joi, 21 decembrie 2017

Cele 14 raze de turcoaz ale lui decembrie

După perioada de rodaj şi pregătirea corespunzătoare a conducătorilor auto, a venit şi ziua în care troleibuzele Skoda 26 Tr au debutat în serviciul de transport public local.

Astăzi, de la ora 12, traseele 102 (Micro 19 – Parc C.F.R.) şi 104 (Ţiglina III – Parc C.F.R.) au fost deservite de 10 troleibuze Skoda. Oficialităţile locale, alături de primarul Muncipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, s-au deplasat – alături de călători – cu primul troleibuz (1684) care a rulat pe itinerariul Micro 19 – Parc C.F.R.

Administraţia locală, cu susţinerea şi implicarea profesioniştilor de la Autobaza 1, şi-a respectat promisiunea: „cele 14 turcoaze” au ieşit în slujba călătorilor înainte de Sărbătorile de Crăciun. Alături de toţi cei care s-au implicat şi au pus suflet în acest nou episod din povestea transportului public urban, doresc noilor achiziţii precum şi titularilor lor, spor în activitate şi drumuri sigure!









sâmbătă, 9 decembrie 2017

O nouă generaţie, un nou debut

Şi iată că a venit şi ziua în care troleibuzele Skoda Solaris, recent achiziţionate, au început să iasă în „Probe” în circuitul de transport public electric. Astăzi, de dimineaţă, au debutat primele şase troleibuze pe itinerariul traseului 102 (Micro 19 – Parc C.F.R.).







luni, 6 noiembrie 2017

Primele „turcoaze”

Începutul acestei saptămâni marchează debutul unui nou episod în transportul public local electric din Galaţi: Skoda Solaris 26Tr.
Astăzi, primele două troleibuze din lotul de 14, achiziţionat pentru Transurb S.A., au ajuns în Autobaza 1. A fost emoţia aceea pe care o simţi în prima zi de şcoală, atunci când începi un alt drum şi totul în jurul tău e nou şi aşteaptă să fie descoperit.
A fost o dimineaţă frumoasă, plină de speranţă şi bucurie, o rază de soare care să lumineze un început frumos, pe care Transurb S.A. îl va oferi publicului călător. Sper ca şi cei care vor apela la serviciile acestor mijloace de transport, să le aprecieze şi să se bucure de ele.




















luni, 16 octombrie 2017

luni, 25 septembrie 2017

Immergas păstrează trend-ul

Firma Immergas este la al doilea contract de promovare publicitară pe mijloacele de transport public local. Modul de prezentare a suferit schimbări minore iar reprezentanţii au fost din nou aleşi din rândul autobuzelor MAZ 203:

-GL-56-PMG (cel care a promovat serviciile oferite de această firmă şi pentru prima campanie publicitară):



         -GL-75-PMG (aflat la prima „uniformă” din cariera sa):




duminică, 17 septembrie 2017

Semne de toamnă

     Zori de duminică... Unii dintre noi sunt deja la muncă de la patru dimineaţa pentru a se pregăti corespunzător şi a mişca oraşul amorţit de sub ceaţa de septembrie...