Se afișează postările cu eticheta 31. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 31. Afișați toate postările

duminică, 31 martie 2019

Pe rute ocolitoare


Nu as vrea sa spun ca Galati-ul pare sa devina o a doua Atlantida, cu toate ca, in preajma week-end-ului, au avut loc doua surpari masive , care au afectat circulatia transportului public local:

-in zona Complex Spicul (pe str. Navelor) acolo unde traficul a fost inchis intre intersectia str. Domneasca cu Navelor respectiv Egalitatii cu Navelor. Mijloacele de transport ce deserveau traseele spre zona portuara (10, 15, 24, 29 si 34) au fost deviate pe itinerariul Str. Prelungirea Traian – Bulevardul Marii Uniri – Str. Portului. Lucrarile de remediere a infrastructurii s-au desfasurat rapid, astfel ca sambata, 30.03.2019, traficul a fost reluat in zona respectiva;

-pe strada Brailei, circulatia a fost inchisa sambata dimineata (30.03.2019) pe portiunea cuprinsa intre intersectiile str. Brailei cu Otelarilor respectiv Brailei cu bld. Dunarea, ea fiind deviata si in prezent. Mijloacele de transport care strabat zona inchisa au urmatoarele rute alternative:



-traseul 28: Micro 19 (terminal) – Str. Otelarilor – Bld. Bld. Galati – Bld. Dunarea – Drumul de Centura – Str. Oltului (tur si retur);

-traseul 29: Micro 19 (terminal) – Str. Otelarilor – Str. Brailei (tur si retur);

-traseul 30: Micro 19 (terminal) – Str. Otelarilor – Bld. Galati – Bld. Dunarea – Str. Brailei (tur si retur);

-traseul 31: Micro 19 (terminal) – Str. Otelarilor – Bld. Galati – Bld. Dunarea – Str. Brailei (tur si retur);

-traseul 105: Micro 19 (terminal) – Str. Otelarilor – Str. Brailei (tur si retur).


marți, 9 mai 2017

Muşuroaie de... Barboşi

Stau şi mă întreb cât de complicat este să asfaltezi un amarât de drum de aproximativ 500 de metri, între Gara Barboşi şi Cartierul Barboşi.

De când traseul de autobuz nr. 31 a fost prelungit până în inima cartierului menţionat, drumul a fost „nivelat” cu pământ şi... praf de pietre însă „reţeta modestă, menită să dea impresia riveranilor că aleşii urbei mai fac câteva ceva şi pe la periferii”, nu a rezistat decât pentru câteva ploi şi ninsori.

În aceste condiţii, autobuzele traseului 31 au fost nevoite să întoarcă de multe ori în Gara Barboşi – fostul terminal până la care „ţine” şi asfaltul. Cum se zburleşte vremea, amărâtul acela de drum care străbate Barboşiul devine impracticabil iar oamenii tot speră, la fiecare patru ani, că poate cei pe care îi votează vor rezolva – printre alte doleanţe formulate – şi problema drumului spre Gară.

Până atunci, se încearcă o nouă soluţie. Tot... modestă, deci tot de scurtă durată: muşuroaiele de cârtiţe. Iar asfaltul rămâne un vis pentru locuitorii Barboşilor.  

De astăzi, la prânz:




miercuri, 22 martie 2017

Pe... drumul spre Barboşi

Viaţa la ţară, cu tot ce e mai frumos, mai sănătos, mai realist. Cu bune şi cu rele, cu oameni muncitori care îşi respectă şi-şi ajută prietenii sau vecinii şi cu oameni reci, recalcitranţi... cu suflete ce preţuiesc valoarea unei familii şi trudesc pentru ea, în mod cinstit sau riscându-şi dreptul la libertate. Cu tineri care merg la şcoală pentru a învăţa cum să se descurce în viaţă. Cu fetele de moravuri uşoare precum şi cu bătrâni care duminica merg la Biserică şi care, în cursul săptămânii vin să-şi vândă produsele naturale în piaţa din Micro 19: lapte, ouă, zarzavaturi... Ei sunt călătorii traseului 31, cei pe care îi luăm de acasă şi-i aducem acasă.





joi, 9 martie 2017

31 – cel din urmă T3R gălăţean

Şedinţa foto de astăzi are un invitat de legendă, singurul supravieţuitor al epocii „Tatra T3R” atât din oraşul nostru cât şi din ţară, cosmetizat şi aflat în conservare în Depoul 1 al S.C. Transurb S.A.

După cum spuneam în materialul anterior, T3R-ul 31 a fost achiziţionat în anul 1971. Schema de culoare originală – roşu cu alb – şi-a păstrat-o până în prima jumătate a anilor 90 când a primit reclama Colgate-Palmolive şi implicit o nouă schemă: jumătate roşu, jumătate verde.


În prima jumătate a anilor 2000, acesta avea să fie vopsit în albastru cu alb iar ulterior, să fie modificat în tramvaiul copiilor şi să primească un regim special de funcţionare, cu câteva curse pe an, cu ocazia zilelor de 1 iunie şi 24 – 31 decembrie. De asemenea, el a prins şi prima schimbare de număr din anul 2007 – când a devenit 0071.



De atunci şi până anul trecut, cel din urmă T3R s-a odihnit într-una din halele depoului 1. Apoi... a primit o şansă şi a fost cosmetizat – interior şi exterior – după schema şi dotările originale.

