Se afișează postările cu eticheta Gradina Publica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gradina Publica. Afișați toate postările

joi, 26 martie 2020

Un traseu pentru doua saptamani - fragment de istorie

Traseul de autobuz 105 dateaza din vara anului 2011 - luna iunie (desi - ca numar ales - mi s-a parut o tampenie, dat fiind faptul ca toate traseele de autobuz erau grupate, la acea vreme, de la nr. 9 la nr. 35 iar cele de la 101 au fost destinate troleibuzelor.). In prezent, acesta continua sa-si dovedeasca eficienta, fiind unul dintre principalele trasee ce pleaca/ajung din/in terminalul din Micro 19.

Odata cu 105 a fost infiintat si traseul de autobuz 106. 

Ideea a vizat doua aspecte: 

-sustinere pentru traseele de troleibuz ( pe atunci operate de 13 troleibuze);
-eficienta in ceea ce priveste transportul de calatori.

... idee ce a venit din trecut, mai precis din cea de-a doua jumatate a anilor '90 fiindca: 

-traseul 105 (Micro 19 - Gradina Publica) era o forma extinsa pe bld. Dunarea pentru fostul traseu 10b deservit din 1995 de autobuzele Rocar U 312 B);

-traseul 106 (Tiglina III - Gradina Publica) respecta in totalitate fostul itinerar al traseului de midibuz 9b, aprobat in 1999. 

Daca traseul 105 s-a bucurat de succes, 106 a rezistat aproape doua saptamani, fiind cel mai scurt traseu de autobuz din toata istoria societatii de transport public local galatean. 



duminică, 5 iunie 2016

Grădina Publică: No Man’s Land

Prea multă comoditate, prea multă indiferenţă, prea multe impresii de prost gust. Altfel nu ştiu cum să interpretez faptul că mulţi conducători auto îşi parchează maşinile în terminalul de la Grădina Publică, destinat autobuzelor care deservesc traseele 18, 19 şi 105 deşi au locuri amenajate corespunzător şi fără taxă. Două dintre acestea sunt în dreptul Restaurantului Ambasador…



iar al treilea pe strada Elena Doamna…




Rezultatele sunt de astăzi dimineaţă.

Seara e mult mai grav şi totodată mai periculos. Fiindcă terminalul din dreptul Grădinii Publice a devenit loc de întâlnire pentru cei iubitori de “liniuţe”, “curse” şi “demonstraţii de cai putere”.


Amintesc faptul că în faţa Grădinii, la intrarea dinspre strada Domnească, nu există nici un indicator de parcare pentru autoturisme dar avem trasat marcaj pentru terminalul autobuzelor. “Transportoarele” au sarcina de a lăsa şi prelua călătorii în/din locaţia menţionată anterior, sarcină ce de multe ori nu poate fi onorată fiindcă terminalul e ocupat. Lipsa de disciplină trimite călătorii fie “dincolo de Statuie” – acolo unde uneori autobuzele îşi găsesc loc, fie în staţia de la “Muzeul de Artă”. Şi de ce?! Pentru că nu ştim să ne respectăm?!



Obrazul gros e greu de spălat… ştim asta. Iar de maşinile tunate sau doar… chinuite de “meseriaşi”, suntem sătui. Când întoarcem capul după VOI, cei care vă faceţi de cap pe străzile oraşului, o facem sperând să nu vedem victime nevinovate în calea nebuniei VOASTRE inconştiente!

Sperăm ca în viitor, cu ajutorul Primăriei şi al Poliţiei, Transurb-ul să-şi îndeplinească serviciile atribuite în condiţii sigure şi totodată eficiente. Avem nevoie de “back-up” la Grădina Publică precum şi-n Piaţa Centrală… Şi aşteptăm răspunsuri concrete!  

marți, 24 mai 2016

… cu susţinerea Poliţiei Locale

În week-end, la Grădina Publică… acolo unde şoferii comozi s-au învăţat să ocupe terminalul destinat autobuzelor deşi există parcări… neocupate în jurul Grădinii – cea “dinspre Cămine”, cea “dinspre “Teatrul Nae Leonard”.
N-am să intru în polemici. Fiindcă de aş face-o, ar însemna o pierdere de timp în compania unor oameni lipsiţi de bun-simţ şi cu lacune în ceea ce priveşte spiritul civic. Am să mulţumesc însă Poliţiei Locale pentru implicare, pentru ajutor, pentru gestionare!





sâmbătă, 15 august 2015

115 ani de tramvai gălățean, omagiați de tânăra generație de pasionați

N-au mai scris ziarele… Și nici televiziunea nu a mai acordat importanță unui eveniment istoric – unul dintre puținele pe care încă mai putem să le sărbătorim într-un oraș condus de edili penibili: un secol și cincisprezece ani de când primul “tramcar” a circulat în urbea noastră.
Transportul electric cu… pantograf a avut zile de glorie și zile de declin. Gloria a fost în anii “Epocii de Aur”. Iar declinul… în timpul celor două războaie mondiale precum și-n… prezent. S-au făcut minuni și… încă se mai fac minuni.
În cursul acestei săptămâni, tinerii pasionați au încercat, prin ambiția și posibilitățile lor, să ofere o expoziție pentru cei 115 ani de tramvai gălățean. Nu s-a implicat nici presa, nici televiziunea, deși au fost invitate. Păcat! Activitatea lor ar fi fost demnă de un articol sau reportaj!
Pasiunea pentru mijloacele de transport merge mai departe. Astăzi cu generația mea, mâine cu un nou grup de tineri deosebiți.
Felicitări și mult succes în continuare!
 
 








marți, 18 martie 2014

Cu 627 la ședința foto

Timp de aproape 4 ani, invitatul prezentării de astăzi a funcționat fără probleme… Apoi, motorul său a cedat iar mecanicii Autobazei 1 și-au dat toată silința pentru a-l face din nou funcțional, în parametrii optimi. Ca de obicei, au reușit!
Și așa se face că MAZ-ul 627 (GL-71-PMG) deservește și astăzi traseele locale precum și cursele convenție din urbea noastră, condus de doi șoferi profesioniști, politicoși și totodată preocupați de soarta… mașinii de serviciu.
627 se străduie să nu-și piardă din strălucirea cu care a debutat la locale; cu toată grija titularilor precum și a personalului de întreținere și reparații a Autobazei 1, anii de serviciu în slujba “publicului” care mai are multe de învățat despre respect și disciplină ies mereu la iveală…
-exteriorul: învelit în autocolantele menite să promoveze imaginea orașului nostru…






 
-salonul: curățat – pentru a câta oară? – în cursul acestei zile de muncă;















 
-cabina: mereu simplă și îngrijită.