Foştii eroi

Depoul de pe Magistrală… acolo unde pensionarii continuă să ofere ajutor colegilor aflaţi în serviciu:

Cei responsabili și cu suflet mare

Atunci când lucrezi cu oamenii, e greu să îi mulțumești pe toți cei cu care ai ocazia să interacționezi. Unii te vor aprecia și-ți vor mulțumi pentru faptul că i-ai așteptat încă cinci secunde în stație sau le-ai răspuns politicos la întrebările legate de activitatea regiei de transport local… Alții te vor trata cu aroganța specifică anilor comuniști și post-comuniști, atunci când șoferul de autobuz era văzut ca un bau-bau sâctirit să ne ducă la destinația scrisă pe plăcuța de traseu.

Oricum ar fi, atunci când ajuți un seamăn, contează să ai tu însuți acea bucurie sufletească pentru că ai făcut un bine.

Astăzi, în Gara C.F.R., trapa lui 623 pentru accesul în salon a persoanelor cu dezabilități locomotorii a coborât, încă o dată. Iar la destinație, un “mulțumesc” și o strângere prietenoasă de mână au fost două aspecte care au contat enorm pentru conducătorul auto!

Mă bucur și totodată să felicit regia de transport local pentru faptul că are, ca angajați, oameni sufletești și prietenoși! Și, de asemenea, CINSTE și RESPECT pentru un om cu suflet mare: Emil “Schumi” Ilie – unul dintre titularii MAZ-ului 623!

 

 

 



O vioară… într-un autobuz: tot săracii se implică!

În urmă cu o săptămână, mai precis într-o seară de vineri, o elevă a Liceului de Artă și-a uitat vioara într-unul din autobuzele care deserveau traseul 19. Iată și articolul publicat în presa locală, în speranța că persoana care a luat instrumentul, îl va returna deținătorului: http://www.viata-libera.ro/societate/51707-recompensa-se-cauta-o-vioara-uitata-intr-un-autobuz-19-galati-viata-libera-cotidian . Am încercat, în primă fază, să aflu dacă șoferii care au deservit ruta menționată anterior, n-au găsit vioara pierdută. Îmi sunt prieteni buni, îi cunosc, însă rezultatul a fost negativ…

La drept vorbind, nu știu “ce poate” o vioară. Apreciez însă și respect pe toți cei care au ureche muzicală și talentul necesar pentru a forma o nouă generație de artiști! În acest sens, am încercat să strâng suma necesară pentru un astfel de instrument însă doar două persoane (suflete bugetare, cu câștiguri chinuite) au dorit să participe. Le mulțumesc pentru implicare și susținere!

Soarta a făcut ca unul dintre cei mai buni și mai inimoși prieteni ai mei să se implice în… această poveste a viorii; în tinerețe, el a studiat acest instrument la care a trebuit să renunțe din cauza unui incident. În prezent, binefăcătorul nostru este șofer de autobuz. Una dintre dorințele sale… anonimatul. Un gest caritabil rămâne… un gest caritabil și asta e tot ce contează. Puțini sunt cei care au suflet și se implică în vre-unul din episoadele necăjite ale urbei noastre! A doua dorință a sa: vioara donată s-o suplinească pe cea pierdută.  

Instrumentul oferit n-a ajuns la eleva de clasa a VI-a însă va ajuta la formarea unui alt tânăr talent: o domnișoară aflată în clasa a II-a, dornică și pricepută în tainele muzicii.

Oamenii simpli și necăjiți înțeleg cu adevărat suferința semenilor lor; nu bogătanii parveniți, nu politicienii burduhănoși, nu trepădușii care țes păienjenișul intrigilor locale!  

O vioară nouă? 300 de lei…! Și nimeni dintre cei cu posibilități financiare nu s-au implicat măcar cu un sfert din această sumă!  

S-au oferit însă oamenii de rând, oamenii care apreciază banul, înțeleg strigătul de ajutor al unui seamăn și-l susțin – în mod necondiționat – pentru a ajunge acolo unde alți semeni de-ai lor n-au putut ajunge!

ÎȚI MULȚUMESC! ȘI “RESPECT” PRIETEN DRAG!!!