corelare a fost bine gândit şi este bine aplicat. Încă odată, deşi sunt persoane care caută (prin indiferenţă sau interese personale) să pună beţe-n roate Transurb-ului, angajaţii acestei societăţi ştiu cum să se descurce în situaţii dificile!


E timpul să ne implicăm pentru susţinerea transportului local. Semnaţi petiţia: http://www.petitieonline.ro/petitie/modificari_pentru_imbunatatirea_infrastructurii_transportului_local_din_galati-p65739055.html

marți, 28 februarie 2012

Atunci şi acum

Trecerea anilor şterge întreprinderi dar naşte altele, funcţie de interesele societăţii. Locaţiile se schimbă mereu... dacă în trecut, zona cuprinsă între Grădina Publică şi Parcul C.F.R. se bucura de activitate sporită, prezentul împinge interesele şi totodată posibilităţile de dezvoltare economică spre periferii.
Funcţie de această expansiune urbană, şi pentru a rămâne totodată în slujba orăşenilor, regia noastră de transport local a renunţat la unele trasee, a modificat altele şi, desigur, a introdus rute noi.
Ataşez, mai jos, două hărţi cu traseele de autobuz din Galaţi: prima este din 1988, a doua din 2011 (fără „spargerea” traseului 15 şi reintroducerea lui 35).
De ce 1988? Fiindcă în acel an, în pofida economiei drastice stabilită de epoca de aur, traseele de autobuz au cunoscut o nouă expansiune.
De ce privim acest... arc peste timp doar din punct de vedere al rutelor de autobuz? Fiindcă ele pot fi cel mai des modificate funcţie de cerinţele oraşului. Troleibuzul şi tramvaiul au de urmat itinerarii „fixe” care, spre deosebire de cele ale autobuzelor, nu pot fi schimbate cu uşurinţă.
Ce a marcat trecutul şi ce reprezintă viitorul? Iată mai jos:



vineri, 16 decembrie 2011

PNN, de serviciu la 102

Ceea ce a mai rămas din industria autohtonă de autobuze, la Galaţi se poate număra pe degete, cu condiţia să ştii să numeri până la trei. În altă ordine de idei, TZG (1996), PNO şi PNN (1997). Dintre acestea, cele două Rocar-uri de Simon continuă să facă treabă excepţională, ambele fiind utilizate atât la traseele cu flux mare de călători cât şi la cursele speciale. De menţionat că PNO a revenit de ceva timp în circuitul local (după ce i s-a reparat motorul).
Astăzi, PNN a optat pentru un traseu cu destulă bătaie de cap: 102. Faptul că acest mijloc de transport, cu 14 anişori la activ, este introdus la una dintre cele mai aglomerate itinerarii ne arată faptul că Rocar-ul a făcut multe produse de calitate, care iată că-i poartă numele după aproape nouă ani de la desfiinţare. Şi da, colaborarea cu italienii a adus acel plus de unde am fi avut ceva de învăţat... dacă s-ar fi dorit.


sâmbătă, 15 octombrie 2011

Vizită la Autobaza 1 Transurb

Am aşteptat cu nerăbdare această zi în care, prin amabilitatea doamnei Totolici şi a domnului Paraschiv am putut vizita parcul de autobuze şi troleibuze al regiei noastre de transport local. Mulţumesc dumnealor pentru faptul că ne înţeleg pasiunea cât şi pentru acordul primit pentru a fotografia mijloacele de transport aflate mereu în slujba gălăţenilor.
Alături de Terry Lawson, m-am deplasat pentru ceea ce avea să fie o „wonderful shooting morning”... Adică o dimineaţă excepţională, cu multe fotografii.
Lucrurile s-au schimbat tot mai mult în autobaza 1... S-au schimbat în bine! De cum am intrat, primul lucru care mi-a atras atenţia a fost aspectul îngrijit al suprafeţei care găzduieşte parcul auto. Pe urmă ordinea şi nu în ultimul rând, grija manifestată pentru mijloacele de transport. În altă ordine de idei: curăţenie, maşini garate în ordine, funcţie de numerele de parc şi totodată promovând atât un aspect îngrijit cât şi o condiţie tehnică excepţională... Ce vă pot spune este că parcul auto are în dotare maşini vechi de doisprezece şi chiar treisprezece ani dar care nu-şi trădează vârsta... Da, sunt ca acele artiste care reuşesc cu succes să arate mereu tinere şi prezentabile...
Dar să trec la prezentarea propriu-zisă: pentru început am intrat într-una din hale unde am descoperit două Isuzu-uri şi un DAF:



