luni, 2 iulie 2012

Amintiri din... 1984

Începutul anilor 80 a adus pentru I.J.T.L. Galaţi, primele loturi de autobuze articulate, model 117 UD. Timp de opt ani (!), regia noastră de transport local, condusă pe atunci de domnul inginer Emil Muntean, a achiziţionat doar mijloace de transport cu burduf, care au rulat, „roată la roată”, cu Roman-urile 112 „de dinainte de 80” precum şi cu „ceea ce a mai rămas din flota ambiţioasă de Ikarus-uri 280”.
Ei bine, de aproximativ două luni mă străduiesc, din pasiune şi respect pentru "creaţiile" de transport autohtone, să redau sub... chip de machetă, una dintre maşinile generaţiei 1984; este vorba de un autobuz ce a rezistat 11 ani sub condiţiile locale impuse de epoca de aur şi care a prins şi o bună parte din ceea ce noi, românii, numim „tranziţia post-revoluţionară”...
Maşina către care mi-am îndreptat atenţia, răbdarea şi talentul este... 31-GL-4910.
Vă ofer, mai jos, câteva fotografii pe care le-am realizat la... „inaugurarea” acestei machete:




De asemenea, am realizat o prezentare succintă, care surprinde cele aproximativ două luni de muncă pe care le-am depus asupra acestei bijuterii cu esenţă istorică; de la materialele simple, „ecologice, reciclabile”, la un... „sufleţel cu respiraţie în patru timpi!”. Iată link-ul: http://www.youtube.com/watch?v=s897ZTMYVMo
-sper să apreciaţi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu