Se afișează postările cu eticheta evolutie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta evolutie. Afișați toate postările

miercuri, 10 octombrie 2012

De ce să ne înghiţim nervii în sec?!

La începutul lunii septembrie, o parte din refugiile amenajate în staţiile Transurb au dispărut. Sincer să fiu, demontarea şi retragerea acestora de către o firmă din Vrancea (probabil cea care le-a instalat, cu ani în urmă, prin tot oraşul) m-a bucurat; am zis atunci că vom scăpa de chichineţele acelea unde vara te bătea oricum soarele turbat de amiază iar toamna simţeai, din orice poziţie, celebra burniţă – aparent – interminabilă... M-am bucurat dar... prosteşte; staţiile au fost „săltate” dar nu s-a adus nimic nou în locul lor!
Prin urmare, călătorii înfruntă capriciile meteo care pe unde pot... Opriri precum Romtelecom, Casa Roşie, TreiStar sau Universitate nu-ţi oferă nici o alternativă în faţa unei posibile izbucniri nervoase a naturii; n-ai unde să te adăposteşti, taci şi înduri.



Demo? 9 septembrie: zi tipică de toamnă târzie: ploaia şi vântul au alungat călătorii sub copertina minusculă a chioşcului de carte din apropiere. Banca de aşteptare a rămas pustie...


marți, 9 octombrie 2012

Jurnalul lucrărilor de infrastructură pe tronsonul Asachi – Oţelarilor: printre tranşee

De la ultima vizită pe care am efectuat-o pe acest tronson pot spune că lucrările s-au concentrat, de această dată, mult mai intens asupra bulevardului Oţelarilor. Astfel, în aproximativ trei săptămâni, şantierul a evoluat din dreptul Casatei spre fostul oficiu poştal nr. 13. Având în vedere amploarea lucrărilor, pasul făcut este demn de consemnat. Trebuie menţionat faptul că mijloacele de transport ale Transurb-ului precum şi microbuzele private întorc acum în dreptul supermarket-ului Billa 1.





În spatele „liniei de foc”, terenul păstrează încă urmele activităţilor desfăşurate de Tancrad; dune de pământ, gropi, zone îngrădite corespunzător şi... copii pentru care şantierul reprezintă un loc minunat de joacă...






Iată-mă ajuns la intersecţia cu strada Stadionului. Şi aici, lucrările au evoluat într-un ritm semnificativ: pe majoritatea segmentului vizat de lucrări s-au amplasat liniile de tramvai şi s-a turnat stratul de ciment necesar fixării acestora. Urmează stratul de asfalt precum şi cel de uzură.
Un aspect care m-a impresionat: în dreptul Sălii Sportului s-a amenajat un... mini-terminal. Dacă pe sensul spre Micro 20 există un refugiu larg pentru autobuze şi midibuze, pe retur s-a amenajat, în premieră, un peron destinat călătorilor care apelează la serviciile tramvaielor precum şi unul pentru aceia care vor avea nevoie de „motorizatele” Transurb-ului. Ţinând cont de faptul că se intenţionează ca stadionul Dunărea să fie modernizat pentru susţinerea unor meciuri de talie europeană şi (poate) mondială iar Sala Sporturilor va găzdui numeroase activităţi sportive precum şi sociale, zona Micro 19 va căpăta o strălucire mult mai mare decât cea din anii comunismului. Sper, din tot sufletul, ca pe lângă această strălucire să existe şi acea disciplină atât de necesară într-un oraş aflat în plină modernizare...











Pe al treilea segment – strada Frunzei – s-a început deja montarea liniei de tramvai. Sfârşitul săptămânii trecute ne vorbeşte despre primul strat de ciment turnat pe porţiunea dintre vecinătatea intersecţiei cu strada Brăilei şi cea cu strada Arcaşilor (unde Tancrad-ul şi-a stabilit tabăra). Fotografiile următoare surprind evoluţia lucrărilor în zona menţionată.





