Se afișează postările cu eticheta 1305. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1305. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 august 2016

1305: o lacrimă şi-un zâmbet

Pasiunea, nostalgia sau respectul pentru trecut, pentru acei ani de serviciu care… “ieri miroseau a nou iar astăzi miros a amintiri” ar merita susţinere şi implicare din partea autorităţilor competente. Dar ce te faci atunci când “sectorul” (adică domeniul) în care lucrezi nu este văzut ca o prioritate în ochii celor care “organizează spectacolul şi alocă mălaiul”?!

Dacă ar fi să ne urcăm pe scenă şi să privim în culise vom vedea actori trişti dar care însă vor pune mereu SUFLET şi vor FACE TOT POSIBILUL pentru ca publicul să fie mulţumit. De ce? Fiindcă ei au ales domeniul, ei au ales rolurile şi oricât de greu ar fi, ei au acea bucurie că fac tot ceea ce pot pentru… un spectacol cât mai bun, sau poate ar trebui să spun “pentru susţinerea eficientă a unui serial zilnic, urban, cu maximele şi minimele sale”.

Ar fi frumos frumos să avem “amintiri” care să ne vorbească despre evoluţia Galaţi-ului, despre anii de odinioară… Majoritatea oraşelor care se respectă, oferă astfel de… momente, unele în regim cotidian, altele cu ocazia principalelor sărbători. La noi, degeaba doresc “actorii”, degeaba doreşte “regizorul” dacă nu vrea şi “producătorul”…  

Bondarii de Dresda au reprezentat un episod important din istoria transportului local al urbei Galaţilor. Ca şi Timiş-urile, ca şi Tatrele T3R. Ca şi strămoşii lor, V-urile… E un sentiment ciudat atunci când pregăteşti un bondar pentru export, o combinaţie ciudată de tristeţe şi bucurie: tristeţea de a pierde un erou local, bucuria de a-i oferi o altă şansă.

În prezent, din rândul bondarilor de Dresda care au activat pe traseele oraşului nostru, doar 1306 mai este activ, ca vagon de manevră în depoul din Bariera Traian. 1309 şi 1314 încă se mai află în conservare iar 1305 a fost pregătit pentru Satul de vacanţă din Constanţa unde, prin amabilitatea parohiei aferente, a devenit sală de mese pentru oamenii nevoiaşi.

Mai jos, fotografii realizate de dl. Nicu Bârsan cu vagonul 1305 (ex- 9, ex-0080) înainte de trimiterea acestuia la Constanţa:





Si fotografii de la destinaţie, realizate şi oferite de Sabin Deprodio





sâmbătă, 17 august 2013

Speranţe ecologice...


Un erou mascat de vegetaţie (Tatra T4D 1305) îşi doreşte o nouă şansă pentru a-şi demonstra abilităţile în regimul de transport local...
Sfârşitul anilor 70 precum şi anii 80 au marcat interesul societăţii pentru transportul ecologic; din păcate, în perioada premergătoare acestora, interesul spre deplasările urbane ecologice s-a pierdut treptat, printre alte... interese:


duminică, 13 ianuarie 2013

Amintiri cu... bondari

Multe lucruri se schimbă odată cu trecerea anilor; infrastructură, natură, mijloace de transport...
În seara asta am dat un rond printre fotografiile strânse în vara anului 2009. Atunci, Tatrele T4D continuau să mai deservească câteva dintre rutele alocate în regim de transport local precum şi curse convenţie. Traseul pe care l-au frecventat cel mai des înainte de retragere a fost 44.
Iată, mai jos, câteva amintiri cu 1305 (la 44 şi la 7) precum şi cu 1309 (la 44).



Observaţie: încă din prima jumătate a acelui an, „bondarii” au fost retraşi de la linia care asigura legătura electrică între Piaţa Centrală şi Micro 20. Au existat însă şi câteva excepţii... 1305 – fotografiat la intersecţia străzilor Asachi cu Prelungirea Brăilei – a fost una dintre acestea...