Se afișează postările cu eticheta 627. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 627. Afișați toate postările

vineri, 2 iulie 2021

Cel din urma MAZ 203...

    Ultimul reprezentant functional din cele doua loturi de MAZ-uri 203, insumand 30 de capacitati, care au deservit urbea noastra este... 627 (GL-71-PMG). Duelul final s-a dat intre 630 (GL-70-PMG) si 627 (GL-71-PMG), cel din urma fiind castigatorul care si astazi mai apare la trasee. Daca in trecut, autobuzele care se aflau in pragul pensionarii erau trimise la trasee cu flux mic de calatori sau periferice si frecventa redusa, 627 continua sa activeze in regimul de transport public local pe toate rutele, fara nici o preferinta; l-am descoperit de multe ori in ultima perioada la traseele 11 si 28, doua dintre cele mai aglomerate linii ale urbei noastre. 

Desi timpul isi lasa amprenta iar varsta isi spune cuvantul, conditia tehnica a lui 627 il pastreaza in grila intai a mijloacelor de transport pe care te poti baza ori de cate ori este necesar.



duminică, 10 ianuarie 2016

21 - ultimul traseu din generaţia de aur a “complementarelor”

Gestionarea cât mai eficientă a carburantului pentru mijloacele de transport în cursul “Epocii de Aur” a avut – printre altele – două măsuri radicale: utilizarea buteliilor cu gaz metan (câte trei pe autobuzele articulate şi două pe cele simple) şi înfiinţarea traseelor “rapide” şi “complementare”.

Traseele “rapide” urmau cursul celor normale însă opreau doar în staţiile cu flux mare de călători iar pe plăcuţele de linie, erau marcate cu litera “R”. De exemplu, traseul 10R (Micro 19 – Parc. C.F.R.) oprea, pe tur, la Spitalul Judeţean, Ţiglina I, Sana, Magazin Modern, Parfumul Teilor, I.T.G. şi Parc C.F.R. Acestea erau folosite la orele de vârf.

Traseele “complementare” reprezentau forme scurte ale traseelor propriu-zise şi erau utilizate între orele de vârf. Forma scurtă a lui 10 (Micro 19 – Parc C.F.R.) era 15 (Micro 19 – Centru), a lui 11 (I.L.T.G. – Parc C.F.R.) era 33 (Centru – Parc C.F.R. folosit doar în week-end), a lui 20 (Complex Siret – Gara C.F.R.) era 30 (Complex Siret – Centru), a lui 24 (I.L.T.G. – Micro 40) era 34 (Centru – Micro 40), a lui 21 (Gara C.F.R. – Gara Barboşi)  era 31 (Micro 19 – Gara Barboşi) iar a lui 27 (Ţiglina III – Parc C.F.R.) era 16 (Ţiglina III – Centru folosit pentru o scurtă perioadă de timp).

“Complementarele” au dispărut treptat, spre sfârşitul anilor 90, în mare parte datorită reorganizării sistemului de transport local. Astăzi, fostul traseu 10 este 102 iar 15 are o cu totul altă formă decât cea menţionată anterior… La fel şi 11 iar 33 nu mai există, ca şi 30, ca şi 24. Linia 27 a devenit 104 iar actualul 16 are în comun cu fostul 16 doar… un segment din strada Brăilei.

Cel mai longeviv tandem a fost 21 – 31. Traseul 31 este, alături de 9 şi 26 unul dintre cele mai vechi şi mai stabile itinerarii din urbea noastră. Sunt convins că şi astăzi, traseul 21 şi-ar dovedi utilitatea aşa cum a făcut-o până la suspendare (spre sfârşitul lui 2010). Acesta era utilizat la orele de vârf şi nu a dus niciodată lipsă de călători; pe o porţiune semnificativă, oferea sprijin colegelor 28 şi 29 precum şi fostului 10. Iar apoi urma porţiunea unică, spre gara din Barboşi, care se desfăşura de multe ori în aglomeraţie, cu oameni agăţaţi de uşi… Când ieşeam de la liceu, primul venea autobuzul liniei 29… De multe ori nici nu mai oprea; era deja arhiplin. Şi după vreo zece minute venea şi 21… Şi el era arhiplin şi oprea la câţiva zeci de metri de staţie. Iar noi învăţasem deja obiceiul ăsta şi-l aşteptam acolo…  

Reactivarea legăturii dintre cele două gări (C.F.R. şi Barboşi) la orele de vârf ar fi o soluţie pentru fluidizarea fluxului de călători. Traseul 105 ar avea nevoie de susţinere măcar pe străzile Gării – Bălcescu. Iar din Centru şi până în Micro 19… orice ajutor e bine-venit!

