Se afișează postările cu eticheta propuneri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta propuneri. Afișați toate postările

vineri, 7 februarie 2020

Vremuri de normalitate... de mult apuse

In anul 1998 inca existau lucruri simple si de calitate in ceea ce privea informarea calatorilor cu privire la programul de functionare al mijloacelor de transport in comun. E drept ca nu existau destule detalii dar cele promovate erau clare si precise si - in acele vremuri - erau respectate. 

In anul 1998 parcul auto de atunci era suficient de dezvoltat pentru a indeplini in mod corespunzator programul de transport. In ceea ce privea sectorul de motorizate, existau autobuze autohtone (DAC 112, DAC 117, ROCAR U 312 B, ROCAR DE SIMON) precum si midibuzele Isuzu, robuste si prezente mereu la datorie. 

Din pacate, slaba pregatire a protagonistilor din prezent, aflati in functii de conducere, contribuie cu "brio" la haosul actual. Intreaga axa a transportului public local de persoane, incepand cu compartimentul din Primarie, este slab organizata iar rezultatele se vad zilnic pe teren. Poate c-ar trebui studiat putin trecutul, logica promovata atunci, si daca ideile noi nu contribuie in mod constructiv la promovarea transportului in comun, macar o analiza a trecutului, efectuata de oameni competenti, sa gaseasca variante constructive. 

E trist sa vezi baloane de sapun umflandu-se pe spinarile contribuabililor si laudandu-se cu niste realizari de slaba calitate. Poate chiar patetic. Lucrurile sunt simple pentru cei ce stiu sa le faca simple. Astept, probabil alaturi de alti galateni care apeleaza la serviciile transportului public local, o implicare profesionista si nu una copilareasca, superficiala. 

Pana atunci, va ofer o fotografie cu un panou de statie, metalic, vopsit cu rabdare (nu autocolante de slaba calitate, nu hartii scoase la imprimanta si "modern" lipite in locatiile corespunzatoare), promovand - pentru acele vremuri - informatii logice, stabile.


sâmbătă, 14 mai 2016

Noua formă a traseului 28

Şi după aproape 20 de ani de absenţă, traseul 28 a fost reactivat însă nu pe legătura clasică – dintre Micro 19 şi Gara C.F.R. aşa cum l-am cunoscut cândva – ci pe o nouă rută: itinerariul ales corespunde în proporţie de 95% traseului de maxi-taxi 63.


Singura diferenţă dintre actualul traseu 28 şi fostul 63 este un capăt de linie: 63-ul întorcea la “Casata” – fosta Billa 1 (actualmente XXL) pe când 28-ul se opreşte în Micro 19. Recunosc, provocarea e mare atunci când încerci să intervii pe o rută cu flux maxim de călători şi cândva cu o frecvenţă de 2 minute… cu 6 autobuze la o frecvenţă de 13 minute. Însă lucrurile nu vor rămâne aşa: graficele şi traseele acordate Transurb-ului începând cu data de 9 mai nu sunt definitive! Ele reprezintă doar un pas ce poate fi oricând îmbunătăţit prin propunerile călătorilor adresate serviciului de transport public din cadrul Primăriei – unitatea care stabileşte şi coordonează activitatea Transurb-ului.

La drept vorbind, nu vom avea autobuze care să respecte frecvenţa de 2 minute a fostului 63: dar putem avea 10 capacităţi cu o frecvenţă de 8 minute la orele de vârf iar între acestea, 8 capacităţi cu o frecvenţă de 10 minute. Şi asta ar fi DE AJUNS pentru ACTUALUL 28:

-terminalul din Bariera Traian: deocamdată în dreptul depoului de tramvaie şi care în scurt timp va fi mutat în fosta buclă de întoarcere a tramvaiului 35:




-pe strada Gheorghe Asachi:




-pe strada Oltului:




-terminalul din Micro 19:


marți, 28 februarie 2012

Un terminal ce s-ar putea dovedi util

De la 1 Martie încep lucrările de modernizare pe patru străzi care asigură, printre altele, circulaţia tramvaielor între două zone importante ale urbei noastre, mai precis Micro 20 şi bulevardul Siderurgiştilor. Străzile care din această joi vor fi închise sunt: Oţelarilor, Stadionului, Frunzei şi Asachi. În altă ordine de idei, traseele 7 şi 39 vor avea de suferit.
Intenţia Transurb-ului este aceea de a păstra tramvaiele care deservesc aceste linii până... la limita maximă disponibilă, adică până în dreptul stadionului Oţelul iar porţiunea afectată de lucrări să fie acoperită, pe rute intermediare, de autobuze, respectiv midibuze. Din păcate, există o problemă pentru traseul 7: pentru ca acesta să poată întoarce la stadion ar trebui macaze suplementare precum şi un racord de alimentare în zona casieriei IREG (mai precis acolo unde strada Siderurgiştilor se intersectează cu Anghel Saligny). Logica şi totodată birocraţia implică analize amănunţite de infrastructură şi implicit fonduri pe care Primăria fie nu le are, fie nu vrea să le utilizeze în acest scop.
Prin urmare, se caută soluţii alternative pentru traseul 7. Una dintre ele: ocolul pe la Maşnitz. Alta, terminalul uzinal de pe Magistrala C.S.G., cel de la marginea viaductului care duce spre combinatul siderurgic. Cea de-a doua variantă ar implica jocţiunea cu autobuzele/midibuzele în Piaţa Siderurgiei (zona General), ceea ce ar marca o suprapunere substanţială cu traseul 44.
Rămâne de văzut soluţia pe care regia noastră de transport local o va adopta în privinţa traseului 7 după prima zi de primăvară. Sunt convins că va fi varianta optimă, permisă atât de configuraţia urbană cât şi de implicaţiile/interesul „politichiei actuale”.
Din câte am aflat, traseul 7 nu este străin terminalului uzinal: au existat curse în această lună, mai precis atunci când strada Anghel Saligny dormea sub nămeţi.
Mai jos, câteva fotografii realizate astăzi, acestui terminal (voi reveni cu o prezentare amănunţită):




duminică, 26 iunie 2011

S-au schimbat graficele

Era de aşteptat să existe nemulţumiri din partea călătorilor... Era de aşteptat să existe propuneri şi implicit, modificări în graficele celor două trasee (105 şi 106) care par să fi dat urbea peste cap! Iată la ce trebuie să ne aşteptăm: grafice modificate, răbdare gălăţeni!