Se afișează postările cu eticheta asamblare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta asamblare. Afișați toate postările

marți, 4 octombrie 2016

Apus de toamnă, apus de carieră

Al doilea midibuz Guleryuz Cobra ieşit la pensie este VOD. După o activitate constantă în regimul de transport local şi cu un palmares impresionant în ceea ce priveşte traseele deservite, nu ne rămâne decât să mulţumim, atât lui – pentru serviciile prestate – şoferilor care l-au condus – pentru priceperea şi eficienţa de care au dat mereu dovadă – cât şi personalului autobazei 1 – pentru modul în care s-a ocupat de el.
Orice poveste îşi are sfârşitul ei…


duminică, 19 ianuarie 2014

vineri, 10 ianuarie 2014

Primele pensionări din rândul Prestij-urilor

Epoca Isuzu a început în 1998 și s-a încheiat în cursul anului trecut. Primul midibuz din această generație care a fost casat se numea EEM iar ultimul, YRD.
De anul trecut a început și casarea “colegelor de categorie” ale Isuzu-urilor: Prestij-urile TEM SA. Primul care a fost retras din circulație a fost MAW



 
Au urmat apoi MRP și MRR





 
 

 
Cel de-al patrulea candidat se numește MAO:

 
Prestij-urile ne-au slujit urbea timp de mai bine de-un deceniu. Au avut, ca și Isuzu-urile, un debut furtunos la cel mai aglomerat traseu local, 102, ca un răspuns al societății noastre de transport local la activitatea firmelor de transport privat.
Analizând trecutul Prestij-urilor putem spune c-au fost mașini rezistente și totodată fiabile, mașini care au făcut față cu brio până și celor mai dificile condiții de transport.
Se spune că în viitorul apropiat vor mai rămâne câteva reprezentante ale acestei generații, care să asigure traseele cu flux scăzut de călători – 15, 16 și 25 – precum și transportul personalului spre/dinspre autobază. Rămâne să vedem care vor fi norocoasele…

joi, 12 septembrie 2013

Sfârşit de vară, sfârşit de epocă Isuzu


Micuţul YRD a fost şi el tras pe dreapta. Iată-l la câteva zile de la retragere, odihnindu-se pe prima pistă din Autobaza 1:

Pensionarea sa marchează încheierea epocii Isuzu, începută în a doua jumătate a anului 1998. Amintesc că achiziţionarea acestui tip de midibuze s-a dorit a fi un răspuns pentru concurenţa privată de la sfârşitul anilor 90. Dealungul celor 15 ani de activitate, cele 26 de Isuzu-uri au acoperit toate traseele locale – cu schimbările impuse pe parcurs – precum şi cursele convenţie.
Primul care a clacat a fost EEM, în 2006. Iar YRD a jucat... ultima carte în... „ultimul mohican”. Să ni-l amintim la datorie: ultima fotografie pe care i-am realizat-o în cursul acestei veri, la traseul 26, pe bulevardul George Coşbuc:


joi, 5 septembrie 2013

Astăzi ne pozează MAY...


Iată la şedinţa foto pe unul dintre cele mai bătăioase midibuze aflat în slujba regiei noastre de transport local: Prestij-ul MAY.
În cursul activităţii sale a schimbat ceva titulari; s-a bucurat mereu de respectul şi preţuirea lor. Astăzi continuă să fie preţuit şi răsfăţat de cei care care îl conduc!
La o primă vedere, MAY este „excentricul” generaţiei de Prestij-uri gălăţene: dungile laterale – albastră şi roşie – precum şi cabina, separată de salon prin panouri din lemn prevăzute cu geamuri, îl fac „special”. E drept că şi colegul MKN a purtat dungi roşii şi albastre în perioada premergătoare reclamei pentru Ramplast dar asta a fost de mult şi pentru foarte puţin timp...
Condiţia tehnică a lui MAY s-a păstrat mereu în parametrii excepţionali. A fost ambiţia maşinii, ambiţia titularilor precum şi ambiţia personalului de întreţinere al Autobazei 1. Împreună n-aveau decât să realizeze un rezultat pozitiv!
Salonul a necesitat doar schimbarea banchetelor. Mai precis, cele originale au fost înlocuite cu unele mult mai robuste. În rest... avem elementele din fabrică, păstrate şi întreţinute cu grijă: izolaţie excepţională, podea învelită în material rezistent, sistem de încălzire activ în cursul sezonului rece, sistem eficient de acţionare al uşilor de acces, geamuri cu deschidere şi trape funcţionale, capabile s-asigure ventilarea corespunzătoare a salonului pe timp de vară, difuzoare apte să redea muzică şi buletine de ştiri pe parcursul călătoriei precum şi sistem de iluminare eficient pe timp de noapte.
Şedinţa foto s-a desfăşurat în terminalul de la Metro. Iată prezentarea eroului nostru:
-exteriorul:








-salonul:










-cabina:






sâmbătă, 27 iulie 2013

O ultimă misiune pentru EEJ

Midibuzul Isuzu pe care noi (încă) ni-l mai amintim sub identitatea EEJ a participat recent la un exerciţiu al Jandarmeriei. Locul acestei... scenete a fost în dreptul peroanelor nordice din Autobaza 1, acolo unde EEJ şi-a jucat cel din urmă rol: http://www.viata-libera.ro/eveniment/44612-galati-viata-libera-transurb-autobuz-teroristi-jandarmi-exercitiu

vineri, 17 mai 2013

Mi se spune MIE...

Astăzi vă ofer prezentarea unuia dintre cele mai silitoare midibuze Prestij pe care le deţine regia noastră de transport local: MIE.
Debutul său a fost similar cu cel al colegilor de generaţie: traseul 102, urmat de 11b şi 15. A venit apoi deschiderea treptată spre celelalte trasee... În prezent, MIE se poate lăuda cu-n palmares impresionant, palmares care cuprinde TOATE LINIILE destinate mijloacelor de transport motorizate precum şi o mare parte dintre cele aferente tramvaielor (îndeosebi în cursul lucrărilor de infrastructură). Şi să nu uităm acele legături care astăzi nu mai există... ca de exemplu, liniile 9b, 20b sau 23...
MIE şi-a păstrat mereu acel spirit muncitoresc, spirit pe care-l promovează şi astăzi. El este în continuare menajat de titulari şi susţinut de mecanicii Autobazei 1.
În cursul carierei sale invitatul nostru a avut un moment de epuizare care l-a costat aproape un an de concediu medical. Avea să se întoarcă în 2008, într-o condiţie tehnică excepţională şi sub un aspect ireproşabil. Vă mai amintiţi de reclama la „RCS&RDS” cu care a revenit în circuitul local?!
În ceea ce priveşte raportul cu călătorii, MIE a avut mereu o imagine pozitivă. Aceasta a sporit în ultima perioadă, mulţumită noilor săi titulari, prietenoşi, corecţi şi înţelegători. Din respect pentru cei pe care îi transportă, MIE se prezintă mereu curată la datorie şi sănătoasă din punct de vedere tehnic.
Iat-o în cele ce urmează. Şedinţa foto s-a desfăşurat în terminalul de la Metro, într-o plăcută după-amiază a acestei săptămâni:
-exteriorul: recent vopsit şi spălat înainte de ieşirea la traseu;






-salonul: oferă condiţii decente de transport pasagerilor săi;










-cabina: simplă dar mereu curată şi ordonată.