Se afișează postările cu eticheta decor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta decor. Afișați toate postările

luni, 23 februarie 2015

Continuarea unui basm…?

Au fost, odată ca niciodată, treizeci și două de tramvaie Tatra KT-4D care au venit din Berlin pentru a ne ajuta să susținem transportul electric local.
Se întâmpla în cea de-a doua jumătate a anilor 90, atunci când Timișurile și T3R-urile abia mai făceau față pe trasee. Multe dintre ele au căzut la datorie, multe dintre ele vor rămâne în amintirea noastră – ehe, câte episoade și câte aventuri!
Din 1997 și până în vara lui 2013, “portocaliile nemțești” și-au susținut colegii. Mi-l amintesc și acum pe 1344… cel din urmă KT care s-a retras de la traseul 1, odată cu pensionarea vatmaniței care l-a avut în grijă.
Au trecut aproape doi ani de atunci… și ne pregătim să rescriem deznodământul Tatrelor KT-4D. Se anunță o primăvară ambițioasă!
 


joi, 5 februarie 2015

Între…

La amiază, pe strada Traian… între întuneric și lumină, între trecut și prezent, între autobuz și tramvai, între speranță și realitate, între alb si negru.
 


duminică, 25 ianuarie 2015

În zori de zi

E cu puțin trecut de orele 5… E ceață, frig și burnițează. Tare bine ar fi fost dacă am fi putut petrece o astfel de dimineață în pat, alături de persoana iubită, bucurându-ne de parfumul unei cafele, ascultând muzică la radio sau urmărind un film la televizor…
Astăzi nu se poate. “Tura întâi muncitorească” pornește spre locurile de serviciu în saloanele celor mai matinale autobuze ale regiei noastre de transport local.
Foto: pe strada Brăilei, urcând spre Casa de Cultură a Sindicatelor
 


luni, 18 august 2014

Pe drumurile de odinioară…

Am încheiat generația ambițioaselor Isuzu… și nu mai e mult până când vom încheia și generația de Prestij-uri.
În această seară, sub oblăduirea Auchan-ului, LXD retrăiește anii tinereții sale…
Iată-l coborând din nou spre Inelul de Rocadă, așa cum a făcut-o și-n prima sa zi de debut, la traseul 102. Orașul se deschide din nou în fața sa… iar priveliștea pare neschimbată!
 


sâmbătă, 16 august 2014

După ploaie vine soare…

Astăzi după-amiază a plouat ca-n basme. Iar norii s-au risipit la timp pentru a ne permite un apus superb, în compania Cobrei UUV
 


joi, 10 iulie 2014

1280 - “legenda” parcului de troleibuze

Fosta 224 a împlinit paisprezece ani și continuă să ne impresioneze aproape zilnic în regimul de transport local. De asemenea, este singura Astra-Ikarus care lucreză în două schimburi, alături de doi profesioniști care o cunosc și o respectă.
Astăzi, eroina noastră a încheiat cu succes încă o zi de muncă. Iat-o în Bariera Traian, dornică să se întoarcă… acasă.
 


sâmbătă, 26 aprilie 2014

Un colț de rai: “Regiment 11 Siret”

Cartierul “Francezi” e unul dintre puținele locuri din orașul nostru unde natura n-a fost ciopârțită de idei tâmpite și interese politice. Din intersecția cu Prelungirea Coșbuc și până-n strada Brăilei, e o plăcere să te strecori pe sub copacii bătrâni, umbroși, singur sau alături de cei dragi…
Aici e liniște. Mereu e liniște. Parfumul natural, de vegetație liberă, extinsă printre blocurile comuniste, vorbește de un cadru simplu dar sublim.
Toate autovehiculele care străbat strada “Regiment 11 Siret”, trec printr-un tunel de verdeață; vă ofer câteva instantanee pe care le-am surprins astăzi, alături de o parte dintre prietenii care și-au condus “motorizatele” pe acest… segment de traseu:
 






duminică, 13 aprilie 2014

Itinerarii și racorduri…

… E seară din nou: luna își începe rondul, luminile se aprind, telefoanele sună, troleibuzele trec… Fiecare cu drumul său.
 



sâmbătă, 29 martie 2014

luni, 24 martie 2014

vineri, 14 martie 2014

Acasă

O fotografie pe care am realizat-o astăzi, cu puțin înainte de miezul nopții…
 
Eroii noști electrici au bifat tura de după-amiază și acum caută să se bucure de cele câteva ceasuri de odihnă care îi despart de începerea programului matinal:
 


miercuri, 29 ianuarie 2014

Noapte și viscol

S-a întors viscolul iar ninsoarea s-a întețit încă de dimineață, oferind astfel un nou spectacol pe care unii gălățeni l-au apreciat, alții l-au detestat. La această oră, spectacolul este în desfășurare iar rezultatul este un oraș alb, imaculat, cu drumuri și poteci ca-ntr-un labirint în care puțini îndrăznesc să se aventureze, majoritatea siliți de împrejurări.
Odată cu lăsarea nopții, activitatea străzilor se liniștește… rămân însă la datorie utilajele de deszăpezire, taxi-urile, transportul privat precum și autobuzele, troleibuzele și tramvaiele Transurb-ului. În privința activității celui din urmă operator, astăzi au existat și ceva întârzieri – în special la orele de vârf precum și-n preajma acestora. Întârzierile au fost însă recuperate pe parcursul următoarelor ture locale.
Iată câteva fotografii pe care le-am realizat în această seară; pe cât de interesante, pe-atât de greu de obținut…