Amintiri:
-anul 2010: FRE în staţia “Agenţia de Voiaj”;


-anul 2010: 627 (GL – 71 – PMG) ieşind pe strada Gării;


-un suvenir:


marți, 18 martie 2014

Cu 627 la ședința foto

Timp de aproape 4 ani, invitatul prezentării de astăzi a funcționat fără probleme… Apoi, motorul său a cedat iar mecanicii Autobazei 1 și-au dat toată silința pentru a-l face din nou funcțional, în parametrii optimi. Ca de obicei, au reușit!
Și așa se face că MAZ-ul 627 (GL-71-PMG) deservește și astăzi traseele locale precum și cursele convenție din urbea noastră, condus de doi șoferi profesioniști, politicoși și totodată preocupați de soarta… mașinii de serviciu.
627 se străduie să nu-și piardă din strălucirea cu care a debutat la locale; cu toată grija titularilor precum și a personalului de întreținere și reparații a Autobazei 1, anii de serviciu în slujba “publicului” care mai are multe de învățat despre respect și disciplină ies mereu la iveală…
-exteriorul: învelit în autocolantele menite să promoveze imaginea orașului nostru…






 
-salonul: curățat – pentru a câta oară? – în cursul acestei zile de muncă;















 
-cabina: mereu simplă și îngrijită.
 








vineri, 26 iulie 2013

627 revine în peisajul urban

Au trecut luni bune de la dispariţia MAZ-ului GL-71-PMG (sau – pe scurt – 627) din circuitul de transport local; motorul său a cedat iar intervenţiile necesare au fost de durată, în mare parte datorită birocraţiei actuale.
Mecanicii Autobazei 1 s-au apucat de lucru imediat ce-au primit materialele necesare. 627 a fost... „vindecat” în cursul acestei săptămâni şi după ce a trecut cu succes de „probe”, şi-a îndreptat din nou atenţia asupra călătorilor.
Azi după-amiază, eroul nostru a deservit traseul 10. Iată-l la ultima sa cursă, în staţia de la TreiStar:


marți, 2 aprilie 2013

Inimi mecanice

Iată că primul dintre cele patru autobuze MAZ 203 care avea probleme cu motorul şi-a reluat activitatea. Acesta este 612 (GL-52-PMG). Debutul a avut loc sâmbătă după-amiaza, pe tura 2, după ce a trecut cu brio probele şi testele din zilele precedente.
612 a primit un nou bloc motor. Mecanicii Autobazei 1 au făcut iar minuni efectuând toate setările necesare pentru ca autobuzul să se comporte sigur şi eficient în regimul de transport local.
Iată-l mai jos, fotografiat cu aproximativ o săptămână înainte de ieşirea în probe:


Pe piste, pe locurile de parcare corespunzătoare, încă trei autobuze MAZ aşteaptă ca inimile lor să fie reactivate. Iată-le mai jos:  
-618:


-623:


-627:

vineri, 8 februarie 2013

Patru MAZ-uri necăjite

Pe lângă 612 (GL-52-PMG) şi 618 (GL-56-PMG), încă două autobuze MAZ pun la încercare talentul şi priceperea angajaţilor Autobazei 1: acestea sunt 614 (GL-58-PMG) şi 627 (GL-71-PMG), ambele cu probleme la motor.




sâmbătă, 27 octombrie 2012

Nostalgie şi nerăbdare

Grădina Publică, scărmănată de muncitori şi utilaje, tânjeşte după romantismul îndrăgostiţilor sau gălăgia copiilor de odinioară. Lângă intrarea ferecată, MAZ-ul 627 pare să-i înţeleagă necazul. Şi tot ce poate face e să-i promită că, atunci când lucrările de modernizare vor lua sfârşit, îi va aduce cât mai mulţi vizitatori...