Se afișează postările cu eticheta Ikarus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ikarus. Afișați toate postările

luni, 21 aprilie 2014

Rarități…

Avem, de la începutul acestui mileniu, trei troleibuze Astra-Ikarus 415T care, pe cât de des “au stat la palavre” în garajul Autobazei 1, pe-atât de rar s-au “fugărit” la trasee…
Trebuie să fii norocos pentru a surprinde o astfel de… alergătură: ce pot spune? Patrik Martin a fost omul potrivit la locul potrivit! Mulțumită lui, vă ofer această imagine, realizată pe strada Brăilei:
 


miercuri, 30 octombrie 2013

Prezentarea Astrei 1279

A sosit momentul să invităm la ședința foto pe cea de-a doua Astra din lotul de trei, achiziționat în anul 2000 de regia noastră de transport local. Pe 1280 l-am prezentat… astăzi îl vom vedea pe 1279.

Din punct de vedere al numărului de înmatriculare, invitata noastră continuă să fie fruntașa grupului; primul număr pe care l-a purtat a fost 223, ca mai apoi, prin 2007 să devină 0067 și mai apoi, după câteva luni, 1279. Debutul său – precum și al celorlalte două colege – a fost la linia 102, alături de veteranii 117E și 217E precum și de… midibuzele Isuzu și Prestij. În scurt timp, serviciile sale au vizat și linia 104.

După anul 2003 și până în prima lună a lui 2009, cele trei Astra/Ikarus au fost singurele troleibuze din urbea noastră. 1279 s-a ținut tare și a marcat o prezență aproape zilnică în circuitul local, în special la traseul 102 (au existat perioade când legătura pentru Țiglina III a fost întreruptă datorită unor lucrări de infrastructură precum și a unor presupuși factori de risc).

Din ianuarie 2009, MAZ-urile Eton 203T și-au câștigat supremația. Cele trei Astra și-au continuat activitatea, devenind din troleibuze titulare, eroine veterane.

1279 este o bunicuță sprintenă, elegantă și lucidă pe străzile urbei noastre. Primele probleme semnificative au apărut pe la sfârșitul primului deceniu al acestui secol însă echipele de muncitori coordonate de domnul inginer Ghiță Paraschiv au tratat-o în mod eficient.  

În prezent, invitata noastră a rămas cu-n singur titular, care continuă să aibă grijă de ea așa cum a avut mereu și s-o pună în valoare la parametrii optimi.

Curățenia exterioară și interioară, modul liniar și sigur de deplasare precum și politețea conducătorului auto rămân trăsături principale în ceea ce caracterizează activitatea Astrei 1279.

-exteriorul:

  








-salonul:










-cabina:





miercuri, 29 august 2012

Cu 1281 pe... Gheorghe Doja

Ieri după-amiază, această Astra e necesitat sprijinul Asistenţei Tehnice pentru a ajunge la autobaza 1. Itinerariul ales a cuprins străzi pe care nici un troleibuz nu le-ar putea străbate de unul singur.
Aşadar, iată-l pe 1281 la... braţul Asistenţei Tehnice, TZG, rulând pe Gheorghe Doja înspre intersecţia cu bulevardul Coşbuc:

vineri, 17 august 2012

Autobaza 1: un nou rond printre profesionişti

În cursul acestei dimineţi am avut ocazia să revin în Autobaza 1 pentru un scurt set de fotografii care a vizat - în mare parte -  mijloacele de transport retrase din circulaţie precum şi cele care aşteaptă să fie reparate.
Înainte de a trece la descrierea propriu-zisă, voi menţiona trei aspecte care m-au impresionat şi care, cu siguranţă ar impresiona orice persoană interesată de transportul local şi totodată dornică s-afle ceea ce înseamnă să munceşti la o societate ce deserveşte ramura menţionată:
-lucrul în echipă, sincronizarea şi profesionalismul colectivului de muncitori;
-modul deschis, politicos şi totodată amiabil cu care conducerea Transurb-ului tratează persoanele interesate de serviciile sale;
-transparenţa şi deschiderea pentru ceea ce înseamnă punerea în funcţiune a angrenajului de transport local într-un mod cât mai eficient şi totodată mai deschis spre preferinţele călătorilor.
Transurb-ul este una dintre regiile de transport din ţară care joacă deschis, „cu cărţile pe masă”. Din păcate, mulţi călători continuă să privească într-un mod ostil strădania şi totodată dedicaţia acestei societăţi.
O zi la Autobaza 1, alături de profesioniştii care trudesc s-aducă la trasee până şi cele mai capricioase mijloace de transport, o zi la birouri, printre comenzi şi formulare generatoare - în majoritatea cazurilor - de nervi întinşi de o birocraţie cretină care amână unele reparaţii şi anulează unele propuneri de bunsimţ... Doar o zi şi lucrurile s-ar schimba în ochii celor care acum critică sau boscorodesc efortul acestei instituţii...
Dar să revenim la vizita de azi. După cum spuneam, interesul meu s-a îndreptat spre mijloacele de transport aflate la... ananghie.
Pentru început, mi-am îndreptat atenţia asupra Den-ului LTU... Azi se lucra la el:


Au urmat DAB-urile donoare:
DWK, FPY...


... şi, mai recent, FPZ:



În dreptul lor era tras colegul DWH pentru schimbare de geamuri. Acesta nu va căpăta însă un aspect... fumuriu precum DWN (graţie lui FPY) şi DWP (graţie lui FPZ): piesele care vor fi montate sunt transparente şi provin de la colegii săi, din primul lot.


La R.T.-uri era, ca de obicei, de muncă: candidatele de astăzi erau 624, 623, FPW şi WZH...

Pe danezul DWJ l-am găsit tras în vecinătatea atelierelor de reparaţii, acolo unde, în urmă cu aproximativ trei ani, ROCAR-urile TZI şi GGF făceau „transplante de organe” pentru supravieţuitorii generaţiei lor...



 În parcul rece, situaţia e neschimbată: patru DAB-uri (DWI, FPX, DWL şi DWR) şi două Isuzu-uri (WZL şi YRE):



În preajma lor, trei troleibuze aşteaptă să fie invitate în ateliere:
-1280, 1407 şi 1401.





S-aruncăm şi-un ochi în... „sala de operaţii”: MIE, 1279, LTF, MAY şi YRD reprezintă primul val care pune la încercare priceperea mecanicilor.



Mă îndrept, în zumzet de motoare şi ciocănituri metalice, spre primele peroane pentru a surprinde câteva instantanee cu Isuzu-urile retrase din circulaţie... Acum nu mai sunt şase; XDM li s-a alăturat. Iată că încă mai poartă numărul de înmatriculare dar nu pentru mult timp; uşile şi trapele i-au fost sigilate cu obişinuitul izoler alb...



În fine, ultimele fotografii o vizează pe Cobra CIH:




Da, totul e într-o deplină schimbare... Ce a fost ieri moare azi şi ce e azi luptă pentru mâine; iată câteva fotografii cu prezentul veteran...

... şi viitorul...

regiei noastre de transport local.