Observaţie: raportându-mă la ultima mea vizită pe care am prezentat-o în cadrul blogului, pe strada Frunzei, pe porţiunea cuprinsă între intersecţia cu strada Arcaşilor şi cea cu Prelungirea Brăilei, nu s-au desfăşurat lucrări demne de consemnat. Aceeaşi observaţie este valabilă şi pentru segmentul supus lucrărilor de pe strada Asachi.

duminică, 7 octombrie 2012

Evoluţia oraşului şi efectul său asupra transportului local

Deschid un subiect pe care, dacă ar fi să-l dezbat în profunzime, ar însuma pe puţin zece pagini de blog...
Astăzi n-am să scriu „o broşură” despre modul în care a evoluat transportul local din Galaţi pe parcursul ultimelor patru decenii (şi despre bunele intenţii ale I.J.T.L./R.A.T.U./Transurb „banate” de un C.J. influenţat de interese) ci am să vorbesc de-un episod „fresh” şi „fair-play” despre noul hypermarket Kaufland ce se va dezvolta în „groapa răscrucii dintre cartiere”...
Proiectanţii au văzut... „ca-n vest”, o cale de acces/ieşire concretizată printr-un sens giratoriu; şi astfel, iată că vom avea, în premieră pentru Galaţi, două rondouri în mai puţin de 60 de metri: treceri de pietoni şi... un trafic dirijat prin acces semaforizat.
Iată cum se prezenta lucrarea la sfârşitul acestei săptămâni:







marți, 12 iunie 2012

Modificare temporară pentru ruta 29

Este vorba despre porţiunea de itinerar ce corespunde străzii Ana Ipătescu, intrată de mai bine de o săptămână în programul de modernizare. Mijloacele de transport care deservesc traseul 29 opresc, pentru Spitalul C.F.R., la intersecţia străzilor Dogăriei şi Moruzzi. Următoarea staţie este în dreptul Autogării.
Practic, traseul 29 revine la o formă mai veche (cea din urmă cu aproximativ doi ani, când nu se implementase încă devierea pe la Spitalul C.F.R.), cu parcurgere integrală a străzii Dogăriei.
De-alungul timpului, traseul 29 a cunoscut o serie de... extinderi; în prezent, este unul dintre cele mai lungi trasee locale dar cu o frecvenţă destul mare, sincronizată însă atât cu graficele de funcţionare ale celorlalte rute deţinute de Transurb cât şi cu cele ale operatorilor privaţi.
Prima formă a traseului 29 a fost MICRO 19 – OŢELARILOR – BRĂILEI – DOMNEASCĂ (REPUBLICII) – GĂRII – GARA C.F.R. Până în prima jumătate a anilor 90, această rută a avut trei aliaţi de nădejde: traseul 13, traseul 21 şi traseul 28. Odată cu introducerea troleibuzelor, liniile 13 şi 28 au fost desfiinţate. Practic, traseul 102 de troleibuz reprezintă fostul traseu 13 deservit până la începutul anilor 90 de către autobuze.
La începutul anilor 2000, la cererea locuitorilor din cartierele Micro 20 şi 21, traseul 29 a suferit prima modificare majoră: MICRO 19 – OŢELARILOR – GALAŢI – DUNĂREA – BRĂILEI – DOMNEASCĂ – GĂRII – GARA C.F.R. Nu s-a umblat prea mult la frecvenţă: fluxul de călători pe care ar fi trebuit să-l preia acest traseu era, în mare parte pierdut în favoarea operatorilor privaţi care asigurau legătura între Micro 19 şi Gară precum şi a „concurenţei interne”, generate de troleibuze şi midibuze.
Spre sfârşitul anilor 2000 s-a mai operat o schimbare: devierea prin zona portuară. Şi astfel, linia 29 a cunoscut o nouă extindere: MICRO 19 – OŢELARILOR – GALAŢI – DUNĂREA – BRĂILEI – PORTULUI – DOGĂRIEI – GĂRII – GARA C.F.R.
Ultimele două modificări ale acestui traseu s-au petrecut la începutul anilor 2010: prima a impus devierea acestuia prin Complexul Francezi: MICRO 19 – OŢELARILOR – GALAŢI – DUNĂREA – BRĂILEI – REGIMENT 11 SIRET – PRELUNGIREA COŞBUC – PORTULUI – DOGĂRIEI – GĂRII – GARA C.F.R. A doua a primit aprobare peste doar câteva luni şi prevedea o staţie în dreptul Spitalului C.F.R.
Iată cum ajungem la forma prezentă a lui 29: MICRO 19 – OŢELARILOR – GALAŢI – DUNĂREA – BRĂILEI – REGIMENT 11 SIRET – PRELUNGIREA COŞBUC – PORTULUI – DOGĂRIEI – MORUZZI – ANA IPĂTESCU – GĂRII – GARA C.F.R.




