Cu 10, pe drum de amintiri intre portile C.S.G.-ului

Una dintre viziunile privitoare la transportul economic si totodata ecologic pentru orasul Galati a fost asigurarea unor trasee de tramvai intre Combinatul Siderurgic si o parte din cartierele industriale: Micro 19, Micro 20, Micro 21, Micro 39, Micro 40... precum si pentru diferite alte unitati de grupare a fortelor de munca sau institutii care colaborau cu platforma siderurgica: Gara C.F.R., zona portuara cu santierul naval si Bazinul Nou...

Marea expansiune a transportului deservit de tramvaie a luat amploare inca din prima jumatate a anilor '70 si pe parcursul a aproape unui deceniu, s-a extins in tot orasul. Avand in vedere faptul ca C.S.G.-ul era considerat "un al doilea oras muncitoresc al galatenilor", un numar semnificativ de trasee de tramvai isi aveau terminal aici. 

Primele tramvaie care au ajuns la Combinat au intors la Poarta Est, cea mai apropiata de oras dupa construirea viaductului. Ulterior, s-a realizat legatura dintre Poarta Est si Poarta Nord si poate, daca legatura electrica deservita de tramvaie dintre Galati si Braila ar fi fost realizata, ar fi existat transport electric si la Poarta Sud. 

Ca si in cazul traseelor pentru Poarta Est, la Poarta Nord se ajungea atat cu tramvaie desemnate pentru trasee in regim normal de transport cat si cu cele in regim de cursa conventie, active doar la schimburile de ture pentru C.S.G. Mai mult, a fost infiintat un traseu de tramvai care circula intre cele doua Porti: 53. Transportul calatorilor spre Poarta Nord se realiza pe doua linii, TUR respectiv RETUR. Spre sfarsitul anilor '90, datorita unor alunecari de teren combinate cu lipsa de interes a autoritatilor locale de a investi si intari malul de teren pe care se aflau aceste linii, sina de pe TUR nu a mai putut fi utilizata. Singurul traseu care a ramas activ a fost cel dintre Porti, desfasurat insa pe un singur fir - cel de RETUR - la inceput prin intermediul a doua tramvaie de tip Tatra T3R, cuplate spate in spate. Astfel, spre Poarta Nord se activa un tramvai iar celalalt era remorca iar de la Poarta Nord spre Poarta Est, remorca de pe tur devenea vagon tragator pe retur.

La achizitia tramvaielor Tatra T4D, in lotul receptionat se aflau doua vagoane (1308 si 1309) care aveau usi pe ambele parti. Conform informatiilor primite, acestea erau propuse pentru a deservi linia 53, alaturi de ultimele Tatre T3R aflate atunci in circulatie. Nu pot confirma daca 1308 si 1309 au deservit traseul solicitat. 

In primul deceniu al anilor 2000 avea sa suspende definitiv legatura electrica a transportului public local dintre Porti. O parte din liniile de tramvai, stalpi si console mai exista si astazi, ca o amintire trista in care democratia nu a investit nimic atunci cand transportul electric pentru aceasta zona era inca rentabil.

Astazi, multumita domnului Thomas E. Fischer, va ofer cateva fotografii pe care dansul le-a realizat alaturi de alti colegi pasionati, in penultima zi din luna august a anului 1996. Sa ne amintim de linia 53 cu Tatra T4D nr. 10! 

Pe urmele fostului traseu 53

Una dintre măsurile impuse atât de activitatea masivă a combinatului siderurgic cât şi a principiilor comuniste privitoare la un transport ecologic a determinat construirea unei linii de tramvai între Poarta Nord (Poarta Comercială sau, cum i se mai spune acum, Poarta L.S.F.) şi Poarta Est. Practic, discutăm despre o linie specială pentru combinatul nostru siderurgic, utilizată atât de navetişti (în special cei dinspre Smârdan) cât şi de angajaţii de la birouri, care trebuiau s-alerge cu diverse acte între punctele de lucru şi sediile superiorilor sau ale colaboratorilor.

Linia directă, adică aceea dintre cele două Porţi, a primit numărul 53 şi avea o frecvenţă de jumătate de oră. Comunismul a investit în reţeaua de infrastructură – dat fiind faptul că se afla pe un teren instabil – dar Revoluţia a curmat elanul... Astăzi, până la singura staţie dintre capetele de linie menţionate anterior, se pot observa suprafeţe masive, cimentate tocmai pentru a asigura stabilitatea necesară unui transport sigur, adecvat. Între fosta staţie de la Uzina 9 (şi mai apoi Profiland) şi terminalul din dreptul Porţii Nordice, terenul n-a mai apucat să fie consolidat... Iar rezultatele sunt dezastruoase! Alunecări de teren, linii absente, surpări, lucrări parţial acoperite la lucrările de infrastructură efectuate de-alungul timpului...

Liniile din jurul combinatului sunt „rai pe pământ” pentru „vânătorii de fier-vechi”. Lipsesc multe şine... şi multe cabluri din cupru...

