Se afișează postările cu eticheta Karsan Jest. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Karsan Jest. Afișați toate postările

miercuri, 18 decembrie 2019

Zile negre: orbecaind spre ordine si disciplina

Se spune ca daca tot s-au achizitionat 20 de midibuze Karsan, acestea trebuie sa-si justifice "posturile de munca". Logica superficiala a celor desemnati sa le repartizeze si totodata incapabila spre un transport civilizat a desemnat Karsane titulare la traseul 12 (Piata Centrala - Metro), probabil pornind de la deja clasicul principiu "cainii latra, caravana trece"... zi dupa zi. Desigur ca persoanele responsabile nu stiu gradul de incarcare al mijloacelor de transport care deservesc traseul 12... pentru ca daca ar fi stiut, normal ca nu ar fi introdus Karsane si cu siguranta nu s-ar fi ajuns ca mame cu copii in brate sau familii care au venit la cumparaturi sau de la munca sa nu poata urca din terminalul din Piata Centrala. Intr-un cuvant, bataie de joc pe banii contribuabililor!

Pe de alta parte, debutul autobuzelor BMC este anuntat in doua etape, idee similiara cu debutul autobuzelor MAZ 203 din anul 2008. Prima jumatate (20 BMC-uri) va debuta in preajma Craciunului - probabil cu "lozincile politice de rigoare pentru ochii creduli ai unor galateni" iar urmatoarea etapa, in mai putin de o luna. 

Din nou, nu se are in vedere logica unui transport de persoane vertical, care sa tina cont de ceea ce ar insemna eficienta viitorului. Am sustinut achizitionarea autobuzelor articulate pentru cel putin trei trasee din prezent (17, 18 si 27) precum si pentru doua dintre propunerile din... agendele edililor care "lupta" pentru un "transport eficient al viitorului". Din pacate, edilii habar nu au (sau nu le pasa) despre traseele viitorului si nici cei de la Transurb nu renunta la comoditate in favoarea celor carora ar trebui sa le asigure transportul spre destinatiile dorite. 

Primul lot de BMC-uri se pregateste sa debuteze in circuitul de transport public local. Oare va fi si debut pe ecranele digitale pe care Primaria le-a amplasat in unele statii si totodata autocolante corespunzatoare cu orele de sosire si harti corespunzatoare in statiile unde nu au fost amplasate astfel de ecrane? Asteptam sa vedem... Grad de incarcare, anunturi corespunzatoare, afise, brosuri!


luni, 2 decembrie 2019

Cu rele si cu bune

Din cele sase trasee deservite de midibuze, cinci au fost deservite de autobuze iar cel de-al saselea, proaspat inaugurat. 

Dupa doua zile de transport public local - judecand dupa parerile calatorilor - ajungem la trista concluzie ca, in unele privinte, mentalitatea edililor nu s-a schimbat de la cea din vremurile de mult apuse, cand se calatorea la ingramadeala si chiar pe scarile usilor de acces ale mijloacelor de transport persoane. Astfel, midibuzele care au deservit traseele 13 si 25 s-au dovedit a fi neincapatoare la anumite curse. 

Pe de alta parte, exista si multumiri in ceea ce priveste repartitia midibuzelor Karsan la traseele 15, 16 si 37. 

Logica prevede ca repartitia midibuzelor pe trasee sa fie efectuata functie de o analiza amanuntita a programului de transport prin verificarea fluxului de calatori la orele de trafic intens. Sunt convins ca aceasta analiza a fost tratata cu superficialitate de reprezentantii Primariei si ai Transurb-ului in ceea ce priveste traseele 13 si 25. 

La traseul 13, cel putin, au fost multe discutii mai ales dupa desfiintarea rutelor de tramvai catre Bazinul Nou. Amintesc faptul ca acest traseu a fost deservit de doua midibuze Cobra, apoi de doua autobuze de mare capacitate (MAZ 203, DAF SB 250 si DAF SB 200) dupa care, anomalia Hotararilor de Consiliu Local a facut ca in anul 2018 sa se circule cu doua autobuze in timpul programului estival si doar unul in timpul programului normal (de iarna) (!!!) Acum sunt doua midibuze Karsan. Suma capacitatilor lor de transport este mai mica decat cea a unui singur autobuz... Concluziile le trageti dumneavoastra.

In privinta traseului 25... Erau ore cand o Cobra abia isi dovedea eficienta. Acum, doua Karsane sunt insuficiente la acele ore.

Mai astept/asteptam reglaje la cele doua trasee. Avem, pe parcursul programului de transport public local galatean, 12 midibuze active din 20 disponibile. Ce spuneti, n-ar trebui cateva calcule la grafice si putina suplimentare acolo unde este necesar?


duminică, 1 decembrie 2019

Transportul public local de persoane si Ziua Romaniei cu... realizari turcesti

Daca e sa privim in trecut, moldovenii si turcii au o istorie bogata impreuna, istorie ce continua sa scrie episoade... 