Pe urmă însoţiţi de paznicul care s-a dovedit o persoană politicoasă, comunicativă şi răbdătoare cu noi pe tot parcursul vizitei, ne-am îndreptat spre „ţarcul de casare”. Aici am găsit patru DAB-uri: FPX – singura maşină care nu s-a bucurat prea mult de nebunia localelor şi a specialelor, DWI şi DWL – ambele retrase datorită problemelor grave la motor şi DWR – cel care a fost implicat într-un accident cu câteva luni în urmă, în preajma SIDEX-ului.













A urmat apoi parcul troleibuzelor. Iată câteva aspecte.




Aici l-am găsit şi pe 1401, cel de care povesteam, într-o postare anterioară, că mai are de aşteptat până să iasă din nou în regimul local de transport. Sper să-l vedem cât mai curând. Până atunci, iată câteva fotografii cu acesta.



Apreciez modul de organizare al mijloacelor de transport pe piste: midibuzele au locurile lor (în primele rânduri), autobuzele utilizate frecvent sunt trase în zona centrală iar cele care ies deseori la speciale sau la supliniri (adică DAB-urile) au primit una dintre pistele periferice din partea nordică a autobazei. Practic, se respectă un principiu clasic: în 2008, când am avut ocazia să analizez organizarea parcului, în locul DAB-urilor erau garate DAC-urile/Rocar-urile 112, iar celelalte midibuze şi autobuze (DAB-urile erau la putere în acea perioadă) ocupau poziţiile centrale.
Nu ştiu cât timp va mai funcţiona TZG-ul... Din respect pentru ceea ce a ţara noastră a fost cândva, economic vorbind, sper ca acest mijloc de transport care în prezent este utilizat ca Asistenţă Tehnică precum şi ca „transportor” cu ocazia raziilor efectuate de personalul de la Control-Trafic, să reziste cât mai mult.
Am mai postat fotografii cu bătrânul Rocar... Postez şi astăzi câteva. E bine să ne amintim, e bine să păstrăm...






Să trecem acum la „sectorul” midibuzelor Isuzu şi Prestij:









Cobra:
-surorile;

-VOE are şi el sprâncene noi;

-imagini de ansamblu:


Pe umătoarele piste sunt DAF-urile B96...




... şi MAZ-urile 203.



În fine, după cum spuneam, pe pista nordică găsim DAB-urile. Deşi sunt, în prezent, cele mai vechi mijloace de transport ale Transurb-ului (ani de fabricaţie 95 şi 96), „galbenele” se ţin bine şi fac faţă cu succes regimului de muncă. În plus, şoferii care le conduc au grijă de ele şi încearcă să le menajeze.
De asemenea, un aspect care mi-a plăcut a fost prezentarea estetică, realizată în acord cromatic: iată, DWO a primit şi el autocolante galbene, la fel şi DWH şi FPW (dar, în momentul fotografierii, doar la prima uşă). DWK este... sigilat „pentru concediu”, restul abia aşteaptă să mai dea o rundă prin trafic.






Singurele maşini care în prezent au probleme (exceptându-le pe YRE şi PNO, trase într-o locaţie pe care eu şi Terry n-am putut-o vizita) sunt MAZ-ul 624 (GL-66-PMG) care are probleme atât cu transmisia cât şi cu sistemul electronic precum şi DAF-ul LTW, retras pe pistă din cauza unui accident petrecut în Ţiglina I, în urmă cu câteva zile.





Asta e, necazuri se întâmplă mereu dar graţie profesionalismului şi totodată promptitudinii Transurb-ului, maşinile intră în reparaţii şi apar din nou la trasee, oferind condiţii optime de transport.