Se afișează postările cu eticheta unitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta unitate. Afișați toate postările

vineri, 29 martie 2013

Cursele Convenţie: rute în interiorul C.S.G.-ului

De la deschiderea sa şi până-n prezent, colosul siderurgic gălăţean a apelat la serviciile regiei noastre de transport local pentru a-şi aduce angajaţii în câmpul muncii. S-a început cu ceea ce comunismul a numit „elan patriotic”... Peste 50 de curse speciale – motorizate şi electrice – plecau cu oameni pe scară spre/dinspre marele combinat.
Astăzi, după aproape 46 de ani de la inaugurare, C.S.G.-ul e aproape de asfinţit. Privatizarea nu i-a adus nici un beneficiu; timpul trece şi, odată cu el, secţiile se închid treptat.
Prezentul nu mai vorbeşte despre „elanul patriotic” ci despre „necesitatea de supravieţuire”.
Cu ajutorul unui bun prieten, postez mai jos harta mijloacelor de transport local care continuă să deservească unităţile active ale C.S.G.-ului; iată ce-a rămas din ceea ce a fost... cândva:


joi, 1 noiembrie 2012

Strada Bălcescu şi-a reprimit transportoarele

Dacă în urmă cu aproximativ trei săptămâni cineva ar fi întrebat dacă mijloacele de transport vor reveni vreodată pe joncţiunea Gării – Bălcescu, răspunsul oferit ar fi fost unul ferm negativ.
Iată însă că după multiple controverse, autobuzele şi midibuzele Transurb-ului, ajutate de microbuzele operatorilor privaţi s-au întors, din această dimineaţă, pe itinerariul pe care-l străbăteau din... toamna lui 1998.
Vizitatorii scuipă peste umăr, a mirare, pe când elevii, studenţii şi personalul unităţilor din zona... revitalizată răsuflă uşuraţi: mijloacele de transport s-au întors pentru a-i servi!
-azi dimineaţă, cu 627 (GL-71-PMG) în prim-plan pe Gării:


-LSD trage şi pleacă de la „Mioriţa”:


-urmărire pe Bălcescu – staţia de la F.S.E.A.:

-... colegiul C.N.V.A.:

-şi o vedere din dreptul blocului Albatros - panoramă...:

-... prim-plan: