Se afișează postările cu eticheta XDN. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta XDN. Afișați toate postările

marți, 9 aprilie 2013

Au mai rămas doar trei

Epoca Isuzu a ajuns la asfinţit; astăzi, celebrele midibuze care au marcat sfârşitul anilor 90 precum şi primul deceniu al acestui secol au devenit o raritate şi asta pentru simplul motiv că doar trei continuă să se păstreze active în serviciul local. Acestea sunt YRB, YRD şi XDN. Conform informaţiilor primite, luna aceasta este ultima din cariera lor: deşi ambiţioase, nu vor mai primi un nou I.T.P.
Mai jos: XDL, retras la începutul lunii trecute din cauza defectării motorului:

YRB, în aşteptarea unei noi escapade în regimul de transport urban:

joi, 4 aprilie 2013

Şedinţa foto a lui XDN

Midibuzul pe care-l prezint mai jos face parte din ultimul lot de Isuzu-uri achiziţionate de regia noastră de transport şi este, în prezent, unul dintre cei patru supravieţuitori din generaţia sa care continuă să servească localele precum şi convenţiile.
XDN nu mai are mult până la pensionare: aproape o lună. Şi-a propus însă ca alături de titularii săi precum şi de personalul de întreţinere şi intervenţie al Autobazei 1 să-şi încheie activitatea pe propriile sale roţi. Cu alte cuvinte, să fie funcţional până-n ultima sa zi de activitate.
Din punct de vedere tehnic, XDN nu prea dă semne de oboseală; meritul aparţine şoferilor care l-au condus într-un mod profesionist, mod care nu i-a afectat pofta de viaţă. Salonul continuă să se prezinte în condiţii bune de transport. Iluminarea funcţională integral, mocheta rezistentă, banchetele confortabile, izolaţia excepţională, sistemul de încălzire activ în sezonul rece sunt doar câteva aspecte pozitive ce merită consemnate în cazul veteranului nostru.
Exteriorul n-a avut de suferit până acum. În plus, anul trecut XDN a apărut cu jante vopsite în argintiu iar indicatorii nefuncţionali ai sistemelor de iluminare de orientare şi agabaritici au fost înlocuiţi cu unii activi. Prin atenţia celor care muncesc în hale, la R.T.-uri, aceşti indicatori sunt activi şi astăzi.
Şedinţa foto s-a desfăşurat în terminalul din Piaţa Centrală, într-o scurtă pauză între două „brazde” la traseul 16. Prin urmare:
-exteriorul:






-salonul:









-cabina:




joi, 4 octombrie 2012

Pregătiri de I.T.P.

Două dintre midibuzele Isuzu lipsesc de ceva vreme din peisajul local... Este vorba despre YRB şi XDN.
Ei bine, acestea au fost retrase în Autobaza 1 pentru pregătirea necesară promovării I.T.P.-ului. În momentul în care am avut ocazia să le fotografiez, ambele se aflau în atenţia mecanicilor:




miercuri, 5 septembrie 2012

Coborând spre gară

Iată un decor drag mie, care nu s-a schimbat prea mult de când eram un ţânc dornic să plece cu trenul spre locaţii noi, interesante... Acelaşi drum, aceleaşi linii de tramvai (acum aflate în conservare), aceiaşi copaci, aceeaşi activitate la barurile înconjurătoare, aceleaşi clădiri abandonate... aceleaşi râsete, aceleaşi ţipete, acelaşi miros de mici şi bere, amestecat cu damful puturos al ţigărilor pufăite de navetişti. Aceeaşi agitaţie, aceleaşi claxoane ale locomotivelor care intră sau părăsesc gara...
Dar nu şi aceleaşi mijloace de transport local; burdufatele ungureşti şi autohtone au murit de mult - azi, în locul lor avem doar midibuze şi autobuze scurte, din import. În cei 14 ani de activitate, midibuzul XDN a coborât de atâtea ori în gară încât îl putem considera „element cu vechime în decorul menţionat”; acesta este unul dintre puţinii reprezentanţi din „epoca Isuzu” păstraţi în circulaţie datorită stării tehnice excelente precum şi a condiţiei bune în ceea ce priveşte transportul călătorilor.


vineri, 16 martie 2012

Gloria ultimelor Isuzu

Nu este midibuz Isuzu care, în primii ani de funcţionare, să nu fi deservit aglomeratul traseu 102 şi să nu fi cunoscut, mai apoi, fluxul cel mare de călători, specific liniei 11... Da, au trecut cu toate prin ciur şi dârmon iar retragerea lor se anunţă glorioasă: dacă nu la 22, măcar la 26.
Am remarcat, în cursul ultimei perioade, faptul că pe traseul dintre Gară şi cartierul Micro 40 intră tot mai multe midibuze. Acelaşi lucru pot spune şi despre legătura dintre Gară şi Micro 13b... Se anunţă o retragere glorioasă, pe deplin meritată după anii zbuciumaţi de serviciu.
E timpul să ne implicăm pentru susţinerea transportului local. Semnaţi petiţia: http://www.petitieonline.ro/petitie/modificari_pentru_imbunatatirea_infrastructurii_transportului_local_din_galati-p65739055.html