Nu voi cobori la vremea lui Stefan cel Mare, ci la nivelul anului 1998, cand a inceput, in ceea ce priveste transportul public local de persoane, achizitia midibuzelor Isuzu: masini care si-au dovedit robustetea in conditiile extreme de atunci. A urmat apoi episodul Prestij si cel cu Cobrele Guleryuz in rolurile principale. Cobrele exista si astazi in Autobaza 1 a Transurb S.A., asteptand de cativa ani sa fie duse la casare. 

Astazi, 1 decembrie, Ziua Romaniei defileaza la Galati midibuzele Karsan, cu stegulete romanesti. Mi-ar fi placut sa vad niste creatii autohtone sau creatii asamblate in Romania, cu un plus adus de atatia ingineri valorosi pe care inca ii mai avem in tara dar... deocamdata nu. 

Revenind la noile 20 de midibuze turcesti, am convingerea ca nu vor dezamagi din punct de vedere tehnic desi, capacitatea oferita calatorilor mi se pare redusa pentru unele trasee unde acestea au fost repartizate.


Traseul 37 (Str. Levaditti - Tiglina II) reprezinta prima modificare in ceea ce priveste implementarea sistemului e-ticketing. Acesta urmareste inlocuirea traseului de troleibuz 104 (Tiglina III - Parc C.F.R.). Astazi, au fost alese doua Karsane pentru noul traseu. A fost un prim pas. Urmatorul ar dori sa renunte la troleibuzele de pe 104 si sa suplineasca traseul 37 cu inca doua Karsane. Raman insa la baza, analizele din teren precum si doleantele calatorilor care sper sa fie in favoarea mentinerii transportului electric catre Tiglina III. 

A doua modificare - o etapa intermediara - reprezinta modificarea traseului 27. A treia, prelungirea traseului 20 prin Piata Centrala, o propunere mai veche, datand din primavara acestui an, ca solutie la modificarea timpului pe cursa alocat traseului 19 precum si la pastrarea uniforma a plecarilor din capatul de linie de la Complexul Siret a celor doua trasee. 

Modificarile intermediare cauta sa acomodeze din timp calatorii spre schema propusa a sistemului de e-ticketing, schema care poate fi oricand imbunatatita functie de propunerile si solicitarile celor care apeleaza zilnic/aproape zilnic la serviciile de transport public local. 

Deocamdata, in prima etapa, sa vedem cateva dintre midibuzele Karsan ce au debutat astazi la locale:

Foto 1: d-na Mioara Slabu; 
Foto 2: dl Marius Nicodim



miercuri, 27 noiembrie 2019

Prolog pentru Karsane

Cele 20 de midibuze Karsan Jest sunt pregatite pentru debutul la traseele locale. Alesii locali, alaturi de conducerea societatii de transport public Transurb S.A. au stabilit - deocamdata - 6 trasee ce vor fi deservite de noile achizitii. Spun "deocamdata" fiindca implementarea sistemului de e-ticketing anunta schimbari majore. 

Dar sa ne ne rezumam la viitorul apropiat, adica la ziua de 1 decembrie 2019, ziua stabilita pentru debutul Karsan-elor, anuntata deja in presa. Din 20 de midibuze, doar 12 vor iesi la trasee de Ziua Nationala. Iata repartitia lor:

-traseul 13: 2 midibuze (suplinesc un autobuz);
-traseul 15: 2 midibuze (suplinesc un autobuz);
-traseul 16: 2 midibuze (suplinesc un autobuz, cu mentiunea ca terminalul provizoriu de la Stadionul Siderurgistul va reveni la Trecere Bac);
-traseul 25: 2 midibuze (suplinesc un autobuz);
-traseul 35: 2 midibuze (suplinesc un autobuz, cu mentiunea ca repartitia pe acest traseu va consta in 2 midibuze si un autobuz);
-traseul 37: 2 midibuze (traseu nou infiintat, cu scopul de a suspenda linia de troleibuz 104 odata cu introducerea sistemului de e-ticketing).

S-a ales debutul noilor achizitii pe 1 decembrie si sper sa nu vad fotografii pe internet, presa si televiziune cu "Ziua Romanilor ce marcheaza la Galati debutul midibuzelor Karsan". Ar fi penibil. Un lucru bun se face in orice zi, nu la ocazii speciale. De ajuns cu aruncatul de sare in ochii multimii si postari cu "superiori" care nu cunosc NIMIC despre un mijloc de transport public local dar se pozeaza de amorul promovarii la volanul sau in incinta lui.

https://www.viata-libera.ro/politica-administratie/137083-11-minibuze-noi-asteapta-sa-intre-pe-traseele-orasului 

Revenind la subiect: Karsan-ele sunt... "un prim pas spre o noua revolutie in transportul public local de persoane din Galati". Sper ca acest pas sa fie facut cu logica si cat mai eficient pentru calatorii urbei noastre.