Ruta 53 n-a fost singura care a rulat între Poarta Nord şi Poarta Est... Le-am mai avut pe 48 (Micro 40 – C.S.G. – Poarta Nord) precum şi pe 49 (Micro 19 – C.S.G. – Poarta Nord) care reprezentau formele lungi ale liniilor convenţie 1, respectiv 3.

Sâmbătă dimineaţă am mers la Poarta Nord pentru a surprinde, într-un set de fotografii, ruta pe care serviciul de transport local o urma în slujba angajaţilor de la C.S.G.

Iată câteva imagini din terminalul amintit:

Pornim spre Poarta Est dar nu înainte de a aminti faptul că între anii 1999 şi 2003, deplasarea tramvaielor între cele două Porţi se realiza pe un singur sens de circulaţie (cel dinspre strada care ocoleşte Combinatul). Pe urmă, totul a murit, încet, iar buruienile se chinuie şi-n prezent s-acopere ambiţiile unei societăţi de mult apuse...

După tufişuri şi copaci răsare legătura directă spre Poarta Est... Remarc, în dreptul liniilor electrice care continuă să străbată viaductul, racordul direct spre intrarea nordică; în fine... ceea ce a mai rămas din el.

Traseele 48 şi 49 erau mereu deservite de Timiş-uri. La fel a fost şi debutul pentru ruta lui 53... Pe urmă, Tatrele au prins mai mult curaj în ceea ce a însemnat legătura între cele două porţi...

Materialul oferit a fost realizat cu ajutorul unui bun prieten şi totodată colaborator pasionat de istoria transportului electric din urbea noastră: Sergiu Gabriel Onofrei. Prin amabilitatea sa am reuşit să completez această prezentare! Mulţumesc pentru răbdarea precum şi pentru informaţiile oferite!

In memoriam: tramvaiul „ţâşnitoare”

Cel mai logeviv Timiş 2 funcţional din urbea noastră a „prins” 23 de ani de activitate. Spun „funcţional” fiindcă, în prezent, mai există un Timiş 2 în depoul din Barieră, care aşteaptă de ceva ani momentul oportun pentru refacere şi găzduire într-un posibil muzeu gălăţean.

Timişul cu cel mai mulţi ani ani de activitate a fost fabricat în anul 1977 şi s-a aflat, până în prima jumătate a anilor 2000, în slujba călătorilor urbei noastre. La începutul acestui mileniu, tramvaiul a fost transformat în utilitară-cisternă pentru răcorirea căilor de acces a colegilor cu... pantograf. Gălăţenii erau obişinuiţi să-l vadă în cursul lunilor fierbinţi de vară, când exista riscul dilatării şinelor şi implicit deraierilor...

Ultima vară de serviciu a acestui Timiş a fost cea din 2010; anul trecut, tramvaiul... „ţâşnitoare” a fost casat şi din câte mi s-a spus (surse neoficiale), boghiurile acestuia au fost date colegului aflat în conservare iar o parte din echipamentele clasice aşteaptă ziua în care să-şi dovedească din nou utilitatea.

Da, mă refer la veteranul care iniţial, a purtat numărul de parc 53. El a făcut parte din primul lot de tramvaie timişorene achiziţionat de regia noastră de transport local. Lotul era format din 10 tramvaie, toate vopsite în alb cu dungă lată, galbenă, în zona mediană precum şi din 10 remorci: „trăgătoarele” au primit numere de parc de la 51 la 60 iar remorcile, de la 301 la 310. Un rezultat simplu ne informează că, în prima sa perioadă de activitate, tramvaiul 53 a avut remorca... 303.

Materialele pe care le deţin devin din nou neoficiale: 53-ul nu a fost vopsit până la marea sa transformare. Ce l-a ajutat? Ultimele două RK-uri precum şi... dorinţa sa de viaţă în slujba urbei.

Schema de culoare cu care s-a afişat după ce a devenit din... transportor de călători în transportor cisternă este cea surprinsă mai jos, de zsizsi78 (sursa: http://tramclub.org)

În 2006 a fost revopsit...

-sursa: http://tramwaysdumonde.skynetblogs.be/

Conform înmatriculării tuturor mijloacelor/utilajelor cu domeniu de activitate limitat, specific legislaţiei din 2007, tramvaiul „stropitoare” a primit un nou număr de parc: 0130... şi ceva dotări suplementare: foto Terry Lawson (anul 2008), sursa: http://tramclub.org)

În cursul anului 2008, a urmat o nouă numerotate, în urma căreia, 0130 a devenit... 1301. Fotografiile îmi aparţin...

Aventura s-a terminat după serviciul estival din 2010. Once and for all... În lunile de foc ale anului trecut, mă aşteptam ca Timiş-ul 1301 s-apară din nou în peisajul urban, pentru a răcori liniile colegilor săi mai tineri, mai sprinţari dar n-a fost să fie: cisternele Ecosal-ului s-au ocupat de această treabă.

Şi atunci am ştiut că încă o poveste tradiţională a ajuns la sfârşit...   

Ultima fotografie, ultima amintire... cu Terry Lawson la aparat, surprinzându-mă alături de-un bătrân patriot: