Se afișează postările cu eticheta analiza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta analiza. Afișați toate postările

luni, 2 decembrie 2019

Cu rele si cu bune

Din cele sase trasee deservite de midibuze, cinci au fost deservite de autobuze iar cel de-al saselea, proaspat inaugurat. 

Dupa doua zile de transport public local - judecand dupa parerile calatorilor - ajungem la trista concluzie ca, in unele privinte, mentalitatea edililor nu s-a schimbat de la cea din vremurile de mult apuse, cand se calatorea la ingramadeala si chiar pe scarile usilor de acces ale mijloacelor de transport persoane. Astfel, midibuzele care au deservit traseele 13 si 25 s-au dovedit a fi neincapatoare la anumite curse. 

Pe de alta parte, exista si multumiri in ceea ce priveste repartitia midibuzelor Karsan la traseele 15, 16 si 37. 

Logica prevede ca repartitia midibuzelor pe trasee sa fie efectuata functie de o analiza amanuntita a programului de transport prin verificarea fluxului de calatori la orele de trafic intens. Sunt convins ca aceasta analiza a fost tratata cu superficialitate de reprezentantii Primariei si ai Transurb-ului in ceea ce priveste traseele 13 si 25. 

La traseul 13, cel putin, au fost multe discutii mai ales dupa desfiintarea rutelor de tramvai catre Bazinul Nou. Amintesc faptul ca acest traseu a fost deservit de doua midibuze Cobra, apoi de doua autobuze de mare capacitate (MAZ 203, DAF SB 250 si DAF SB 200) dupa care, anomalia Hotararilor de Consiliu Local a facut ca in anul 2018 sa se circule cu doua autobuze in timpul programului estival si doar unul in timpul programului normal (de iarna) (!!!) Acum sunt doua midibuze Karsan. Suma capacitatilor lor de transport este mai mica decat cea a unui singur autobuz... Concluziile le trageti dumneavoastra.

In privinta traseului 25... Erau ore cand o Cobra abia isi dovedea eficienta. Acum, doua Karsane sunt insuficiente la acele ore.

Mai astept/asteptam reglaje la cele doua trasee. Avem, pe parcursul programului de transport public local galatean, 12 midibuze active din 20 disponibile. Ce spuneti, n-ar trebui cateva calcule la grafice si putina suplimentare acolo unde este necesar?


vineri, 29 iulie 2016

Schimbări la început de august

Au trecut aproape trei luni de când societatea noastră de transport local a rămas titulară în “circuitul urban al Galaţilor”… au trecut aproape trei luni de propuneri, reclamaţii şi acuzaţii – unele fondate, altele născute din veşnica râcă a intereselor politice.
Indiferent de conjunctură, telefoanele şi e-mail-urile primite au fost analizate iar responsabilii au luat măsurile necesare. Astfel, de luni, 01.08.



joi, 17 aprilie 2014

Urmările acelei… greve spontane

Din punctul meu de vedere, am considerat Primăria – acționară de bază la S.C. Transurb S.A. – vinovată de haosul din transportul local, iscat la sfârșitul lunii trecute; însă nemulțumirile celor pe care se sprijină Transurb-ul - șoferii profesioniști, “motorul” acestei instituții – au vizat, în mare parte, hotărârile stabilite de superiorii lor, de la “birouri”.
A fost un moment de adevăr, un moment de îndrăzneală… Acea clipă când sinceritatea te atinge la coaste și-ți cere să-i dai glas
Comisia investită de primar promite o nouă organizare. Ni se cere – așadar – să mai credem, pentru a suta oară, în viața noastră de contribuabili, într-o societate civilizată… Ei cum naiba s-o obții într-un cadru demn de lumea a III-a, în care investițiile sunt minore iar pretențiile… majore???
Iată articolul pe care cei de la “Viața Liberă” l-au formulat drept… “epilogul” protestului unui grup de oameni muncitori care doresc un salariu decent și un gram de respect din partea celor pe care îi slujesc și din partea celor care îi dirijează.
De ce e așa de greu în… mentalitatea unui oraș din estul României?! Doar suntem oameni, muncim și dorim să ne bucurăm de o viață normală! 

joi, 13 decembrie 2012

Necesitatea autobuzelor articulate: o problemă tot mai spinoasă

Ieri a nins şi mijloacele de transport ale regiei noastre locale au circulat în mod gratuit pentru călători. Decizia a fost a Primăriei. Astăzi, procedeul s-a repetat.
Intenţia a fost aceea de a încuraja posesorii de autoturisme să se deplaseze spre zonele de interes apelând la autobuzele, troleibuzele sau tramvaiele Transurb-ului pentru ca serviciile de salubrizare să intervină cât mai eficient pe străzi şi să le cureţe de zăpadă. Frumoasă intenţie care, din păcate, nu s-a bucurat de feed-back-ul aşteptat. De ce?
-cei mai căpoşi şoferi n-au renunţat la maşinile lor, fie din comoditate, fie din cauze justificabile (de exemplu, programul de muncă, legăturile între punctele de interes, locurile vizate...);
-alţii au apelat la mijloacele de transport dar au trebuit să renunţe datorită îngrămădelii excesive din saloanele acestora;
-Transurb-ul necesită mai multe autobuze şi midibuze.
M-a întrebat o cunoştiinţă care îmi cunoaşte pasiunea şi interesul în ceea ce priveşte transportul local, cum aş fi putut evita balamucul de ieri (precum şi cel de astăzi, din prima jumătate a zilei). I-am răspuns că dacă în curtea regiei noastre de transport local Primăria ar fi acceptat câteva autobuze articulate, călătorii ar fi fost mulţumiţi. Ieri dimineaţă, la orele de vârf, dacă ar fi existat în cadrul frecvenţei stabilite fiecărui traseu cu flux mare de călători o alternanţă a autobuzelor de genul articulat – simplu – articulat, lucrurile ar fi stat mult mai bine iar salariaţii n-ar mai fi aşteptat zece maşini s-ajungă la serviciu. Traseele 11, 17 precum şi cupla 102/105 sunt cele care, conform actualei forme de organizare şi gestionare a itinerariilor, ar avea nevoie de autobuze articulate MĂCAR la orele de vârf! Sunt convins că o analiză corespunzătoare ar demonstra convingerea mea.
Majoritatea călătorilor au apelat la serviciile regiei noastre de transport local iar aceasta s-a străduit să le ofere servicii cât mai optime, în limita posibilităţilor disponibile. Se cer investiţii la Transurb şi sper că se vor realiza. Vrem să facem un pas înainte? Să ne apropiem de un transport civilizat şi bine pus la punct precum cel din ţările civilizate? Se cere dorinţă şi seriozitate.


vineri, 9 decembrie 2011

Traseul 16 – o nouă propunere

 După cum s-a observat de când a fost dat în folosinţă şi până la începerea lucrărilor ISPA de lângă IVAS, traseul 16, în formatul ales, nu s-a bucurat de un număr prea mare de călători. E drept, această rută a luat naştere ca urmare a propunerilor primite la sediul regiei noastre de transport în comun dar itinerariul n-a fost unul care să justifice raportul principal dintre încasări şi consumul de motorină.
Prin urmare, la o primă analiză, ajungem la concluzia că zona „privată” de operatorii de transport din urbea noastră (privaţi sau „de stat”) este cea cuprinsă între Trecere Bac şi strada Brăilei. Dat fiind:
-fluxul de mijloace de transport;
-fluxul de călători;
-acoperirea zonelor de interes funcţie de frecvenţă;
-consumul de carburant;
-numărul de persoane care vin... „de peste Dunăre” la noi în oraş şi implicit, locaţiile vizate de acestea,
ajungem la concluzia că ruta cea mai bună pentru traseul 16 ar fi o legătură între cartierul Dimitrie Cantemir şi Trecere Bac cu deplasare pe bulevardul Oţelarilor şi strada Stadionului şi, de asemenea, cu intrare la Real şi Selgros.
Fireşte aici naşte întrebarea logică „De ce aşa?”. Să vedem ce păreri am cules până acum, păreri care să justifice această propunere:
-majoritatea precupeţilor de la Zaclău (precum şi din zonele învecinate) preferă, pentru vânzarea produselor sau pentru cumpărături necesare, „de la oraş”, două zone: Piaţa Ţiglina şi Pieţele din Micro 19, 20, unde produsele se bucură de preţuri mult mai bune decât în Piaţa Centrală;
-suplinirea transportului în comun în cartierele 19 şi 20, pe porţiunea pe care, în prezent activează doar linia 10, cu o frecvenţă destul de nefericită;
-asigurarea legăturii dintre locuitorii cartierului Cantemir şi principalele supermarket-uri/hypermarket-uri din vecinătate (Billa 1, Kaufland, Real, Selgros);
-asigurarea transportului unor elevi din cartierele Micro 19 şi 20 spre unităţile de învăţământ din Ţiglina I precum şi din Complexul Francezi (ruta este foarte apropiată de aceste unităţi şi ar decongestiona organigrama actuală a repartiţei autobuzelor pe rutele deja existente);
-acoperirea zonei de „eficienţă” pe care a avut-o traseul 23 (singura care nu a avut de suferit – propriu-zis, ca statistică – din cauza graficului liniei private 84. Deşi pe porţiunea amintită, cele două linii erau suprapuse);
-propunerea prevede, de asemenea, utilizarea acestui traseu între orele 6:00 şi 18:30, când traficul de călători este optim.
Poate că o nouă organizare a lui 16 ar aduce un plus de câştig Transurb-ului şi implicit, celor care apelează la serviciile sale.   
*foto: pe vremea când 16 era activ şi deservit de Isuzu-uri şi Prestij-uri...

joi, 17 noiembrie 2011

Traseul 17: frecvenţa rămâne aceeaşi

În urma obiecţiunilor privitoare la timpul pe tură alocat traseului 17, s-a efectuat o verificare cu rezultate prezentate în documentul ataşat mai jos.
Părerea mea, ca simplu observator/călător este că verificarea a prins o perioadă optimă de analiză... La traseul 17 există situaţii în care, datorită fluxului de călători precum şi a traficului (adăugăm aici şi evenimente conexe), şoferii trebuie să recupereze cele 86 de minute alocate... Asta pentru a rămâne în grafic. În aceste condiţii, despre timpul necesar de odihnă la capătul de linie nici nu mai poate fi vorba.
E drept, între orele de vârf situaţia e mai lejeră dar să nu excludem cazurile fortuite...