Exteriorul:





Salonul:










Cabina:






Se intenţionează ca T3R-ul nr. 31 să fie expus într-un loc public din urbea noastră care aminteşte şi păstrează activitatea transportului electric local cu pantograf. Are ce povesti...!

miercuri, 23 noiembrie 2016

Organizarea capatului de linie din Micro 19


Pentru o incadrare eficienta si totodata organizata a mijloacelor de transport care deservesc terminalul din Micro 19, S.C. Transurb S.A. a stabilit prin indicatoare o corespondenta intre trasee si peroane.


Sunt patru peroane aferente terminalului mentionat iar al cincilea – pentru traseele 17 si 23 care tranziteaza terminalul – este amplasat pe strada Otelarilor, in exteriorul spatiului de manevra.







miercuri, 8 august 2012

Şi... moda continuă cu LTM

De câteva zile avem un nou adept în ceea ce priveşte promovarea autocolantelor roşii; Den-ul LTM şi-a decorat, din necesitate, ultimele două canate.
Iată-l fotografiat în această noapte la terminalul din Micro 19, înainte de ultima tură spre gara Barboşi:


luni, 21 mai 2012

Pe drumul spre Barboşi

Mai precis, sub banda ce transportă materia primă din portul mineralier în interiorul combinatului... În mod oarecum bizar, de câte ori privesc fotografia, gândul îmi zboară la piesa „Under the Bridge” a celor de la Red Hot Chili Peppers.


marți, 13 decembrie 2011

Fără taxator la 31

De ceva timp, conducerea Transurb-ului a renunţat la postul de taxator pentru linia care uneşte Micro 19 de gara Barboşi. Din păcate, această măsură a determinat ca linia menţionată să devină din „favorita” şoferilor un itinerariu dificil, unde nu mai există îngrămădeala de pe vremuri... Pe lângă faptul că s-a stins şi bruma aceea de respect pe care o mai aveau „cowboy-ii” de la periferie atunci când dădeau cu ochii de taxator, mulţi îndrăznesc să călătorească ilicit fiindcă ştiu că organele de control nu-şi fac apariţia la acest traseu. De asemenea, se merge uneori şi pe principiul primitiv, totodată bizonic, de intimidare a şoferului în cazul în care îndrăzneşte să pomenească de plata călătoriei. 
De când lipseşte taxatorul, autobuzele care aleargă la 31 au devenit (şi) mai murdare: pungi de chipsuri, coji de seminţe, ambalaje, sticle şi multe alte deşeuri sunt împrăştiate pe podelele şi banchetele din saloane, semne clare ale unei educaţii demne de copita vacii. Asta ca să nu mai adăugăm mirosurile profunde de transpiraţie, bălegar sau cele provenite de la cetăţenii certaţi cu apa (rău de tot!), mirosuri care se imprimă în banchete.  
Discutam, în cursul zilelor trecute, cu câţiva prieteni şoferi despre noul aspect oferit de traseul 31... Ei bine, nu e chiar nou dar poate fi considerat un pas înapoi în... ceea ce înseamnă stăpânirea fraudei şi a golăniei unor călători!
Economic vorbind, s-a făcut o reorganizare pentru a se mai reduce din cheltuieli şi totodată, pentru a se gestiona mai bine bugetul Transurb-ului; practic... avem „scurgeri” de natură financiară la traseul 31, un plus de stres pentru şoferi şi un plus de debandadă în ceea ce priveşte sarcinile călătorilor.
Probabil că nu se va întreprinde nimic în această direcţie, atâta vreme cât încasările de la 31 vor justifica salariile pe care le-au avut taxatorii.

vineri, 13 mai 2011

O „brazdă” filmată la 31

Adică o juma' de tură... Am preferat să postez returul de la acest traseu, concretizând o călătorie relaxantă, de câteva minute. Iată adresa: http://www.youtube.com/watch?v=TlNxvxD15WM
De asemenea, mulţumesc colegului care mi-a permis să realizez această scurtă prezentare.

duminică, 27 martie 2011

Excepţii la 31

Maşina titulară de la traseul 31 (Micro 19 – Barboşi) lasă loc şi altor colegi atunci când şoferii care lucrează pe aceasta şi-au îndeplinit pontajul (cel lunar, fireşte). 31 este considerată, din punctul de vedere al şoferilor, linia pe care se pot recupera „ture”, prin urmare, în zilele în care titularul şade în garaj sau activează la alte trasee (9, 17 şi 26 sunt opţiunile secundare), legătura dintre Micro 19 şi Barboşi este asigurată de o gamă variată de maşini de capacitate mare şi medie. Cel mai des sunt utilizate DAF-urile, urmează DAB-urile şi MAZ-urile (din rândul „maşinilor mari”) precum şi Cobrele (dintre cele de talie medie).
Midibuzele de capacitate mică sunt apariţii rare la traseele cu flux mare de călători (31 este un astfel de traseu). Astăzi am avut un astfel de caz; midibuzul XDO (unul dintre veteranii parcului) a obţinut acest traseu (pentru tura 2). Maşina s-a descurcat bine având în vedere fluxul scăzut de călători din această după-amiază; vreme capricioasă şi sfârşit de week-end, combinaţia perfectă pentru a permite unui Isuzu să viziteze de câteva ori cartierul Barboşi.