Se afișează postările cu eticheta reconditionare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reconditionare. Afișați toate postările

miercuri, 18 martie 2020

Un MAZ Eton cu ambitie printre Skode

Desi nu arata prea bine in vara lui 2019, calitatile sale au fost evaluate, sustinute si promovate in mod corespunzator... Primul MAZ Eton 203 T care primeste sansa de a-si continua activitatea in slujba calatorilor este 1400 - titularul lotului de electrice made in Belarus, achizitionat in anul 2009. 

1400 are ambitie si promite sa ramana fidel transportului public local de persoane, alaturi de cele 17 troleibuze Skoda 26Tr. In prezent, acesta ruleaza pe cele doua linii "legendare" ale orasului - functie de solicitari. 


sâmbătă, 22 aprilie 2017

1334: o nouă... tinereţe

A fost strălucitor în urmă cu aproape treizeci de ani, când a debutat ca „boboc” pe străzile Berlinului... Iar în urmă cu câteva săptămâni, şi-a recăpătat strălucirea:

Tatra KT-4D 1334 este cel mai recent succes al profesioniştilor care lucrează în cele două depouri de tramvaie din oraşul nostru, cei care au reuşit să redea încă un mijloc de transport eficient şi verificat corespunzător:




sâmbătă, 27 august 2016

1305: o lacrimă şi-un zâmbet

Pasiunea, nostalgia sau respectul pentru trecut, pentru acei ani de serviciu care… “ieri miroseau a nou iar astăzi miros a amintiri” ar merita susţinere şi implicare din partea autorităţilor competente. Dar ce te faci atunci când “sectorul” (adică domeniul) în care lucrezi nu este văzut ca o prioritate în ochii celor care “organizează spectacolul şi alocă mălaiul”?!

Dacă ar fi să ne urcăm pe scenă şi să privim în culise vom vedea actori trişti dar care însă vor pune mereu SUFLET şi vor FACE TOT POSIBILUL pentru ca publicul să fie mulţumit. De ce? Fiindcă ei au ales domeniul, ei au ales rolurile şi oricât de greu ar fi, ei au acea bucurie că fac tot ceea ce pot pentru… un spectacol cât mai bun, sau poate ar trebui să spun “pentru susţinerea eficientă a unui serial zilnic, urban, cu maximele şi minimele sale”.

Ar fi frumos frumos să avem “amintiri” care să ne vorbească despre evoluţia Galaţi-ului, despre anii de odinioară… Majoritatea oraşelor care se respectă, oferă astfel de… momente, unele în regim cotidian, altele cu ocazia principalelor sărbători. La noi, degeaba doresc “actorii”, degeaba doreşte “regizorul” dacă nu vrea şi “producătorul”…  

Bondarii de Dresda au reprezentat un episod important din istoria transportului local al urbei Galaţilor. Ca şi Timiş-urile, ca şi Tatrele T3R. Ca şi strămoşii lor, V-urile… E un sentiment ciudat atunci când pregăteşti un bondar pentru export, o combinaţie ciudată de tristeţe şi bucurie: tristeţea de a pierde un erou local, bucuria de a-i oferi o altă şansă.

În prezent, din rândul bondarilor de Dresda care au activat pe traseele oraşului nostru, doar 1306 mai este activ, ca vagon de manevră în depoul din Bariera Traian. 1309 şi 1314 încă se mai află în conservare iar 1305 a fost pregătit pentru Satul de vacanţă din Constanţa unde, prin amabilitatea parohiei aferente, a devenit sală de mese pentru oamenii nevoiaşi.

Mai jos, fotografii realizate de dl. Nicu Bârsan cu vagonul 1305 (ex- 9, ex-0080) înainte de trimiterea acestuia la Constanţa:





Si fotografii de la destinaţie, realizate şi oferite de Sabin Deprodio





miercuri, 8 iunie 2011

Ultimul Timiş 2 din Galaţi

Am trecut astăzi prin dreptul depoului de tramvaie din Barieră şi m-am bucurat să văd că măcar un mic fragment din istoria transportului local continuă să existe... Este vorba de singurul tramvai Timiş 2 care se odihneşte de ani de zile în depou, aşteptând să fie recondiţionat.
Din păcate, lucrurile se mişcă destul de greu la Transurb atunci când vine vorba de „resuscitarea” lui 57. Sper să se găsească o brumă de fonduri şi un „factor pro” pentru acesta până nu e prea târziu.
În depoul de tramvaie din Barieră, liniile se întind pustii. Când eram mic vedeam acolo multe Timişuri şi Tatre... Acum, în vegetaţia răcoroasă care s-a extins în voie, mai există un singur exemplar care ar putea să ne vorbească despre vremurile apuse. Iată-l în poza de mai jos.
Am să fac cu această ocazie, un mic comentariu parţial offline... O parte din regiile de transport din ţară şi-au înfiinţat un mic muzeu cu tramvaiele vechi pe care le-au utilizat. Au fost recondiţionate şi cu ocazia anumitor sărbători, acestea ies la stradă. Foarte frumos, dar de ce aceste regii nu au păstrat şi câte un exemplar din mărcile de autobuze şi troleibuze pe care le-au avut în serviciu?! Poate e vorba şi de puţin patriotism... Un TV 20, un Roman 112, un DAC 117E pe care să le fi văzut măcar odată pe an rulând pe străzile pe care cândva le-au acoperit aproape zilnic! Păcat că nu există interesul necesar...