Necesitatea autobuzelor articulate: o problemă tot mai spinoasă

Ieri a nins şi mijloacele de transport ale regiei noastre locale au circulat în mod gratuit pentru călători. Decizia a fost a Primăriei. Astăzi, procedeul s-a repetat.

Intenţia a fost aceea de a încuraja posesorii de autoturisme să se deplaseze spre zonele de interes apelând la autobuzele, troleibuzele sau tramvaiele Transurb-ului pentru ca serviciile de salubrizare să intervină cât mai eficient pe străzi şi să le cureţe de zăpadă. Frumoasă intenţie care, din păcate, nu s-a bucurat de feed-back-ul aşteptat. De ce?

-cei mai căpoşi şoferi n-au renunţat la maşinile lor, fie din comoditate, fie din cauze justificabile (de exemplu, programul de muncă, legăturile între punctele de interes, locurile vizate...);

-alţii au apelat la mijloacele de transport dar au trebuit să renunţe datorită îngrămădelii excesive din saloanele acestora;

-Transurb-ul necesită mai multe autobuze şi midibuze.

M-a întrebat o cunoştiinţă care îmi cunoaşte pasiunea şi interesul în ceea ce priveşte transportul local, cum aş fi putut evita balamucul de ieri (precum şi cel de astăzi, din prima jumătate a zilei). I-am răspuns că dacă în curtea regiei noastre de transport local Primăria ar fi acceptat câteva autobuze articulate, călătorii ar fi fost mulţumiţi. Ieri dimineaţă, la orele de vârf, dacă ar fi existat în cadrul frecvenţei stabilite fiecărui traseu cu flux mare de călători o alternanţă a autobuzelor de genul articulat – simplu – articulat, lucrurile ar fi stat mult mai bine iar salariaţii n-ar mai fi aşteptat zece maşini s-ajungă la serviciu. Traseele 11, 17 precum şi cupla 102/105 sunt cele care, conform actualei forme de organizare şi gestionare a itinerariilor, ar avea nevoie de autobuze articulate MĂCAR la orele de vârf! Sunt convins că o analiză corespunzătoare ar demonstra convingerea mea.

Majoritatea călătorilor au apelat la serviciile regiei noastre de transport local iar aceasta s-a străduit să le ofere servicii cât mai optime, în limita posibilităţilor disponibile. Se cer investiţii la Transurb şi sper că se vor realiza. Vrem să facem un pas înainte? Să ne apropiem de un transport civilizat şi bine pus la punct precum cel din ţările civilizate? Se cere dorinţă şi seriozitate.

Între visul trecutului şi necesitatea... viitorului

Ei bine, nu e chiar un vis ci mai degrabă o amintire în care o parte dintre gălăţeni cred şi care, datorită traficului din prezent, a lipsei de parcări precum şi a mojiciei unor şoferi „de lux” nu mai poate fi implementată. Asta, la o primă analiză...

Galaţiul a cunoscut 9 ani în care s-au achiziţionat doar autobuze articulate... Da, mulţi dintre noi isi amintesc si acum de acele vremuri si abia aşteaptă ca transportul privat local, definit prin microbuzele de transport persoane să dispară odată pentru totodeauna! Dar iată că legile şi interesele dau flit corectitudinii... Să vedem până când!

Din acest motiv, Transurb-ul şi-a pierdut o parte din imagine: jumătatea anilor 90 a generat transportul privat cu... „cotineţe” care s-a extins din pură comoditate! Acum, încă mai tragem ponoasele... Sub acest aspect cât şi sub influenţa expansiunii mijloacelor de transport personale, regia autonomă de transport local a pierdut procente semnificative la capitolul „noi mişcăm urbea”.

Şi totuşi... Speranţa articulatelor n-a murit în Galaţi. În opinia mea – după cum am mai afirmat şi în postările anterioare – necesitatea articulatelor îşi spune şi acum cuvântul, la orele de vârf. Da, prezentul le cere dar tot el, paradoxal, nu le poate justifica rentabilitatea...!

Prin urmare, mai avem de aşteptat câţiva ani în care sperăm să ne ridicăm la nivelul Braşovului sau a Timişoarei care... „judecă corect”, „judecă vestic” şi se bucură de un transport public eficient, corespunzător, fără „susţinere privată”... într-un cuvânt, pro civitas – cu eficienţă!

Mai jos, o fotografie cu unul dintre articulatele care a supravieţuit celei de-a doua jumătăţi a anilor 2000. Este vorba de 2885 (fabricat în 1989) înmatriculat YWD după ce s-a întors de la R.K.-ul capital din Târgu Mureş. Autorul acestei fotografii este Sergiu Gabriel Onofrei, care a reuşit prin pasiunea sa să imortalizeze una dintre „vedetele” parcului auto de care s-a bucurat Transurb-ul.

Credem în vremuri mai bune, vremuri care să readucă disciplina locală... Aşteptăm ca principalul operator de transport să se impună la nivel urban. Există şanse şi-ar fi păcat ca eroii noştri în care credem pentru o mai bună organizare să ne dezamăgească! Aceşti eroi au luptat până acum pentru noi, umilii călători şi sper, din tot sufletul, să continue această luptă!

Den-urile fac faţă, dar...

Păcat ar fi să nu recunoaştem că de când au apărut cele 30 de autobuze olandeze, transportul de călători a prins o gură serioasă de oxigen! Privaţii au pierdut mulţi clienţi care, fie din economie (abonamentele se dovedesc mereu eficiente), fie din respect (sau comoditate) pentru ceea ce înseamnă transport local, au revenit în număr tot mai mare în saloanele maşinilor deţinute de Transurb.

Orele de vârf sunt marcate de curse suplimentare. E drept că rareori rămân oameni în staţii. În saloanele maşinilor este însă mare îngrămădeală, fapt ce stimulează activitatea hoţilor de buzunare. E drept că există eficienţă şi rentabilitate, aspecte care – zic eu – n-ar fi tulburate de-o achiziţie ulterioară a unui număr de autobuze articulate pentru traseul 11 precum şi pentru joncţiunea 102/105. De asemenea, acestea şi-ar dovedi rentabilitatea atât în privinţa unor comasări/extinderi de trasee cât şi pentru cursele convenţie.

Poate greşesc... E doar o simplă părere personală. Poate... cândva, această părere va fi împărtăşită de factorii decizionali ai Transurb-ului şi poate vom asista atunci la o... întrunire de Den-uri: dacă avem B96, de ce să nu avem şi varianta articulată a acestora, B93?