Se afișează postările cu eticheta papadie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta papadie. Afișați toate postările

miercuri, 19 martie 2014

Pe Coșbuc, la “Păpădie”

Un cadru surprins într-o superbă dimineață de primăvară, la intersecția bulevardului George Coșbuc cu strada Brăilei. În prim-plan, Den-ul LTR așteptând acceptul semaforului pentru a coborî spre Centru.
 


miercuri, 5 martie 2014

Cândva… la “Păpădie”

În această seară vă ofer o fotografie din anul 1984 aparținând “Serviciului Referințe” al Bibliotecii V.A.Urechia: intersecția străzilor Brăilei cu Coșbuc, cu un trafic mult mai aerisit decât cel prezent. Majoritatea autovehiculelor de proveniență autohtonă…
Anul 1984 a marcat una dintre puținele perioade de succes din istoria regiei noastre de transport local: ROMAN-urile 112 sosite în cea de-a doua jumătate a anilor 70 dominau localele, DAC-urile 117 câștigau tot mai mult teren iar Ikarus-urile 280 achiziționate noi, în două loturi - în urmă cu aproximativ 5 ani de la realizarea acestei fotografii - reprezentau… elementul de rezistență!
 


luni, 3 septembrie 2012

Colecţii Speciale, biblioteca „V.A.Urechia” - partea I

Astăzi dimineaţă am vizitat din nou biblioteca centrală din dorinţa de a adăuga noi materiale/amintiri din istoria regiei noastre de transport local. Dacă, din păcate, pentru „Arhiva de presă” mai avem de aşteptat, doamnele bibliotecare mi-au furnizat alte materiale interesante şi totodată preţioase pentru existenţa blogului.
Înainte de a le posta, îndrăznesc o rugăminte spre toate persoanele care apelează la sursa uriaşă de informaţii deţinută de biblioteca „V.A.Urechia”: din respect şi corectitudine pentru personalul care ne stă la dispoziţie cu aceste materiale şi ne satisface dorinţele de cunoaştere, menţionaţi pe paginile dumneavoastră de net (bloguri, site-uri, forum-uri...) sursa de unde aţi cules materialele pe care le oferiţi publicului. Consider c-aşa ar fi corect...!
Şi acum, să vedem partea întâi din impresionanta colecţie de materiale deţinute de „V.A.Urechia” – desigur, sectorul „transport local”:
-azi vizăm sfârşitul anilor 70 şi începutul anilor 80. Ce a însemnat asta pe... „străzile oraşului, în ochii călătorilor”? T.V.-uri, Roman-uri şi Ikarus-uri.
-foto 1: intersecţia dintre Republicii (acum Domnească) şi Brăilei... în stânga, hotel „Dunărea”, pe fundal, hotel „Galaţi”, în dreapta, unul dintre Roman-urile 112 ale I.T.O.:

-foto 2: lângă magazinul universal „Modern”, poveste cu T.V.-uri... primul e 5493 (dacă îşi mai aminteşte cineva de el);

-foto 3: acolo unde Coşbucul intersectează Brăilei, adică... la Păpădie, cu-n Ikarus 280 în straie originale, aşteptând verdele semaforului. Ar trebui să menţionez faptul că Ikarus-urile 280 au fost primele autobuze articulate care au deservit trasee locale în urbea noastră;

-foto 4: pe strada Brăilei, aproape de Liceul Pedagogic (stânga fotografiei). T.V.-uri roşii şi albastre, alergând între terminale c-o frecvenţă optimă pentru a închide gura până şi celui mai pretenţios călător. Pe fundal, colosul siderurgic, pe atunci numit aşa cum mi-a plăcut mereu: C.S.G.;

-foto 5: tot pe... strada Brăilei dar, de această dată privind spre Centru. Pedagogicul s-a „mutat” în stânga. Prim intersecţie (dreapta): Saturn cu Brăilei – adică pe acolo pe unde, în prezent, midibuzele liniei 16 coboară spre Trecere Bac;

-foto 6: ne întoarcem în 1969; imaginea postată apare într-un album foto despre Galaţi un an mai târziu... Suntem pe Coşbuc şi privim spre două unităţi de bază: fabrica de pâine (în prim plan) şi autobaza I.T.O. (pe fundal), deservită în acele vremuri de un număr impresionant de T.V. 20 – uri... Autobaza I.T.O. trăieşte şi azi dar, sub o nouă denumire: Autobaza 1, Transurb Galaţi!


duminică, 26 august 2012

Oaza de la... Sindicate

10 dimineaţa şi „digitalul” de la Tribunal ne anunţă deja asupra celor 33 de Celsiuşi care încep să ne toropească urbea. Deh, e încă august... iar străzile sunt animate doar de-o suflare timidă.
La „Păpădie”, răcoarea apei vine-n... rafale, funcţie de capriciile unei brize rebele iar eu, îndreptându-mă spre casă, am luat un scurt... „break” pentru a-mi stropi braţele, obrajii şi fruntea în apele acestei arteziene; iată cum am reuşit să-l surprind pe 1408 într-o imagine de basm...