marți, 8 mai 2012

Pe Bălcescu, marea „bordurare”

În cursul ultimelor două săptămâni a fost nebunie mare... ambuteiaje, mijloace de transport cu întârzieri substanţiale în grafic, nervi şi vorbe grele, alimentate, în mare parte, de oboseală şi căldură.
Motivul acestor probleme a fost schimbarea bordurilor pe strada Bălcescu. Gurile rele consideră că această schimbare reprezintă un punct de campanie electorală... Au sau nu dreptate – cine ştie cu exactitate?! – cert este că traficul a cunoscut o perioadă dificilă, perioadă care, în ultimele zile, pare să se fi... „cristalizat” spre o strategie care să mulţumească atât pe muncitori cât şi pe participanţii la trafic.
Până la începutul acestui week-end, lucrările ajunseseră în vecinătatea C.N.V.A.-ului; astăzi lucrările se apropiau de intersecţia cu strada Eroilor (pe-un fir) respectiv în faţa liceului Alecsandri (pe celălalt fir).
În concluzie, două observaţii specifice orelor de vârf ale amiezei:
-lucrările de „bordurare” avansau într-un ritm rapid;
-traficul – deşi şerpuitor – n-a cunoscut blocaje.
Mai jos:
-aspecte despre stadiul lucrărilor surprinse sâmbătă dimineaţă:

aspecte din cursul acestei amieze:



duminică, 6 mai 2012

Arhiva de presă – anul 1991

După o perioadă relativă de pauză pe care am avut-o în ceea ce priveşte documentarea & prezentarea activităţii regiei noastre de transport local de-alungul timpului, revin astăzi cu ceea ce a marcat anul 1991 în istoria I.J.T.L./R.A.T.U.: http://transportlocalgalati.blogspot.com/p/arhiva-de-presa-ijtl-ratu-transurb-1980.html (materialele sunt postate în partea de jos a paginii).

luni, 9 aprilie 2012

Jurnalul lucrărilor pe tronsonul Asachi – Oţelarilor: trei din patru

În prezent, singura stradă care nu a fost afectată de lucrările celor de la Tancrad este Stadionului, cel mai probabil, strategic... „întârziată” pentru a nu zăpăci traficul.
Am spus ca măcar odată pe săptămână să străbat şantierele deschise de luna trecută şi să prezint modul în care evoluează lucrările. Astăzi a fost una dintre acele zile de... sondaj: m-am deplasat cu puţin timp după orele 18 dinspre Oţelarilor spre Asachi pentru a observa evoluţia lucrărilor. Înainte de a prezenta rezultatele, doresc să felicit atât Transurb-ul pentru eficienţa gestionării traseului provizoriu cât şi Tancrad-ului pentru modul rapid în care mişcă lucrările.
Strada Oţelarilor a intrat a doua în reparaţie şi doar pe porţiunea cuprinsă între intersecţia cu Stadionului şi localul Casata. Cu toate acestea, porţiunea menţionată este fruntaşă la demararea operaţiunilor de schimbare a sistemului de administrare a apelor menajere... Poliţia a vegheat asupra traficului cu două echipaje în dreptul Casatei.















Următorul sector este cel corespunzător străzii Frunzei, unde linia de tramvai a fost înlăturată în întregime, pe ambele sensuri de circulaţie iar piatra cubică, bosolită din locaţia în care sălăşluia de decenii, mai există doar pe câţiva zeci de metri dinspre intersecţia cu strada Prelungirea Brăilei.
O parte din copacii de pe Frunzei au fost tăiaţi. Alţii... doar „coafaţi” (sau, mai bine zis, „decapitaţi”). În faţă la Grandly, semaforul schimbă culorile în zadar: nimeni nu intră şi nimeni nu iese de pe această stradă.













Dincolo de Prelungirea Brăilei avem parte de o surpriză: s-au început lucrările şi pe Asachi. Deocamdată s-a scos o parte din şinele de tramvai de pe retur – asta după ce în cursul zilelor trecute a fost demontată reţeaua de alimentare pentru tramvaie – s-au marcat locurile în care calea de rulare va fi tăiată cu autogenul şi s-a „scurmat” terenul. Iată imagini de la faţa locului: