Se afișează postările cu eticheta Regiment 11 Siret. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Regiment 11 Siret. Afișați toate postările

joi, 2 martie 2017

„Noul 9”

În urma solicitării elevilor care învaţă la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” precum şi Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, începând cu data de 1 martie 2017, traseul 9 a fost deviat, TUR-RETUR, pe strada Regiment 11 Siret.

Aşa cum am mai specificat, S.C. Transurb S.A. este deschisă propunerilor venite din partea călătorilor săi şi caută să le înfăptuiască cu susţinerea şi acordul serviciului transporturi din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi: şi aşa, în urma solicitării devierii traseului 9, susţinută prin semnăturile elevilor, s-a întocmit un nou program de funcţionare al acestuia. De asemenea, pentru păstrarea unei frecvenţe constate a mijloacelor de transport care pleacă din cartierul Ţiglina III, am operat schimbări şi la traseul 104 (Cimitir Sf. Lazăr – Parc C.F.R.) astfel încât, în timpul săptămânii, frecvenţa să fie de 12 minute (cu 2 autobuze pentru traseul 9 şi 4 mijloace de transport pentru 104) iar sâmbăta, duminica precum şi-n zilele considerate sărbători legale, frecvenţa să fie de 18 minute (cu 2 autobuze la traseul 9 şi 2 mijloace de transport pentru 104).

Începând cu 1 martie 2017, elevii care locuiesc în cartierele Ţiglina III şi Micro 17 au o legătură directă cu unităţile de învăţământ „Emil Racoviţă”, „Mihail Kogălniceanu” şi „Alexandru Ioan Cuza”. De asemenea, s-a îmbunătăţit şi frecvenţa mijloacelor de transport care tranzitează strada Regiment 11 Siret iar locuitorii din această zonă au acum legătură directă cu Ţiglina III („noul” 9) aşa cum au şi cu Micro 19 (traseul 29), Trecere Bac/Piaţa Centrală (traseul 16), Micro 13/38/39/40 (traseul 22), Complexul Siret (traseul 19), Grădina Publică (traseul 19), Valea Oraşului (traseul 29), zona centrală (traseele  „noul 9”, 16, 19, 22 şi 29), Gara C.F.R. (traseele „noul 9”, 22 şi 29).

Ieri, în prima zi de activitate a celui mai recent traseu deviat prin Complexul Francezi am descoperit călători mulţumiţi şi un grad optim de încărcare al mijloacelor de transport care-l deserveau.

Din punctul meu de vedere... felicitări elevilor care au „avut curajul” să solicite această modificare într-un mod corect, constructiv precum şi celui care a întocmit materialul: dl Andrei-Paul Cimpoeru. Împreună aţi dovedit că lucrurile bune pot prinde contur atunci când ştiţi cum să vă implicaţi. Felicitări!

Ieri: 01.03.2017. pe „Regiment 11 Siret”:





sâmbătă, 2 ianuarie 2016

La început de an, modificări ale traseelor Transurb

Pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite călătorilor, Primăria Galaţi a stabilit modificarea a două trasee din portofoliul regiei de transport local chiar din prima zi a acestui an. Astfel:
-traseul 11 a fost deviat prin Complexul Francezi (pe tur nu se pierde nici o staţie între “Ţiglina I” şi “Romtelecom” pe când la retur, se pierde staţia “C.E.C. Ţiglina II”);
-traseul 16 nu mai circulă pe strada Regiment 11 Siret: legătura dintre “Trecere Bac” şi “Piaţa Centrală” se face fără “abatere” prin Complexul Francezi.
Modificările implementate nu au adus schimbări de grafic… Cu alte cuvinte, ambele trasee şi-au păstrat orele de plecare în curse.



sâmbătă, 26 aprilie 2014

Un colț de rai: “Regiment 11 Siret”

Cartierul “Francezi” e unul dintre puținele locuri din orașul nostru unde natura n-a fost ciopârțită de idei tâmpite și interese politice. Din intersecția cu Prelungirea Coșbuc și până-n strada Brăilei, e o plăcere să te strecori pe sub copacii bătrâni, umbroși, singur sau alături de cei dragi…
Aici e liniște. Mereu e liniște. Parfumul natural, de vegetație liberă, extinsă printre blocurile comuniste, vorbește de un cadru simplu dar sublim.
Toate autovehiculele care străbat strada “Regiment 11 Siret”, trec printr-un tunel de verdeață; vă ofer câteva instantanee pe care le-am surprins astăzi, alături de o parte dintre prietenii care și-au condus “motorizatele” pe acest… segment de traseu:
 






luni, 15 iulie 2013

Noul aspect al traseului 16

De aproximativ o săptămână, la cererea gălăţenilor care locuiesc în cartierul Francezi, traseul 16 şi-a modificat itinerariul: noutatea constă în străbaterea străzii Regiment 11 Siret, atât la tur cât şi la retur. Pe această porţiune de itinerar, staţiile unde opresc mijloacele de transport ce deservesc linia 16 sunt cele desemnate şi pentru traseele 10, 19 şi 29.
Modificarea s-a implementat ca o necesitate a legăturii între cartierul Francezi şi Piaţa Centrală, necesitate subliniată de riverani, supusă spre analiză într-una din şedinţele C.L.-ului şi aprobată ulterior.
Programul traseului 16 nu a suferit modificări; orele de plecare din cele două terminale sunt cele deja cunoscute de călători.
-astăzi dimineaţă, cu Prestij-ul MKP în preajma intersecţiei străzii Regiment 11 Siret cu bulevardul Prelungirea Coşbuc:




vineri, 21 iunie 2013